A murit Bacăul.

Dincolo de un geam, un domn în vârstă mânuiește niște foarfece, iar frizeria se cheamă „muncă și artă”. Pe o pancartă scrie „Tehnici de umbrire” și nu mă prind dacă e vreun partid politic sau altceva. O doamnă îi spune nepoatei care ține un picior pe o trotinetă și altul, intermitent, pe jos: „stai mai încet, că mamaia nu mai poate să meargă așa repede”. Pe o tarabă sunt gogonele, pepeni mici verzi și gogoșari, toate bune de murat (ce murături facea și bunica!).

Înaintez lângă un pod și pe zidul său văd scris „You win, I miss you” și „Revolution”, doar că „evol” e marcat cu literele orientate invers și pictate roșu. Trebuie să trec trei linii de cale ferată. Mă uit cu atenție după trenuri, apoi cobor capul să nu lovesc două conducte groase. Sunt iar lângă zid și scrie mic „alina + gabriel = love”. Oamenii mă privesc insistent și nu știu dacă e de la aerul parizian de care n-am scăpat în totalitate (sau mai bine zis aerul pariziancei mele de care nici nu mai vreau să scap vreodată).

Un bărbat îi explică altuia, aproape de o bicicletă cu motor: „Uite, ăsta e ambreiajul, asta e accelerația. Ba nu, invers. Ba nu, am zis bine prima dată. Ai înțeles?”.

O vitrină are borcane uriașe pline cu nasturi (arhaica zonă a creierului s-a activat imediat și mi-am adus aminte de doamna Năsturel, profa de lucru manual). Am ajuns la hotelul C & C Residence și doamna Carmen, manager aici, mi-a zis că e onorată să mă cunoască și să mă aibă oaspete. Cum îmi plac mai mult bucuriile pe care le fac pentru ceilalți decât cele pe care le fac pentru mine, îi semnez acum „Dragă inimă” și „Culorile uitării” și mă duc să i le duc. Nu-i frumos să folosești același cuvânt de două ori în aceeași frază, dar las totul așa, că n-am înțeles care-i ambreiajul și care-i accelerația, iar mâna s-a dus unde s-a dus.

↓

Aparent dintr-o glumă (un comentariu la o postare de-ale lui Dragoș), am ajuns vineri la Emma Grădinaru, care mi-a tuns cu pricepere și poveste puținul păr rămas, transformându-mă într-un Clooney de România. Mulțumesc, Emma!

↓

Dragos-Cristian Finaru și Dominic Trisca fac TEDx Bacău de șapte ani. Au adunat zeci de speakeri de anvergură și prezentările au peste 150.000 de vizualizări pe canalul dedicat. Dragoș m-a sunat să-mi propună participarea mea, să alegem tema, să stabilim datele venirii mele. Parcă-l știam dintotdeauna.

Sâmbătă, în ziua evenimentului, am ajuns pe la prânz la Centrul de Afaceri și Expoziții. Pregătirile erau în toi, pentru că la 14:00 era setată începerea. M-am acomodat cu echipa, am dat autografe pe niște afișe (venisem după 1300 de autografe date pe Culorile uitării, deci eram în formă), mi-am exersat discursul și n-am băgat de seamă cum a zburat timpul. Loc în primul rând, alături de Lucian Popa. Începe totul, pe scena cu literele TEDx Bacau în stânga și covorul roșu circular în dreapta.

Ilinca Istrate e actriță și păpușar. L-a construit pe Pogany și livrează emoție de-ți sar mușchii piloerectori din piele. I-am privit pe amândoi ca un copil.

Gianina Elena Beleagă și Ionela Livia Cozmiuc sunt… campioane mondiale la canotaj. Au povestit despre munca lor extraordinară și bucuria unei victorii, punând și două clipuri din timpul competiției, în care tensiunea era la cote maxime.

Flavian Glonț e tipul cu acele cuburi Rubik pe care le rezolvă în câteva secunde, chiar legat la ochi. A câștigat Românii au talent și a mers la Britain’s got talent, iar acum are o școală de speedcubing.

