Ce e în mintea unui medic?

Oare ce e în mintea unui medic? Haos sau liniște deplină?

Suntem plini de suferința pe care o vedem la tot pasul. Păstrăm undeva toți oamenii pe care i-am pierdut și ne mai gândim, din când în când, dacă se mai putea face ceva pentru vreunul dintre ei. Ne știm începuturile, când ne era atât de greu, muncind și învățând pentru a ne obișnui cu mediul spitalului, cu intervențiile prompte de la camera de gardă, cu resuscitările din miez de noapte, cu interacțiunile diverse cu toate tipologiile de oameni.

Pe mulți dintre colegi, medicina i-a răvășit. Sindromul burnout i-a dus în depresii adânci, pentru că au lucrat până la epuizare, au primit multe dezamăgiri, nu au fost apreciați la valoarea lor, au fost poftiți afară din spital. Pe mulți, medicina i-a pus direct pe pastile. Pe unii i-a omorât.

În mintea unui medic stau toate mecanismele de funcționare ale organelor, iar când știi în detaliu despre ele, parcă ești mai conștient despre cât de ușor se pot face niște boli. Când nu dormi în gardă, când tragi de toate substanțele ca să mai ai energie, când cazi într-o uzură psihică teribilă, când acasă nu mai există multe lucruri care să aducă o contrapondere, ești sugestibil la tot felul de boli și evenimente, de la diabet până la infarct miocardic sau AVC. Chiar și cancer.

În mintea unui medic stau toate poveștile cu pacienții. Ni le aducem aminte uneori cu drag, alteori cu tristețe. Timpul zboară în voia lui, oamenii dispar, chiar și cei pentru care am dus cândva lupte uriașe. Când un pacient se simte bine și ne vizitează la spital doar pentru a ne mulțumi și a ne strânge mâna, în noi se aprind multe sentimente și ne dăm seamă că, dincolo de orice neajuns, avem cea mai frumoasă meserie din lume.

În mintea unui medic stau multiple apăsări atunci când pacienții și sistemul în ansamblu nu-l prețuiesc. Salarizare defectuoasă, lipsă de respect, condiții de tranșee în multe spitale, lipsă de șanse reale pe anumite posturi, gărzi numeroase, epuizare, înjurături din societate, cerințe cu duiumul din partea populației. E domeniul în care este cel mai ușor să clachezi.

Cred că momentele de liniște deplină sunt puține. Poate să le simțim seara, când pătrundem pe vârfuri în inima unui salon și vedem că toți pacienții sunt bine. Poate să le percepem când ne bucurăm că-i învățăm pe cei mici despre cum funcționează corpul și ce să facă în situații de urgență. Poate să le trăim când, după ani și ani, revedem un pacient drag care a venit într-o gardă doar pentru a ne strânge mâna. Poate să le concepem când terminăm o tură de foc și, în drumul spre casă, străbatem un parc și ne minunăm de toate lucrurile simple din jurul nostru. Poate să le simțim când învingem moartea.

În rest, haos. Cheia pentru o viață fericită este să fim în armonie cu noi înșine, dar în medicină sunt prea multe lucruri de compensat. Mergem înainte așa, pentru că, dincolo de orice neajuns, știm că avem cea mai frumoasă meserie din lume.

V.