Bucuria de pe tărâmul cancerului
poză de Clarke, Mary Cowden via Flickr CC
O văd pe A. în spital. Ne povestim una și alta, suntem bucuroși, soarele trimite raze calde prin geam. Apoi vine un nor. Îmi spune că mama ei a fost operată și trebuie să înceapă și chimioterapia. Mă țin tare. Va fi negreșit afectată psihic, să se obișnuiască fără păr, după toată nebunia asta, îmi spune A. Nici nu știu de unde aș putea să-i iau o perucă bună, adaugă. Fac incantația „Schopenhauer, Schopenhauer” din „La Vita e Bella”, norul fuge, e iarăși soare. Schimbăm cu greu macazul, se ruginiseră repede mecanismele sub subiectul teribil al cancerului de sân. Plec din spital.
Îi dau mesaj lui Carmen și-i explic toată situația delicată cu mama lui A. Îmi găsește imediat o variantă: o doamnă care a învins cancerul vrea să doneze o perucă de bună calitate. Sunt bucuros. Primesc numărul de telefon al doamnei și o anunț pe A. Ne fâstâcim, ne e greu să folosim cuvântul „perucă”, avem pauze în conversație, nu știm cum să procedăm mai departe. A. își ia inima-n dinți și o sună pe doamnă, stabilind o întâlnire. Părea totul ireal, desprins dintr-un tărâm aflat undeva între cer și pământ. Îi e teamă să meargă la întâlnire, pentru a lua „obiectul”. Îi e teamă chiar dacă va vedea pe cineva care a învins cea mai cruntă boală.
Trece o zi. Sunt prins cu drumuri multe. Îmi doream să merg la întâlnire și n-am reușit; apoi mi-am zis că așa era mai bine, să fie ele singure. S-au văzut, s-au împrietenit, și-au povestit o grămadă. A. a luat „obiectul”, primind rugămintea caldă de a-l da înapoi în caz că nu se potrivește, pentru a ajunge la altcineva. Totul a fost bine, însă.
Par lucruri atât de mărunte, dar care te sperie atât de tare. Par simple obiecte, dar încărcătura emoțională e uriașă. Asta e o mică verigă dintr-o luptă măreață care, din păcate, trebuie purtată de unii. Și care sper din inimă să fie câștigată.
Dacă întoarcem spatele, aceste situații nu dispar. Dacă refuzăm să auzim cuvântul „cancer”, el tot va fi rostit de mii de ori și va ajunge la niște timpane, ca o prăbușire de cer. Mai bine ne deschidem inima în fața acestor oameni, ajutându-i genuin, după sufletul nostru. Ne vom fâstâci, ne va veni să plângem, ne vom întrista, apoi vom fi mai puternici și vom aprecia altfel viața noastră.
Carmen continuă să facă minuni. Ea și colegele ei de la Dăruiește Viață. În fiecare zi. Acum a acoperit un cap splendid, plin de povești și sentimente gingașe. Mâine se va ocupa de niște tratamente complicate. Poimâine va ridica un spital nou de oncopediatrie la Marie Curie.
Cu asemenea oameni am onoarea să lucrez și, ca mic element interpus pe ici și pe colo, am parte de bucurii nemăsurate. M-am gândit să nu scriu nimic despre povestea asta, apoi am zis că e mai bine când știm și simțim mai mulți ce-nseamnă luptele mari. Cu spatele întors și cu neuronii refractari nu vom adopta poziții demne. Aplecându-ne și deschizându-ne va fi cel mai bine, pentru noi și mai ales pentru cei bolnavi sau pentru apropiații acestora.
V.
PS: cine dorește, poate dona 2 euro pe lună cu mesajul „SPITAL” la 8844, toți banii ajutând la construirea unei clinci noi de oncologie pediatrică la Marie Curie.
+ 3 pachete și mai avantajoase!
Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Articole populare
Informează-te mai mult
Articole suplimentare
5 comments on “Bucuria de pe tărâmul cancerului”
despina
hai sa-i povestesc „isprava”mea de astăzi. ..Spitalul Sf Spiridon Iași,secția Orl.Intalnesc un vechi prieten,dar vechi,cred ca nu l-am văzut de 15 ani-operat.Traheostoma.vesel,fericit chiar aș putea spune.Il întreb firește ce s-a întâmplat și îmi răspunde la fel de surazator”nimic important ,mi-a găsit un cancer așa ca un copac cu ramuri,dar mi-a spus ca dacă accept butonul voi fi ca nou”.Pe moment am crezut ca nu aud bine sau că poate nu inteleg (omul era cât se poate de fericit).pleacă 2 minute și revine cu un rezultat de la CT.In afară de formațiunea tumorala gigant văd descrise blocuri metastatice și
alte adenopatii inclusiv la nivelul toracelui.Raman socata dar nu îmi trădez uimirea și surâd și eu”fericiti cei săraci cu duhul”.Raspunsul-„noi chiar suntem fericiți, acest buton nu ma incomodează deloc..”Mai zi ceva…..
V
Of.
Ale
Din categoria cancer: Tata a suferit un al doilea infact in aprilie. De la primul avea un stent, dupa cel din aprilie stimulator cardiac. La 52 de ani. Ni se spune ca o sa dureze o perioada pana o sa se acomodeze cu stimulatorul si ca e posibil sa fie meteo-sensibil (dureri de cap etc.). Din iunie, incep niste dureri de cap puternice. Tata aproape permanent prin spitale pentru alte investigatii. In iulie, incepe sa vb ciudat. Il ducem la psihiatrie (are o tulburare afectiva bipolara remisa de 15 ani). De la psihiatrie, ne trimit la neurologie. Facem CT si ii gasesc o tumoare. O saptamana mai tarziu, este operat si tumoarea este indepartata subtotal. O alta saptamana mai tarziu, rezultatul de la histopatologic zice Glioblastom Multiform 4. Acum e la oncologie, saptamana 2 din 3 de radio + citostatice. In afara problemele de vorbire care nu au mai disparut si de ceea ce el descrie ca fiind vedere dubla, niciun alt simptom/ efect secundar. In toata perioada asta, doctorii au vorbit cu mine. Lui nu i s-a comunicat diagnosticul si toti au asteptat sa il transmit eu. Nu am putut. Weekend-ul trecut am avut o discutie cu tata: imi spune ca el stie ce are si ca nu ii este frica sa moara. Ba chiar mai mult, e pregatit. Nu e suparat ca are o lista intreaga de boli care ii pun viata in pericol. Nu se intreaba de ce. Eu in schimb, sunt suparata si a fost prima data cand nu am putut sa afisez cel mai larg si fals zambet, asa cum fac de obicei in fata lui. Ma amagesc zilnic cu ideea ca, pe langa tratamentul dat de catre doctori singurul ajutor este o gandire pozitiva, a lui si a celor din jurul lui. Cum ii spui unui om pe care il iubesti ca nu are voie sa moara?
V
E greu. El va avea nevoie de sprijin constant. De ascultare. De detașare. Va avea nevoie de un medic care să-i răspundă progresiv la multe întrebări. Obligatoriu și de sprijin psihologic de specialitate. Sănătate multă! Să fiți puternici cu toții!
o femeie
Spitalul Sf Spiridon Iasi l-am batut zilnic, timp de o luna. Mamaiei nu i-a cazut parul si a mai trait inca 15 ani. Moralul conteaza f. mult si la imbolnaviri si la recuperari (mamaia s-a imbolnavit dupa un shir lung de morti in jurul ei: sot, fiica cea mai mica, sora, toate in aceeasi perioada etc).