22 de întrebări cu Carmen Uscatu

A fondat asociația Dăruiește Viață împreună cu Oana Gheorghiu. A coagulat peste 250.000 de oameni, convingându-i să doneze pentru construcția unui spital în care copiii cu afecțiuni oncologice să fie tratați la cele mai înalte standarde. Tocmai a terminat construcția unui spital modular la Elias. Se ocupă de renovarea secțiilor mai multor spitale din țară. Militează pentru o medicină modernă, empatică, eficientă, în care incompetența, șpaga și neputința nu au ce căuta. Despre Carmen Uscatu e totul, iar cuvintele au fost încă puține.

Cum te-ai descrie în șapte cuvinte?

1. Leneșă și de aceea
2. Eficientă
3. Competitivă cu sine
4. și de aceea mereu în căutare de noutăți
5. Uneori superficială
6. Alteori profundă
7. Cicălitoare atunci când efectul merită efortul

De ce ți-e dor acum?

De întâlniri, îmbrățișări și un pahar de vin cu prietenii.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Aerul pe care-l respir dimineața, când reușesc să mă trezesc foarte devreme, o cafea savurată în timp ce citesc o carte sau stau de vorbă cu mama, torsul pisicii mele, când acceptă să stea lângă mine pentru maxim două minute, sănătatea familiei mele, serile de vineri în familie sau în oraș.

Ce faci pentru a-ți menține sănătatea?

Mă înconjur de oameni și lucruri care îmi plac, mănânc echilibrat, fac un pic de sport, fac terapie, citesc, visez cu ochii deschiși, caut mereu timp pentru mine și îl și găsesc.

Care este ultima carte citită?

Citesc mai multe cărți în paralel, am terminat Becoming și Maybe you should talk to someone și acum citesc Quiet și This is going to hurt.

Care este cea mai recentă faptă bună?

Când fac ceva, când interacționez cu cineva, încerc întotdeauna să nu fac rău. Iar dacă îmi stă în puteri să fac bine. Ultima faptă bună a fost să încep să donez lunar pentru Decât o Revistă, publicația de la care citesc acum newsletterele zilnice care îmi furnizează informațiile de care am nevoie.

În ce loc îți dorești cel mai tare să ajungi?

La mare, în Corsica, la Boroaia, în grădina bunicii mele, locul unde am copilărit.

Care sunt lucrurile indispensabile pentru tine?

Oamenii, cărțile, să râd.

Ce îti place cel mai tare să faci?

Să mă trezesc dimineața ca să citesc și să îmi savurez cafeaua.

Ai vreun mare regret?

Nu. Iau lucrurile așa cum s-au întâmplat și încerc adesea să înțeleg de ce. Uneori îmi iese, alteori mi se întâmplă să se întâmple iar și atunci mi-e clar că n-am învățat nimic.

Care e cea mai mare greșeală din trecutul tău?

Incep să prețuiesc, cum nu o făceam până acum, timpul. Timpul e o resursă limitată și de cum îl folosim depinde calitatea vieții noastre. Poate că atunci când eram de mai mult timp tânără, cum spune prietena mea Oana, această resursă era în percepția mea inepuizabilă.

Ai un cuvânt favorit?

Eficiență.

Care este primul lucru pe care-l faci dimineața?

Apăs opțiunea de snooze la telefon, ca să mai dorm zece și încă zece și încă zece minute. Apoi mă îmbrac și merg să-mi fac cafeaua.

Care a fost cea mai mare provocare a vieții tale?

Au fost două și ambele au fost legate de gestionarea unor mari pierderi. Le-am făcut față pentru că, în ambele situații, nu am fost singură. Nu m-am simțit singură.

Ai avut vreun moment penibil?

Da.  Tratez cu umor momentele în care mă simt penibilă. Și merg mai departe cu înțelepciunea omului care știe că nu a fost nici primul și nici ultimul moment de genul ăsta. Penibil mă simt când nu-mi aduc aminte nimic despre omul din fața mea deși știu sigur sau reiese din context că nu e prima dată când îl întâlnesc. Acum că am recunoscut aici asta, mulți când ne vom întâlni, vor căuta indicii prin care să-și dea seama dacă i-am recunoscut sau nu.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta?

