22 de întrebări cu Marius Constantinescu

Marius Constantinescu este jurnalist, traducător, realizator de emisiuni TV-radio, gazdă a numeroase evenimente culturale de înaltă ținută, scriitor (îi găsiți cărțile aici), realizator al unor interviuri memorabile, contributor la numeroase reviste și cred că lista poate continua mult și bine. Vă invit să parcurgeți răspunsurile sale la chestionarul cu 22 de întrebări.

Cum te-ai descrie în șapte cuvinte?

Muncitor. Inconstant. Încăpățânat. Răbdător. Orgolios. Prudent (ca să nu spun câcâit). Timid.

De ce ți-e dor acum?

Oh, Doamne, de părinții mei. De câțiva prieteni și colegi buni. De sâmbăta dimineața devreme, în parc, la alergare. De o cafea bună în oraș. De o masă tihnită la restaurant. De făcut planuri de vacanță. De zburat. De un eveniment mare de prezentat, cu emoții și vorbe hiper-articulate. De Roma, Londra și Paris. De mers mult, mult pe jos.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Un mozaic în care bucățelele de sticlă își potrivesc contururile pe lucrurile de care mi-e dor. Fericirea e o clipire. O ceață. O rază care trece dintr-un colț în celălalt al ecranului. O stare fulgurantă. Pentru mine nu e niciodată un scop, ci, mai degrabă, o constatare, atunci când m-am dedublat suficient cât s-o percep. Poate că alții, atunci când se gândesc la fericire, văd un tablou, o scenă în care sunt protagoniști. Înțeleg asta. Eu constat fericirea atunci când mi se întâmplă.

Ce faci pentru a-ți menține sănătatea?

Mă informez, în primul rând. Apoi, în principiu, am grijă la ce mănânc (ceea ce nu prea s-a mai întâmplat în ultima vreme, mărturisesc). Îmi place să cred că am o bună balanță și că știu să păstrez un echilibru. Fac sport. Înainte de izolare, alergam în fiecare dimineață de weekend cam 12 kilometri și mergeam de trei ori pe săptămână la sală. Alergatul, cel puțin, de niște ani buni, e una dintre constantele de care sunt cel mai mândru. Merg descurajant de mult pe jos (recordul a fost acum câțiva ani, la Deauville-Trouville-Honfleur, când am mers 24 de kilometri pe plajă într-o zi) și fentez liftul de câte ori se poate. În ceea ce privește sănătatea psihică, încerc să mă păstrez un om calm, cu un consum emoțional rezonabil, care rareori dă în roșu, deși viața privată și meseria m-au adus deseori în situații de avarie.

Care este ultima carte citită?

Chris Heath: Robbie Williams. Reveal. Dezamăgitoare.

Care este cea mai recentă faptă bună?

Au! Nu știu. Chiar nu mă gândesc niciodată la mine în termenii faptelor bune făcute. Ar trebui să întreb, poate, în stânga și în dreapta, dar atunci nu ar mai fi răspunsul meu, nu-i așa? Ce pot să îți spun este că încerc să nu fiu un om al faptelor rele.  

În ce loc îți dorești cel mai tare să ajungi?

În India, la Varanasi. De câțiva ani, am dezvoltat o obsesie legată de locul ăsta. Am senzația că trebuie să rezolv ceva cu mine însumi ajungând acolo. Cred că ține și de vârstă, și de ieșirea completă din zona de confort, și de un soi de misticism inexplicabil și foarte intim, și de o forțare a limitelor mele de persoană previzibilă, șters colorată, ezitantă. Sigur că visez în continuare la Uzbekistan (e marea pierdere pe altarul pandemiei de anul acesta), la Islanda, la Insulele Hebride (asta nu cred că am mai spus public până acum), visez la revenirea în Asia de Sud-Est sau în America, dar India crește în mine ca o urgență.

Care sunt lucrurile indispensabile pentru tine?

Sănătatea mea și a celor dragi mie. Ultimii ani mi-au dat mai multe bobârnace în direcția asta, că poate uitasem sau neglijasem acest aspect. Dacă suntem sănătoși (nu toată lumea îți spune asta?), trecem la următorul nivel. Aici găsim, în ceea ce mă privește, un soi de ordine interioară, care îmi permite să funcționez. Dacă nu o am, mi-e mult mai greu să mă adun de prin colțuri.

