Hrana bună pentru creier vine cu multiple provocări, mai ales când sunt atât de multe trenduri cu dietele și domeniul e atât de dificil de studiat.
Ce-i dăm bun creierului pentru ca el să aibă toți nutrienții necesari unei funcționări optime? Cum să scăpăm de acea ceață care nu ne lasă să gândim rapid și limpede? Cum să avem memorie mai bună înainte de un examen de care va depinde succesul nostru?
Până la mâncare este util să discutăm despre hidratare, pentru că mulți oameni nu se hidratează suficient, iar creierul este în mare parte… apă. În „Un nou creier” amintesc un studiu în care, înainte de un test, unii participanți au consumat un baton de cereale, iar alții au primit și două pahare cu apă pe lângă acel baton. Surpriză! Cei hidratați au avut rezultate cu 30% mai bune la acel test! Așadar să nu uităm de apă. Cu electroliți sau un pic de sare (hidratarea e mai eficientă așa), e posibil să scăpăm de lentoare sau ceață tocmai cu ajutorul apei!
Trebuie să reținem că există un combustibil preferat al creierului: glucoza. Molecula sfântă a lumii vii, glucoza îi servește creierului energia, iar el este destul de lacom – consumă 25% din energie doar ca să stea în așteptare. Dacă un șahist joacă mai multe partide una după alta, la cel mai înalt nivel (salut, Magnus Carlsen), creierul său poate „arde” și 2.000 de calorii!
Pe lânga glucoza pe care ideal o vom lua din carbohidrați complecși, din alimente naturale care au și fibre, proteine, grăsimi bune, dar și minerale și vitamine (micronutrienți), creierul iubește grăsimile polinesaturate, pe care le utilizează în construcția unor componente celulare. Mulți hormoni locali au grăsimi în constituția lor. Aici e bine să reținem că uleiul de măsline, avocado, peștele, icrele (cele de somon sunt pe lista mea de superalimente) sunt minunate pentru creier! Omega-3 și 6 sunt încă amplu discutate în nutriția creierului; există și o pletoră de suplimentele. Le putem lua însă din alimente, iar cele cu grăsimi mai vin și cu vitaminele A, D, K, E, cu roluri antioxidante, în coagularea sângelui, în transmiterea nervoasă, în imunitate.
Semințele, cerealele, nucile sunt și ele pline de carbohidrați utili, proteine, fibre, grăsimi sănătoase, minerale și vitamine. Magneziul este foarte important pentru creier, iar aici semințele de dovleac, ciocolata neagră, quinoa, spanacul sunt alimente bogate în magneziu.
Să nu uităm proteinele, pentru că din ele facem hormoni, componente imune, molecule de transport, pe lângă reparații de mușchi. 1 gram de proteine la fiecare kilogram de masă corporală, pe zi. E regulă!
Hidratare – mișcare – somn – socializare – hrană bună – iubire – natură.
Toate acestea vor contribui la sănătatea creierului nostru, organul suprem. Nu uita că în shop (vezi cărțile mai jos) găsești cărți despre creier și nutriție, la doar 10 lei. Toate cărțile sunt oferite la 10 lei, special pentru tine.
V.