Sunt foarte multe. mi-a venit în cap momentul când am luat primul premiu în activitatea noastră de ONG-iste. Eram cu Oana și cu Paula Herlo, toate trei îmbrăcate în negru, cu unghiile roșii, la o gală. Luasem deja premiul pe sănătate și nu mai așteptam nimic. Chicoteam între noi și auzeam pe fundal descrierea unei campanii care semăna cu a noastră, dar pentru că nu știam că mai există Marele Premiu al galei, ne-am continuat glumele. Până nu ne-au strigat numele nu ne-am oprit din râs. Apoi de la o masă alăturată am auzit atât: iar au luat premiu cele trei ninja. A fost un noroc să urcăm a doua oară pe scenă în seara aceea, căci am avut prilejul să mulțumim celui mai important sponsor despre care, la prima urcare, uitasem să spunem ceva. Ei, și de atunci ne-am învățat cu premiile, ne place nouă să glumim. Și să credem că nu-i vom uita pe cei care au făcut posibile proiectele care ne aduc recunoaștere.

Ce superputere ți-ar plăcea să ai?

Când eram mică îmi doream inelul Arabelei. Să pot să-mi îndeplinesc orice dorință. Și cred că dorințele atunci erau materiale. Acum îmi doresc să fiu sănătoasă și să am inspirație pentru a crea contexte care să mă ajute să fac din spitalul pe care îl construim un loc al speranței pentru părinți și un loc în care copiii să nu mai spună stop copilăriei pentru că suferă de o boală gravă. Un loc în care boala să nu mai vină la pachet cu umilința. E despre construirea unei societăți în care empatia să fie considerată o valoare și nu un moft.

Care este cea mai mare realizare a ta?

Faptul că sunt un om împăcat cu mine. Am o familie frumoasă și mă bucur tare de Alexia, fiica mea de aproape 19 ani, de la care am învățat mereu câte ceva. Sper să-mi dea în continuare cele mai utile și frumoase lecții. Ea și viața.

În ce loc din lume te-ai simțit cel mai bine?

În Corsica. Peisajele sunt ireal de frumoase, e mare și munte, e modern, dar și primitiv. E mirosul de machi care te însoțește pretutindeni.

După ce deviză încerci să te ghidezi?

Să nu rănesc oamenii, să iubesc oamenii, să-i ajut dacă pot. Să las uneori lucrurile să se întâmple, să le forțez alteori să se întâmple.

Când ai râs ultima oară și în ce context?

M-am amuzat la o întâmplare din memoriile unui medic, din cartea This is going tu hurt. Sinceritatea personajului m-a amuzat. Gândul care-i trece prin cap atunci când o pacientă vrea să-i dea șpagă 10 lire e acela că ar trebui să se îmbrace mai bine. Și stabilește nivelul unei șpăgi optime, undeva la 50 de lire. Bineînteles că e o situație ipotetică, e un gând care-i trece medicului prin cap, dar care nu e posibil. Pentru că țara e Anglia. Cu un sistem de sănătate în care șpaga nu face parte din decorul sistemului medical.

Am zâmbit la frumusețea unui film spaniol, de pe Netflix, Arborele sângelui.

Râd cu poftă când sunt în gașca mea de prieteni. Sunt momentele care îmi lipsesc de când stăm acasă. De când ne-am distanțat social. Întâlnirile pe zoom nu au deloc același efect asupra mea. Of.

Cum ar suna o zi perfectă pentru tine?

Zilele mele sunt pe atât de perfecte pe cât mi le fac. Aș adăuga acestor zile pe care le trăim un pic mai multă interacțiune umană. Offline. Ziua perfectă e atunci când nu e monotonie, desi uneori și monotonia ajută ca să îți încarci rezervorul.