„Trăieste-ți viața, băi ciudatule!” mi-a zis și s-a dus. Știam că nu o voi mai vedea niciodată, dar nu asta m-a debusolat, ci faptul că nu mi-a spus și cum să o trăiesc. Cum? Cum? Cum? Am stat pe gânduri. Aaaaa…cum? Aaaa…cum? Aaa…cum? Aa…cum? A…cum? Acum? Gata, am găsit. Acum. O voi trăi mereu acum, în clipa prezentă, fără niciun alt derapaj spre ieri sau mâine.
Acum.
V.
1 Comment
Carpe diem!! 😉