Ce greșești în artroză?

Ce greșești în artroză?

Vine o doamnă în gardă, cu dureri intense de genunchi. Constat repede că e vârstnică și suferă de artroze peste artroze, cu dureri accentuate de vremea urâtă, cu mers dificil, cu multă suferință. O întreb ce pastile a luat pentru durere. La cei 81 de ani, scoate dintr-o sacoșă o pungă de plastic înnodată, o deschide și varsă pe pat un maldăr de medicamente: patru clase de antiinflamatoare nonsteroidiene, combinații de paracetamol, tramadol, algocalmin, unguente, suplimente. Lua din toate, fără nicio noimă, doar să scape de chin.

M-am întristat. De ce? Pentru că medicamentele luate haotic fac mai mult rău decât bine. Pentru că nu avea nimeni din familie grijă cum trebuie de dumneaei. Pentru că o vizită la medicul de familie sau la reumatolog ar fi rezolvat multe.

Acum, artroza e o patologie întâlnită atât de des, încât merită o discuție specială. Cartilajele se distrug prin pierderea unor substanțe constituente, prin malpoziția articulației, prin solicitare anormală. Apar durere, inflamație locală, impotență funcțională, distrucție progresivă până la anchiloză, cu necesitate de protezare.

Avem părinți sau bunici care ajung la proteze de genunchi, șold, cot tocmai pentru că articulația naturală e distrusă. Cum procedăm să nu ajungem la cazuri severe sau să încetinim pe cât posibil evoluția nefavorabilă?

În primul rând, scăderea masei corporale e crucială. E cel mai important lucru care se poate face în toate artrozele. Un pacient obez se va plânge de dureri și va consuma pastile cu pumnul, intrând în alte cercuri vicioase. Se va plânge de dureri în extremitatea inferioară, unde solicitarea e mai mare.

Apoi, trebuie să știți că regenerarea cartilajului e discutabilă. Există preparate care se dau timp îndelungat, dar rezultatele sunt de pus sub semnul întrebării. Unele țări au ajuns să le declare oficial ineficiente, să nu le mai deconteze. Vorbesc aici îndeosebi de glucozamine.

Infiltrațiile cu diverse substanțe în articulații pot aduce beneficii, dar făcute necorespunzător pot genera artrite septice (în caz că anumiți germeni sunt inserați în spațiul articular prin manevră făcută în condiții necorespunzătoare) sau, dacă se face exces de cortizonice (celebrul diprophos), se poate accelera procesul de distrucție articulară. Lăsați medicul reumatolog să indice și să facă infiltrațiile.

Simptomele și semnele (mai ales durerea și inflamația) se pot șterge cu antalgice sau antiinflamatoare. O persoană de peste 70 de ani nu se va atinge de antiinflamatoare nonsteroidiene decât cu indicația medicului (alegeri limitate, naproxenul pare sigur pe durate mai mici) și va lua paracetamol clasic, eventual tramadol, fără abuz. Atenție mare la paracetamolul cu durată lungă de acțiune, pot apărea complicații serioase dacă se ia în doze mari. 500mg paracetamol clasic la 4-6 ore sunt tolerate bine, pentru durerile ușoare/medii. 50mg tramadol la 8 sau 12h pot fi date fără probleme, dar tramadolul se tatonează și doza se crește dacă este suportat, pentru că are efecte adverse nu tocmai de neglijat. Există și combinații 37.5/325mg tramadol/paracetamol, care se pot lua de două-trei ori pe zi, la durere severă. Se pot folosi unguente chiar cu AINS de tip creme cu diclofenac (un exemplu, sunt multe pe piață) pentru articulațiile superficiale (genunchi, mâini). Se pot folosi anumiți plasturi cu capsaicină (rezultate discutabile și aici).

Persoanele sub 70 de ani vor lua AINS cu prudență, cu protecție gastrică. Cei cu probleme cardiace, renale, digestive vor avea indicații speciale indiferent de vârstă. Ideea de bază este evitarea AINS la vârstnici, la peste 70 de ani.

Optimizarea masei corporale va rămâne cea mai bună atitudine. Ea se face mai ales umblând la alimentație, cu echilibru aici, cu doze mici din toate categoriile de produse, evitând zahărul pe cât posibil, grăsimile în exces. Regină este doza.

Un om cu artroze multiple nu va putea face mișcare multă, așa că scăderea corporală din alimentație va fi cheia. Cei care pot merge și se pot mișca binișor vor beneficia de plimbări lungi, bicicletă, înot dacă se poate.

Osteoporoza trebuie avută în vedere. Femeile (mai ales, dar procesul apare și la bărbați) vor face DXA (osteodensitometrie, un test care măsoară densitatea osoasă), vor suplimenta calciul și vitamina D la nevoie, la recomandările medicului reumatolog; se pot da și tratamente diverse care țin calciul în os. Oasele se slăbesc altfel și apar distrucții serioase, cu fracturi patologice.

Aparținătorii trebuie să cunoască aceste lucruri, să aibă grijă de cei care iau tratamente, să-i supravegheze, să le aranjeze pastilele, să se informeze eficient, să le stea alături și să-i ajute.

Nerespectarea acestor lucruri aparent simple atrage serioase probleme cardiovasculare, renale, digestive, distrugeri articulare accelerate, imobilizări la pat, fracturi, deplasări dificile cu baston sau suporturi diverse și multe altele. Medicul de familie trebuie să nu dea rețetă cu AINS (antiinflamatoare nonsteroidiene) la persoanele de peste 70 de ani, sau să o facă cu prudență maximă. Farmaciștii la fel, pentru că unii mai eliberează fără rețete, pe cunoștințe, pe considerent de milă. Nu e deloc normal.

Aveți părinți și bunici care se știu cu artroze și se plâng de dureri articulare. Spuneți-le ce medicamente să ia și mai ales să nu ia. Mergeți la medicul de familie când sunt neclarități. Mergeți cu ei în ambulator la reumatolog pentru consult de specialitate. Ajutați-i să slăbească, cu vizite la medicul specialist în diabet/nutriție, eventual la psiholog.

Libertatea de mișcare e una dintre cele mai frumoase libertăți. Și e păcat când e abolită. Se pot lua măsuri inteligente și relativ simple, slavă cerului.

V.

pachete exclusive cu Transport GRATUIT Aceste OFERTE expiră curând!

Doar 41 pachete rămase

Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Articole populare

OFERTĂ last minute

PREȚUL VA CREȘTE CU 50% ÎN SCURT TIMP!!