Faptul că acum vorbim de speranță de viață de peste 80 de ani, de multiple boli eradicate, de tratamente moderne pentru cancere sau afecțiuni rare, de intervenții inovative realizate cu ajutorul roboților, ei bine, toate se datorează științei. Lăsând deoparte pandemia (peste care vom trece, negreșit), trăim cele mai bune vremuri, în care tehnologia avansează într-un ritm fascinant. Știința ne invită să o descoperim, înțelegem, manevrăm în folosul nostru. Dar nu e atât de ușor.
Să luăm un exemplu. Pentru ca un medicament nou să ajungă să fie administrat pacienților, o companie apelează la cercetători. Ei identifică o nevoie, propun mai multe căi de abordare, construiesc una sau mai multe molecule, pun la un loc și molecule adjuvante, testează riguros preparatul obținut până ce este clar că el are rezultate bune (trebuie să bată placebo sau molecule similare) și un profil de siguranță bine identificat, apoi medicamentul primește aprobarea finală. De cele mai multe ori trec ani buni în acest proces. Companiile farmaceutice apelează la cercetători propria sau colaborează cu instituții prestigioase, cu medici, universități, spitale, totul pentru a progresa, a înțelege mai bine afecțiunile, a avea posibilități sporite de control și tratament. Este util să cuprindem tot acest proces care nu e deloc ușor și, mai mult, să punem lupa pe componenta cercetare.
Fără cercetare nu avem premize, nu avem studii, nu avem rezultate, nu avem progres. Acest domeniu reprezintă o componentă crucială și el trebuie finanțat corespunzător din mai multe direcții: stat, privat, civic. O împletire armonioasă a celor trei direcții duce la o societate mai sănătoasă.
Luând doar privatul și civicul într-un exemplu minunat, vreau să vă povestesc un pic despre proiectul Bike For Science. Pe scurt, compania Bristol Myers Squibb România ne invită la un gest sănătos, și anumite mersul pe bicicletă. Ținta este de 50.000 de kilometri pedalați, pedalati pana la sfarsitul lunii noiembrie. În schimbul efortului colectiv, Bristol Myers Squibb va finanța printr-un grant un proiect de cercetare al unei Universități de Medicină și Farmacie din România.
Ce trebuie să faci? Simplu. Pedalezi afară sau înăuntru, contorizezi kilometrii parcurși cu o aplicație dedicată (poți folosi de exemplu Strava), faci o captură de ecran și postezi pe Facebook sau Instagram, folosind hashtag-ul #BikeForScience. Kilometrii se adună și ne dorim să se strângă chiar mai mulți de 50.000, pentru că ei sunt direct proporționali cu un stil de viață sănătos, pe care cred că ni-l dorim cu toții. Foarte important, însă, pentru a putea fi luate în calcul, postările voastre trebuie să fie publice, folosind hashtag-ul #BikeForScience.
Proiectele de cercetare ale universităților pot fi trimise la contact@bikeforscience.ro , iar ele trebuie să descrie, în maximum 10 pagini, scopul cercetării, nevoia de finanțare și metodologia de studiu propusă. Termenul limită pentru înscrierile universităților este finalul lunii aprilie 2021.
Așadar, let’s Bike For Science! #BikeForScience