Câteva lucruri despre vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech

Câteva lucruri despre vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech

👌 Ne-am entuziasmat cu toții la aflarea veștii că Pfizer/BioNTech au obținut cifre atât de bune cu vaccinul lor. Și pe bună dreptate, pentru că avem nevoie de speranță în aceste vremuri tulburi. Apar însă mai multe probleme și vă propun să le luăm pe rând.

‼️ Un studiu de fază a treia se face pe voluntari, iar dacă aceștia, în cazul unui vaccin, dezvoltă anticorpi și nu prezintă reacții adverse, produsul poate fi aprobat pentru uz larg. Atenție, rezultatele depind mult de design-ul studiului, de lotul de pacienți, de perioada de urmărire. Studiile clinice de fază a treia nu sunt studii de tip urmărire în viața de zi cu zi, în spitale, în cabinete. Practica aduce rezultatele cele mai bune. Nu e cazul să ne speriem și să fim sceptici, ci să fim realiști. Așa e la orice produs farmaceutic de tip medicament/vaccin.

❄️ După producția per se, vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie să stea la -70 de grade Celsius. De ce? Pentru că el conține material genetic extrem de fragil. Pfizer a anunțat că va livra vaccinurile în cutii speciale, frigorifice, care țin acea temperatură cam 10 zile. Problema e apoi distribuția pe teritoriile unei țări – e nevoie de unități speciale, ideal mobile. Vaccinul rezistă apoi în frigider normal până la 5 zile, iar la temperatura camerei cam 2 zile. Nerespectarea acestor condiții duce la inactivarea preparatului. Așadar e nevoie de un plan atent făcut aici. Degeaba ai vaccinul dacă nu respecți condițiile de păstrare.

❓ Poate Pfizer să facă suficiente doze? Pentru început e nevoie să se vaccineze cadrele medicale și populația la risc înalt, mai ales vârstnicii. Care vârstnici au toți imunitatea mai slabă (asta face vârsta, e un proces inerent, ireversibil) și unii pot face anticorpi în titru suficient, alții nu. Apoi, Pfizer poate produce un miliard de doze pentru restul populației. Atenție, nu promovăm companii aici, dar nici nu le ascundem. Ceilalți producători majori probabil vor veni și ei cu vaccinuri eficiente, așadar efortul nu va cădea pe umerii unei singure companii.

❓ Mulți se întreabă la ce bun vaccinul dacă oricum anticorpii nu rezistă prea mult timp? Ei bine, dacă titrul de anticorpi se păstrează chiar și 5-7 luni, avem timp să controlăm pandemia, să stingem focarele, să dezvoltăm tratamente, să eliberăm spitalele. Câștigul este uriaș. Apoi observăm, adunăm date tot mai multe, vedem dacă trebuie să ne vaccinăm anual, în funcție de cum se mișcă și virusul (poate fi ca cele gripale, sezonier, sau nu).

‼️ Vaccinul nu e făcut neapărat pe repede-înainte. El respectă pașii urmați la orice alt vaccin. Întâi se genotipează virusul, apoi se propun abordările (există multe tehnologii), se face un preparat, se testează pe animale de laborator, se testează pe oamenii, se dă aprobarea sau nu. Pentru vaccinurile anti-Covid-19 s-au respectat toți acești pași. E un mit informația care zice că e grăbit. Diferența e tocmai la punctul cu studierea folosirii efective în populația largă. Fiind nou, e logic că nu avem acele date, dar și toate celelalte vaccinuri au fost noi cândva. Jonas Salk nu avea date solide când a început vaccinarea pentru polio, dar trecuse și el prin pașii amintiți. Și ce rezultate minunate a obținut apoi.

V.

Dacă tot ești aici…


Scriu de mulți ani de zile și, bazându-mă pe toată pregătirea mea de medic, ofer explicații și materiale pentru publicul larg. Ele sunt accesibile oricând, gratuit. Toate eforturile mele pot continua dacă această comunitate, despre care îmi place să cred că este plină de empatie, generozitate și bunătate, va susține munca mea. 

Cum se poate face asta? E simplu: am scris 7 cărți pentru adulți și 1 pentru copii; ele sunt deosebit de utile și pline de povești care îți vor încălzi inima. Le poți lua din SHOP, la prețuri extrem de accesibile, mai ales în varianta pachetelor. Am redus atât de mult prețurile tocmai pentru ca aceste cărți să ajungă la cât mai mulți dintre voi și să vă bucure, dar și ajute să fiți sănătoși. De Black Friday, trebuie să știi că pachetul de 7 cărți este acum doar 79 de lei, iar cartea pentru copii este doar 29 de lei.

Tot în SHOP mai găsești căni speciale cu mesaje construite de mine, dar și artprint-uri înrămate, deosebit de frumoase, acum la reduceri mari de tot.

Mulțumesc tuturor!





AZI în Shop, cărțile încep de la doar 10 lei! Profită!

iar la comenzi de peste 100 lei transportul devine gratuit

-80%

Dieta Perfectă

31
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-80%

Fasting: regula 6/18 Lasă pe mâine ce poți mânca azi

1
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-76%

Cum să ai o zi aproape perfectă

2
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-76%

Meniuri și Rețete pentru un slăbit sănătos

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-66%

Dragă inimă

27
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Culorile uitării (mic tratat despre memorie)

14
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Medicina povestită pe înțelesul tuturor

565
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Să-ți pui o dorință

12
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

100 de mituri despre sănătate (cu eleganță și umor demontate)

20
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Sănătatea inimii pe înțelesul tuturor

23
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

O altă poveste de iubire

18
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-59%

Jurnalul unui medic tânăr: Dragă suflet

9
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea femeii sănătoase

6
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea Bărbatului Sănătos

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Vei fi bine

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cum să trăiești peste 100 de ani

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-66%

Între inimă și creier: cugetări terapeutice

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-63%

Antidoturi la depresie

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 54.00lei.
-58%

Un nou CREIER

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-81%

Oni a devenit supererou

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 52.00lei.
-78%

Țestoasa Anica și povestea inimii

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Purcelușul Murli are probleme cu igiena

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Hai la cabinetul lui Doctor Vasi

7
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Peripețiile lui Gustav gâscanul

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Buni se simte rău (de dor)

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Corpul uman chiar este fascinant!

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Vidra Nora și puiuțul care nu mai creștea

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ratonul Sică și somnul buclucaș

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Bufnița Nini duce lipsă de vitamina D

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Purcelușul Murli și bullying-ul

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Dr. Amalia și dr. Vasi te învață cum să mănânci sănătos

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ursulețul Bruni și pofta lui exagerată de dulce

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-61%

Ce este creierul?

Prețul curent este: 17.50lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-61%

Ce este imunitatea?

Prețul curent este: 17.50lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-64%

Acum pot și eu să zbor!

1
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 55.00lei.
-57%

Oni și vulpea fermecată

4
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 58.00lei.
-60%

Oni și povestea magică de Crăciun

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 62.00lei.
-58%

Aventurile pisicii Muna

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-58%

Dragă mami, ce este iubirea?

9
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-62%

Ceva dulce: 50 de rețete de deserturi sănătoase pentru copii

14
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 65.00lei.
-58%

Cartea copilului care vrea să crească sănătos!

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.