Bunica și bananele verzi

Bunica și bananele verzi

Bunica făcuse rost de banane, nu știu cum și nu știu de unde. Pentru că nu aveam o explicație clară, totul plutea în magic, dar oare nu stă suficientă magie în fiecare bunică? Le-a înfășurat în ziar și le-a pus pe un dulap, acest fundament al copilăriilor noastre pe care se petreceau multe lucruri. Nu mă prindeam de ce stau bananele învelite în ziar, pe dulap. Să se coacă, mi-a zis ea. Adică fructele se coc și când sunt departe de pomul lor? Da. Ai doar puțină răbdare. Nu am avut. Într-o seară am luat un taburet și l-am pus lângă ușa lucioasă a dulapului, care avea în ea o cheie metalică, rugoasă, cu capul în formă de floare. M-am chinuit să duc mâna peste o ridicătură – o piesă care avea mici sfere la capete și era pusă pe toate marginile. Nu-i vedeam vreun alt rost decât acela de a mă încurca pe mine, că nu vedeam nici după ea. Am pipăit orbește multe lucruri – se pare că dulapul primea cu bucurie mai mult decât banane – până am ajuns la ce mă interesa. Am prins una și, în entuziasmul meu, era să cad cu taburetul. Îmi tremurau mâinile. Am fugit într-o magazie și, sub lumina unui bec vechi, am despăturit ziarul. Banana era verde și tare. Nu știam cum s-o desfac, probabil văzusem ceva pe la televizor, dar sub emoție uitasem totul. Mi-am înfipt incisivii în ea și un gust amărui mi-a inundat gura. Coaja abia i se dezvelea și am tras cu putere până am descoperit tot miezul, pe care l-am mâncat apoi fascinat, dar dezamăgit. Am prins resturile în aceeași hârtie de ziar și le-am aruncat la tomberon.

În zilele următoare o tot întrebam pe bunica dacă s-au copt bananele. Nu știam câte sunt. Am furat câte una și recunosc că am observat o schimbare în culoare, consistență, gust. Fuseseră patru. Știu asta pentru că atâtea mâncasem și probabil puteau fi cinci, șase, șapte, opt sau nouă, dacă ea nu se suia pe un scaun și, privind peste acea muchie din lemn lucios, nu observa golul. Țin minte că m-am simțit tare prost, pentru că-n naivitatea mea credeam că sunt mult mai multe și sigur n-o să-și dea nimeni seama de sustragerile mele. Dar nu mai puteam face nimic, fapta era consumată. Îmi părea cu atât mai rău pentru că bunica așteptase o seară anume să le desfacem. Soba era caldă, în cameră mirosea a iarnă și lemne aduse cu brațul din magazia în care eu, sub bec, am săvârșit crimele. Am văzut-o cum coboară de pe scaun, se uită la mine, pricepe – furam toate fructele, nu exista loc în care să nu le găsesc – și vine spre patul pus în mijlocul camerei. Nu mai aveam pe unde fugi și mă așteptam să-mi primesc o mamă de bătaie. Pardon, o bunică de bătaie.

Ea s-a pus între noi și, cu mult calm, ne-a spus că bananele sunt la fel de verzi și trebuie să mai așteptăm. Chiar dacă era obosită, s-a dus și ne-a făcut orez cu lapte, să salveze situația. Am savurat desertul simplu cocoțați în jurul ei, uitându-ne la televizorul alb-negru.

Am așteptat o lună cu totul. Când ne-a strâns iar și a coborât de pe scaun, ca prin magie, bananele erau galbene și parfumate. Eu am mâncat-o pe a mea cu și mai mare emoție.

V.

Dacă tot ești aici…


Scriu de mulți ani de zile și, bazându-mă pe toată pregătirea mea de medic, ofer explicații și materiale pentru publicul larg. Ele sunt accesibile oricând, gratuit. Toate eforturile mele pot continua dacă această comunitate, despre care îmi place să cred că este plină de empatie, generozitate și bunătate, va susține munca mea. 

Cum se poate face asta? E simplu: am scris 7 cărți pentru adulți și 1 pentru copii; ele sunt deosebit de utile și pline de povești care îți vor încălzi inima. Le poți lua din SHOP, la prețuri extrem de accesibile, mai ales în varianta pachetelor. Am redus atât de mult prețurile tocmai pentru ca aceste cărți să ajungă la cât mai mulți dintre voi și să vă bucure, dar și ajute să fiți sănătoși. De Black Friday, trebuie să știi că pachetul de 7 cărți este acum doar 79 de lei, iar cartea pentru copii este doar 29 de lei.

Tot în SHOP mai găsești căni speciale cu mesaje construite de mine, dar și artprint-uri înrămate, deosebit de frumoase, acum la reduceri mari de tot.

Mulțumesc tuturor!





pachete exclusive cu Transport GRATUIT Aceste OFERTE expiră curând!

Doar 41 pachete rămase

Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Articole populare

OFERTĂ last minute

PREȚUL VA CREȘTE CU 50% ÎN SCURT TIMP!!