Acest text nu este o reclamă. Este o șaormă beletristică.

Acest text nu este o reclamă. Este o șaormă beletristică. Eram încă sub influența unui episod din Stranger Things când mațele au început să-mi cânte o simfonie pe note joase, semn că trebuie să dau drumul la ceva alimente pe grumaz. Cum frigiderul era plin cu aer, îmi iau inima-n dinți și-mi bag picioarele în ei de adidași, cu intenția să ajung până la Mega Image-ul mare – sună ca naiba dar așa îl numesc, mai e un Mega mic pe colț cu Mincu – de la mijlocul bulevardului Mihalache, chiar dacă ziua se-mpingea cu noaptea și încă aveam lipită pe retină imaginea monstrului din serialul Netflix. Bun. Merg eu la o viteză bunicică și-mi aduc aminte că în urmă cu câteva zile, fix în acel supermarket, un domn a ciocănit într-o jumătate de pepene, să potrivească sunetul cu gradul de coacere, fără să se sinchisească să arunce o privire prin folia aia. Dezamăgit de răspunsul pepenului care i-a întors un „da’ fraier mai ești, tati” domnul a luat niște mere. Ajung la magazin, mă învârt pe la salate, pe la borș – odată am băut și-am râs, venindu-mi pe nas borșul – apoi pe la mezeluri. Aveam deja o pățanie paranormală acolo, cu săracul pepene chinuit. Nu bănuiam că va mai veni una. Dau să ridic o nectarină și văd un nene mic, îndesat, cu fălcuțe. Heiiiii, ăsta-i Vasile! Nu, nu mă uitam în reflecția unei vitrine. Nu. Era chiar Vasile Blaga, veșnicul oponent, veșnicul sacrificat, veșnicul veșnic. Dar ce-i paranormal aici? Cum ce? Era fără Alina Gorghiu! Păi în stadiul ăsta s-a ajuns?

Mi-am terminat cumpărăturile, le-am îndesat în traista de hipster pe care scrie în franceză că „vor veni și zile mai bune” și-am pornit la retur. Pe drum, gânduri în două direcții: la monstru și la un posibil viitor eveniment. Monstrul din film, firește. Posibil viitor eveniment: să merg iar în acel Mega mare și s-o prind pe Olivia Steer alegând cu poftă o scăricică! Păi m-aștept la orice.

Nu știu cum să vă zic, dar mi-e și frică să mai pun piciorul acolo.

V.