Citiți. O dată pe an.

Citiți. O dată pe an.

Dincolo de orice campanie bombastică ce visează la o Românie educată, nu putem ignora realitatea cruntă: potrivit INS, doar 6.5% dintre români cumpără minimum o carte pe an. Analizând mai multe postări de pe Facebook, pe care le-am făcut de-a lungul anilor, nici nu pot încadra această statistică într-o listă de motivații clare, pentru că oamenii se plâng de lipsa de bani, dar preferă să aloce banii pentru abonamente scumpe de telefonie (care le aduc în posesie și un telefon scump), se plâng de lipsa de timp, dar preferă să aloce timp pentru filme, se plâng de prețurile cărților, dar la noi cărțile sunt mult mai ieftine decât în alte țări (și încă avem conceptul de anticariat destul de dezvoltat, cel puțin în capitală sunt multe astfel de locuri în care găsești cărți bune la câțiva lei).

Oficialii au dres statistica cu busuiocul, să o împrospăteze. Vom avea o zi pe an, în care copiii vor citi cu profesorii, între 11 și 14. Asta se va întâmpla, potrivit Ministrului Educației, chiar pe 15 februarie. Se naște astfel Ziua națională a lecturii.

Sigur că, măcar simbolic, această zi are o doză de putere de motivație. Dar aș merge ceva mai în profunzime. Cu pregătirea mea, am văzut de-a lungul anilor că multe boli au origini adânci, iar dacă vezi doar superficial și încerci să maschezi simptomele cu niște pastile, nu rezolvi practic nimic, iar boala va erupe și mai grav la un moment dat.

Putem îmbunătăți acea statistică dacă le arătăm copiilor frumusețea lecturii, într-o formă continuă, atât la școală, cât și acasă. Putem propune reorganizarea cluburilor de lectură, asigurându-ne că au toate condițiile necesare și cărți bune. Putem lua la puricat situația bibliotecilor din țară, asigurându-ne că sunt aprovizionate corespunzător, că au computere cu acces continuu la internet, că au oameni buni și empatici angajați în ele. Putem asigura vouchere valide doar pentru cumpărarea de cărți, ca orice familie să-și facă o mică bibliotecă. Idei găsim, le-am scris pe acestea într-un minut, sunt convins că oameni cu o pregătire competentă pot veni cu ceva coerent.

Am pornit o companie în urmă cu câteva zile, anunțând că donez 5.000 de cărți dintre titlurile mele. Știți unde a fost interesul cel mai mare? La bibliotecile din sate și orășele, acolo unde profesorii mi-au scris că nu s-au mai făcut achiziții de ani de zile. Spre bucuria mea, am aranjat un transport de 1.000 de cărți și în Republica Moldova, unde lucrurile stau asemănător.

Societatea civică se poate implica și ea pentru a îmbunătăți lucrurile. Putem dona cărțile pe care le-am citit, fără să le păstrăm pe rafturi pentru a da bine în Zoom sau pe Instagram. Cărțile dau cel mai bine în creierul nostru și asta nu se va vedea în filmulețe sau poze. Putem face nu cadouri scumpe la diverse ocazii, ci niște cărți, poate cu un mesaj de suflet scris alături. Putem lua copiilor povești frumoase din care să învețe frumusețea și utilitatea lecturii, fie că vorbim despre copiii noștri, ai prietenilor sau copii din grădinițe, școli, centre.

O societate puternică e aceea care nu așteaptă mereu decizii potrivite de la stat, pentru că noi ne-am cam convins de calitățile statului. Putem, dincolo de criticile fine de fotoliu pe care unii le îndrăgesc, pierzând timp personal prețios, să facem lucruri concrete. Noi. Acum.

V.

AZI în Shop, cărțile încep de la doar 10 lei! Profită!

iar la comenzi de peste 100 lei transportul devine gratuit

-80%

Dieta Perfectă

30
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-80%

Fasting: regula 6/18 Lasă pe mâine ce poți mânca azi

1
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-76%

Cum să ai o zi aproape perfectă

2
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-76%

Meniuri și Rețete pentru un slăbit sănătos

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-66%

Dragă inimă

27
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Culorile uitării (mic tratat despre memorie)

14
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Medicina povestită pe înțelesul tuturor

565
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Să-ți pui o dorință

12
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

100 de mituri despre sănătate (cu eleganță și umor demontate)

20
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Sănătatea inimii pe înțelesul tuturor

23
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

O altă poveste de iubire

18
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-59%

Jurnalul unui medic tânăr: Dragă suflet

9
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea femeii sănătoase

5
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea Bărbatului Sănătos

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Vei fi bine

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cum să trăiești peste 100 de ani

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-66%

Între inimă și creier: cugetări terapeutice

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-63%

Antidoturi la depresie

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 54.00lei.
-58%

Un nou CREIER

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-78%

Țestoasa Anica și povestea inimii

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Purcelușul Murli are probleme cu igiena

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Hai la cabinetul lui Doctor Vasi

7
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Peripețiile lui Gustav gâscanul

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Buni se simte rău (de dor)

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Vidra Nora și puiuțul care nu mai creștea

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Bufnița Nini duce lipsă de vitamina D

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Corpul uman chiar este fascinant!

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ratonul Sică și somnul buclucaș

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Purcelușul Murli și bullying-ul

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Dr. Amalia și dr. Vasi te învață cum să mănânci sănătos

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ursulețul Bruni și pofta lui exagerată de dulce

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este creierul?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este imunitatea?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-62%

Oni a devenit supererou

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 52.00lei.
-64%

Acum pot și eu să zbor!

1
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 55.00lei.
-57%

Oni și vulpea fermecată

4
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 58.00lei.
-60%

Oni și povestea magică de Crăciun

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 62.00lei.
-58%

Aventurile pisicii Muna

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-58%

Dragă mami, ce este iubirea?

9
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-62%

Ceva dulce: 50 de rețete de deserturi sănătoase pentru copii

14
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 65.00lei.
-58%

Cartea copilului care vrea să crească sănătos!

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.