Ce îți place cel mai tare să faci?

Să trăiesc. Să am discernământul de a mă bucura măcar de un lucru, oricât de mărunt, pe zi. Să iubesc. Să nu stau pe loc. Să mă umplu de frumusețea lumii și de calitățile oamenilor pe care îi iubesc și îi admir.

Ai vreun mare regret?

Mai multe și toate mari, doar că, odată cu trecerea anilor, am învățat să facem pace regretele și cu mine. Pe cele pe care prezentul și viitorul nu îmi mai dau șansa de a le corecta, caut să le afund în sertarul la care umblu arareori. Le știu, nu le uit, dar nu mă ajută cu nimic să le re-acutizez. Ultimii ani, dacă vrei, m-au făcut să regret că nu m-am făcut doctor.

 
Care e cea mai mare greșeală din trecutul tău?

Că am fost foarte șubred la capitolul încredere în mine. Că m-am lăsat multă vreme să fiu cel văzut de alții, în detrimentul celui care eram pentru mine. Poate că pare un răspuns strofocat, dar e adevărul gol-goluț.

Ai un cuvânt favorit?

Cuvânt nu știu, dar am o sintagmă care îmi place, mă amuză și mă definește. Ea este „bună seara, doamnelor, bună seara, domnilor!” Când o rostesc, sunt în matca mea și am sentimentul controlului. Ah, și îmi place la nebunie să răspund la „somn ușor, tati!” cu „somn ușor, iubito!”

Care este primul lucru pe care-l faci dimineața?

Opresc alarma, mă spăl pe dinți și pun de ceai.

Care a fost cea mai mare provocare a vieții tale?

Să fiu eu însumi, atunci când foarte mulți alții aveau senzația că știu mult mai bine decât mine cine sunt.

Ai avut vreun moment penibil?

Doamne, aș putea să scriu o carte despre momente penibile trăite pe propria piele! Evident că au grade de intensitate diferite. Unele s-au transformat în anecdote, altele încă mai ustură dacă le dau în lături coaja, iar altele… sunt la fel de penibile și dureroase ca în prima zi.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta?

Sunt un om făcut din amintiri frumoase și am atâta recunoștință în mine cât să mulțumesc pentru fiecare dintre ele. Nu spun că sunt un om solar (nici nu m-ai crede!), dar am la amintiri frumoase cât să mă hrănesc o viață din ele. Problema e că… mai vreau încă pe atâtea!

Ce superputere ți-ar plăcea să ai?

Să vindec bolile grave.

Care este cea mai mare realizare a ta?

Că sunt. Că sunt și pentru alții, pentru fiecare în ipostaza care le aduce cel mai mult bine.

În ce loc din lume te-ai simțit cel mai bine?

Ai să râzi, mă simt bine oriunde. Sunt un tip adaptabil, cu niște rădăcini destul de aeriene. Vreau să spun că nu am nevoie de a fi obligatoriu într-un loc pentru a mă simți bine. Fericirea de la începutul interviului mi-a dat târcoale în foarte multe locuri. Nu am să îți spun nici că fericirea e condiționată exclusiv de oamenii alături de care ești atunci. Eu, unul, am avut și momente conexe fericirii singur cuc.

După ce deviză încerci să te ghidezi?

Aceleași de foarte multă vreme (chiar, poate ar fi cazul să le mai variez): Someday, my time will come și Hate something, change something.

Când ai râs ultima oară și în ce context?

Înainte de a începe acest interviu. Acasă, cu Ioana. Am călcat într-o foarte elaborată construcție de Lego pe care nu o văzusem pe covor. A promis că nu mă spune Mariei, care face lecții în camera ei.

Cum ar suna o zi perfectă pentru tine?

Sunt tentat să îți spun că perfecțiunea poate avea mii și mii de irizații înclusiv în acest context, dar hai, fie: alergat dimineața, venit acasă cu cafea bună la pachet, mic dejun prelungit, prânz la unul dintre restaurantele noastre preferate, parc până coboară întunericul pe umerii noștri și un rosé pe final.