Să îți privești pacientul în ochi

Câtă dreptate au medicii de familie?

Asistăm la prima coagulare acceptabilă în formă și fond a medicilor, care mai tot  timpul   s-au abținut de la proteste bine conturate. Medicii de familie au ieșit în stradă, cerând debirocratizarea actului medical, fonduri mai mari de la Casele de Sănătate, recunoașterea importanței asistenței primare în societate. Sunt lucruri știute și neajunsurile plutesc la tot pasul, dar mai-marii guvernului nu au avut niciodată intenția clară de a veni cu soluții logice și impecabil optimizate, ci doar cu cârpeli.

SIUI pică, medicii nu pot procesa consultațiile, nu pot semna serviciile, nu pot valida rețetele. Primesc vaccinuri foarte târziu și în cantități mici. Primesc sume tot mai mici din care trebuie să acopere salariul asistentei cu taxele aferente, cheltuielile cu cabinetul, produsele necesare actului medical, iar ce mai rămâne reprezintă remunerația lor, departe de miile de euro promise. Medicii au cozi uriașe de pacienți la ușa cabinetului, un timp limitat pentru consultație. Gândiți-vă ce înseamnă să pice SIUI și să ai 40 de oameni la ușa. Gândiți-vă ce înseamnă să ai 10-15 minute per pacient, timp în care trebuie să procesezi serviciile, să faci o anamneză, să îl consulți, să dai bilete de trimitere, să dai rețete compensate.

Nu înțeleg de ce, dacă tot există un sistem electronic integrat național și semnătură digitală din partea medicului, mai trebuie eliberate pe hârtie biletele și rețetele. La ce bun? Nu pot fi procesate direct din sistem cele electronice? Se mai printează zeci de foi, se semnează, se parafează, se încurcă lumea în ele și vai cât de moderni și digitalizați suntem noi. E strigător la cer!

Știți cât înseamnă o consultație la medic în viziunea celor de la Casă? Aproximativ 20 de lei, și asta la specialist, că la medicul de familie e mai puțin de atât. Atât decontează Casa. 20 de lei per consultație. Când oare vom înțelege că trebuie să vorbim de alte sume, că facem medicină și nu spălări de covoare?

Sistemul de sănătate trebuie să se schimbe, să se modernizeze, să se debirocratizeze. Aici avem nevoie de respect din partea oficialilor și a oamenilor de rând, care trebuie să sprijine mereu medicii, prin salarii decente, soluții informatice competente, legi normale la cap, proceduri și protocoale logice, simplificare unde se poate. Protestul medicilor de familie, în acest context, trebuie aplaudat. Sper că vor obține ceea ce doresc și vor deschide terenul pentru cerințe din partea tuturor cadrelor medicale.

Timpul de consultație este deficitar și pacientul pierde. Nu există timp pentru prevenție primară, pentru o analiză corespunzătoare a cazului, pentru lămurirea omului care a venit cu niște întrebări și așteaptă niște răspunsuri. În marea asta de neajunsuri, am tot stat și m-am gândit la o soluție, iar cea mai bună poate fi chiar prelungirea relației medic – pacient în spațiul virtual, acolo unde medicul poate da oricâte informații, poate face prevenție primară eficientă, poate liniști și lămuri pacientul. Astea sunt chestiuni care funcționează de minune în vest sau peste Atlantic, dar care la noi sunt privite cu scepticism de oficiali, când ei ar trebui să le îmbrățișeze, să le dezvolte, chiar să le deconteze.

Mi-ar plăcea ca toți medicii de familie să utilizeze platforme precum Doclandia (click pentru creare cont medic) și să mențină o relație facilă, sănătoasă, securizată cu pacienții lor, ca o prelungire virtuală a cabinetului fizic, unde există o birocrație copleșitoare și e trist că se întâmplă așa. Și pacienții să priceapă că acesta este viitorul și cea mai bună soluție pentru a mai cerne din neajunsurile actuale (click pentru creare cont abonat și stabilire legătură cu un medic).

Pentru a veni în sprijinul pacienților, oferim prima lună gratuit cu codul medicultau30

 

Sănătoși să fim.

V.

AZI în Shop, cărțile încep de la doar 10 lei! Profită!

iar la comenzi de peste 100 lei transportul devine gratuit

-80%

Dieta Perfectă

30
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-80%

Fasting: regula 6/18 Lasă pe mâine ce poți mânca azi

1
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-76%

Cum să ai o zi aproape perfectă

2
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-76%

Meniuri și Rețete pentru un slăbit sănătos

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-66%

Dragă inimă

27
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Culorile uitării (mic tratat despre memorie)

14
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Medicina povestită pe înțelesul tuturor

565
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Să-ți pui o dorință

12
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

100 de mituri despre sănătate (cu eleganță și umor demontate)

20
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Sănătatea inimii pe înțelesul tuturor

23
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

O altă poveste de iubire

18
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-59%

Jurnalul unui medic tânăr: Dragă suflet

9
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea femeii sănătoase

5
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea Bărbatului Sănătos

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Vei fi bine

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cum să trăiești peste 100 de ani

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-66%

Între inimă și creier: cugetări terapeutice

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-63%

Antidoturi la depresie

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 54.00lei.
-58%

Un nou CREIER

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-78%

Țestoasa Anica și povestea inimii

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Purcelușul Murli are probleme cu igiena

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Hai la cabinetul lui Doctor Vasi

7
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Peripețiile lui Gustav gâscanul

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Buni se simte rău (de dor)

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Vidra Nora și puiuțul care nu mai creștea

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Bufnița Nini duce lipsă de vitamina D

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Corpul uman chiar este fascinant!

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ratonul Sică și somnul buclucaș

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Purcelușul Murli și bullying-ul

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Dr. Amalia și dr. Vasi te învață cum să mănânci sănătos

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ursulețul Bruni și pofta lui exagerată de dulce

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este creierul?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este imunitatea?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-62%

Oni a devenit supererou

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 52.00lei.
-64%

Acum pot și eu să zbor!

1
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 55.00lei.
-57%

Oni și vulpea fermecată

4
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 58.00lei.
-60%

Oni și povestea magică de Crăciun

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 62.00lei.
-58%

Aventurile pisicii Muna

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-58%

Dragă mami, ce este iubirea?

9
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-62%

Ceva dulce: 50 de rețete de deserturi sănătoase pentru copii

14
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 65.00lei.
-58%

Cartea copilului care vrea să crească sănătos!

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.

2 Comments

  • Musiu doctiru nu stiu ce e docklandia ,, insa ma rezerve. Stiu ce este SIUI – cam porcarie – am si unele banuieli desore cum se facu … si oicami d’aia nu ccrted ca Doclania lu matale e ceva folosbil. Dom;le la SIUI ai „mica” problema cas sunt momente iun carew sunt prea multe cereri de aces (X cabinete medicale, X farmacii, plus N spitale samd) si se duce totu dracului .Am si eun n kste „:nelamuriri” de genu de ce dracu trebuie sa dau 4 semanturi si cum stam cu ranuntarea la hartie? Mais passons..

    Insa voi a zice ca medicii care au refuzat sa mia semenze trebuie sa isi asume consecintele alegerii lor. Slava domnului ca medicu „meu”, desi barfit de babe ca e „neserios” , e om responsabil cu toate micile sale excentritati .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.