Irina Stanciuc e leader-ul care inspiră și trage alături de echipă. Prezentarea ei a fost savuroasă, plină de inspirație și umor.

Iulian Angheluță a fondat Free Miorița și pune energie electrică în casele care nu au. Nu sunt puține deloc. E omul care aduce lumina, să mă pronunț un pic poetic. Ne-a plăcut atât de mult de el încât vom merge să-l ajutăm cu proiectul.

Alexandra Anton e o minunăție de om. Având ca reper învățământul finlandez, ea vrea să schimbe sistemul educațional de la noi, care are atâtea hibe și scuturi.

Lucian Popa surprinde momente unice în fotografii și se ocupă de evenimente tari în Bacău. Are o mașină galbenă și uneori se mai trezește cu străini în ea, crezând că e taxi.

Lucian Mîndruță e jurnalistul experimentat care a trecut din TV în radio, iar acum are suficiente pilde pentru oricine. N-a stat pe scenă, coborând și urcând prin public, jucându-se și interacționând cu audiența.

Radu Vâlcu a deschis sesiunea a doua, cu un recital la chitară. Mușchii ăia piloerectori au făcut iar să se zbârlească pielea pe noi.

↓

Îmi pregătisem douăsprezece cartonașe pictate pe baza cărora avea să curgă prezentarea mea. Chiar înainte să urc pe scenă, mi-a venit ideea să le pun în ordine și să le bag în buzunarul de la piept al cămășii. Urc. Un reflector puternic nu mă lasă să văd mare lucru din public. Eu sunt Vasi Rădulescu, medic, scriitor și…culegător de povești. Între lumina din față care generează umbra din spate, vă voi spune o poveste. O voi scoate de aici, din zona inimii. Am scos primul cartonaș și am început. Am avut emoții, am stâlcit câteva cuvinte, dar am reușit să spun povestea până la cartonașul cu Sfârșit și cred că am făcut-o bine. A urmat iar Ilinca, cu povestea ei emoționantă. La final, mai mulți oameni au venit pe scenă să-mi strângă mâna. Unii aveau și cartea Culorile uitării, pe care voiau câteva cuvinte. M-am făcut mic, mic, mic.

↓

Duminică am luat micul dejun și apoi am fugit spre Teatrul Bacovia, unde Ilinca Istrate și Alex Giuseppe aveau spectacol pentru copii: Frumoasa și bestia. Ilinca era fata mijlocie, Alex era bestia. Printre copii, sub tavanul pictat ca un cer, m-am făcut iar mic (cred că teatrul asta face, ne reduce la un nucleu veritabil în care ne ținem toate lucrurile frumoase) și am savurat spectacolul. Apoi am fost să vizităm câteva picturi murale de pe Teatrul de vară, să mâncăm și să vedem A star is born la cinema. Nu oricum, ci furând o stea din lemn cu beculețe de la restaurant, ca să facem poze în sală. Speakerii TEDx sunt oameni de treabă și steaua a fost înapoiată. După film, o parte au plecat spre orașele lor. Am rămas cu Dragoș, Lucian și Ilinca până spre seară, când mi-am luat și eu zborul spre capitală. La propriu.

↓

Bacăul nu e mort. Cu acești tineri fantastici care se implică în tot felul de proiecte și evenimente, orașul respiră culoare și motivație. E plin de lucruri aparent mărunte, dar ține de fiecare cum mai reușește să le vadă. Fiecare comunitate poate trăi în felul ei prin intermediul oamenilor care o compun. Cineva inspiră prin prezentări TEDx, cineva mânuiește o păpușă, cineva fotografiază momente care comprimă mii de cuvinte. Dacă tot mai mulți s-ar ambiționa să creeze ceva util, fiecare oraș ar putea să înflorească.

Am plecat de aici și abia aștept să revin, pentru că I miss it already.

V.