Ce este melatonina și la ce ajută


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.

Melatonina este un hormon produs de glanda pineală. Aceasta este o glandă similară ca formă unui bob mazăre, care se află chiar deasupra mijlocului creierului tău. Ea ajută corpul să știe când este timpul să dormi și să te trezești, funcționând ca un ceas intern al organismului și reglând ciclul somn-veghe în funcție de ciclul zi-noapte.

În mod normal, corpul tău produce mai multă melatonină noaptea. Nivelurile încep de obicei să crească seara odată cu apusul soarelui și scad dimineața când soarele răsare. Cantitatea de lumină pe care o înregistrezi prin vedere în fiecare zi – plus propriul ceas al corpului – setează cât de multă melatonină produce organismul. Acest lucru depinde mult de activitatea desfășurată și de expunerea la lumină, prin urmare, lucrătorii în ture de noapte sau cei care desfășoară activități pe timpul nopții, sau care stau zile întregi în camere fără lumină, au acest ciclu perturbat.

De asemenea, există suplimente de melatonină, sub formă de pastile, lichide și masticabile, în forme naturale sau sintetice. Formele naturale sunt fabricate din glanda pineală la animale.

De ce să iei melatonină?

Oamenii consumă melatonină atunci când au insomnii – probleme fie de inducere a somnului, fie de menținere a acestuia. Mai există și alte probleme, precum tulburarea de somn de tip întârziat, care presupune dificultatea de adormire înainte de 2 dimineața, cu trezire târzie. Cu toate acestea, melatonina nu poate lua locul îngrijirii medicale pentru tulburări grave de somn, cum ar fi apneea obstructivă de somn, narcolepsie sau insomnie pe termen lung.

Poți încerca melatonina dacă ai un loc de muncă ce perturbă programele tipice de somn (lucru cu ture de noapte), cât și pentru tratarea sau prevenirea așa numitului jet lag, un sentiment de oboseală cu dificultate în adormire în călătoriile frecvente pe diferite fusuri orare.

Medicii studiază, de asemenea, pentru a vedea dacă melatonina poate ajuta la:

  • Boala Alzheimer
  • Cancer
  • Scleroza laterală amiotrofică (SLA)
  • Tensiune arterială ridicată pe timp de noapte
  • Probleme de somn la copiii cu tulburări ale spectrului autist

Este sigură?

În timp ce melatonina aduce în general mai puține efecte secundare decât alte medicamente pentru somn, totuși ai putea avea:

-Somnolență în timpul zilei

-Durere de cap

-Ameţeală

-Dureri de stomac

-Anxietate

-Un sentiment de „cap greu”

-Depresie de scurtă durată

Suplimentele de melatonină pot cauza probleme dacă le administrezi împreună cu alte medicamente, precum:

  • Medicamente anticoagulante
  • Medicamente care suprimă sistemul imunitar (imunosupresoare)
  • Medicamente pentru diabet
  • Pilule anticoncepționale

Spune-i medicului tău dacă te gândești să iei orice supliment, mai ales dacă iei diverse medicamente/ tratamente pentru alte afecțiuni de sănătate.

Forma naturală a melatoninei ar putea fi nesigură, ba chiar purtătoare de virusuri, așa că, dacă te hotărăști să iei melatonină, alege un tip sintetic.

Cât de bine funcționează?

Toată lumea reacționează diferit la medicamente și suplimente, astfel încât melatonina poate funcționa sau nu pentru tine. Unele studii spun că ar putea ajuta în diferențele de fus orar și unele probleme de somn, cum ar fi tulburarea de somn de tip întârziat, tulburarea de somn legată de lucrul în schimburi și unele tulburări ale somnului la copii. Alte cercetări arată că poate ajuta persoanele cu insomnie să adoarmă puțin mai repede. De asemenea, te poate ajuta să dormi mai bine noaptea, dar nu neapărat mai mult. Mai multe studii au arătat însă că melatonina nu ajută deloc la problemele de somn de tip insomnii severe . De asemenea, nu există suficiente cercetări pentru a spune că ajută la orice probleme care nu sunt legate de somn, cum au fost bolile menționate mai sus.

Sursa

 

Îți ofer o carte GRATIS ♡ Am trimis peste 35.000 în ultimele zile!


Mă citești și-ți mulțumesc pentru asta. Chiar dacă primești atât de multe informații utile de la mine, care au o muncă uriașă în spate, iar proiectul nu are nicio formă de monetizare (donații, patreon, reclame), să știi că tot eu plusez: îți ofer GRATUIT cartea Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de mai jos, să pui cartea în coș și să finalizezi comanda. Curierul rapid va ajunge la tine în 1-2 zile lucrătoare. Să te bucuri de carte!


Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Lixandru Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend