Cititorul din Peșteră, o minunată lecție despre importanța cărților

Recunosc. Am momente când pur și simplu trebuie să citesc Micul Prinț. Acea poveste este un fel de terapie, resetându-mă și făcându-mă să apreciez lucrurile aparent mărunte, să trăiesc cu uimire pentru orice se întâmplă în jurul meu și să nu mai alerg după forme fără fond. Dincolo de această bijuterie pe care o recomand cu inima deschisă oricui, mi-a (re)ajuns în mâini Cititorul din Peșteră de Rui Zink și am tras rapid o concluzie: cartea asta ar trebui citită de fiecare om al planetei, indiferent de vârstă. Ar trebui studiată de copii, insuflându-le importanța cititului în viață. Ar trebui pusă pe pereții claselor, în locul anostelor desene, icoane sau portrete.

Rui Zink a plasat în Cititorul din Peșteră o poveste relativ simplă: un puștan are ceva greșeli la activ, fuge de lumea plină de critici și nimerește pe o ambarcațiune al cărei echipaj vrea să împlinească o misiune cam fantasmagorică – prinderea unui monstru, pe numele său Anibalector. Puștiul e în plus la început pe navă, apoi devine piesă importantă, întrucât descifrează o hartă și pune nava pe drumul cel bun. Anibalector e găsit, oh Doamne, stă într-o peșteră, e uriaș și totuși nu tocmai terifiant, consumă cu mare plăcere carne de om, dar mai consumă cu plăcere ceva: cărți de calitate. Puștiul pornește discuții cu substanță, este trecut prin marii scriitori, întrebat anumite chestiuni filosofice și setat pe ideea că televizorul și alte culcări pe o ureche sau aplecări către nimicuri chiar nu au ce să caute în viața lui.

După un timp, reușeam deja să citesc, cu plăcere, romane. Încă nu mă aventurasem în cele șapte volume din În căutarea timpului pierdut, de Proust, despre care Anibalector a spus că ar fi bine să le păstrez pentru bătrânețe, dar eram deja destul de măricel ca să mă lupt cu cele o mie de pagini din Război și pace al domnișorului Tolstoi și rândurile dese din Anna Karenina răsunau și ele pe-acolo… Ba chiar știam și că, spre deosebire de zicală, cantitate chiar înseamnă calitate. Sigur, faptul de a fi voluminos nu era în sine o calitate, dar că dimensiunea implica densitate, era formă, de asta nu mă îndoiam. Nu era vorba numai de romanele-fluviu, de romanele-lume, de romanele-junglă. Este nevoie de multe liane, de multe pagini, pentru a-ți da senzația că te-ai vârât într-un labirint căruia nu-i cunoșteai – nici nu voiai să-i cunoști – ieșirea.

Anibalector e prins de echipaj și închis într-un zoo, unde se transformă într-un monstru trist, apatic. Puștiul îl eliberează și-l redă lumii lui, simțind că repară o uriașă greșeală. Cititorul din Peșteră este o minunată lecție despre importanța cititului. Se parcurge cu lejeritate în câteva ore și deschide apetitul pentru lucrurile care contează, într-un ocean de distrageri de atenție care nu ne fac niciun bine.

V.