Cum ajungi medic: scopul nu scuză mijloacele

Prinși în scandalurile actuale cu medicul fals italian și, mai nou, tânăra din secția de ginecologie care nici măcar nu avea liceul absolvit, dar prezentase spitalului o diplomă de la UMF Carol Davila (dovedită falsă) și făcea activități în sala de operații (halucinant), observ o nevoie de a limpezi cumva lucrurile. Prin ce filtre trebuie să treci pentru a deveni medic într-un spital de stat sau clinică privată?

În primul rând, trebuie să ai terminată Facultatea de Medicină, care durează șase ani. Aici se intră pe baza unui examen grilă, dificil. Cei șase ani înseamnă teorie și stagii prin spitale, ulterior o lucrare de licență prezentată oficial în fața unei comisii, precum și un examen. Logic, niciun student care nu are toate examenele de stagiu luate cu nota de trecere nu va putea progresa în ani și nu va ajunge în niciun caz să încheie facultatea. La final, se obține o diplomă de Doctor – Medic, dar ea nu este suficientă pentru practicarea medicinei generale (este, însă, pentru practicarea stomatologiei, unde rezidențiatul este opțional).

Examenul de rezidențiat reprezintă o probă de patru ore, grilă, prin care se face ierarhizarea pe bază de punctaje a candidaților. Au existat căi de șuntare aici, cu echivalări diverse, cu mari reverberații în societate, prin care anumiți medici au intrat în drepturi depline fără examenul de rezidențiat. Calea legală și morală (cu accent pe componenta legală) este, firește, cea care conține examenul, ca un filtru dur. Punctajele obținute la rezidențiat permit alegerea specializării dorite, în ordinea inversă a punctajelor (primul va alege candidatul cu cel mai mare punctaj și tot așa). Există două posibilități aici: rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc. Prima variantă înseamnă un contract pe perioadă limitată cu un spital plătitor, dar fără un loc sigur după finalizarea pregătirii. A doua înseamnă un loc asigurat într-un spital anume, adică o continuare ca medic specialist.

Medicul rezident are atribuții limitate și trebuie să parcurgă o curriculă. Pregătirea poate însemna de la trei la șapte ani, în funcție de specialitate. Se fac stagii diverse, prin numeroase spitale. Din anul trei, rezidentul intră în activitatea de gardă, fiind și plătit pentru asta (pe un contract separat). Nu toți rezidenții intră însă în gărzi. Acum se poate face o integrare limitată în Colegiul Medicilor. Menționez că rezidenții nu mai au drept de cod de parafă, ei deținând parafe simple, fără cod.

Ultimul an de rezidențiat înseamnă, de regulă în lunile septembrie – octombrie – noiembrie, dar sunt cazuri speciale cu sesiuni în primăvară, susținerea examenului de specialitate, cu probe severe, scrise și practice. După terminarea mandatului de rezidențiat, proaspătul medic specialist are de urmat alți pași pentru a se putea angaja apoi într-un spital de stat sau o clinică privată. De la Ministerul Sănătății se eliberează diploma de specialist, cu aceasta, împreună cu dovada unei asigurări de malpraxis (se face la orice companie de asigurări), se actualizează certificatul de la Colegiul Medicilor pentru titulatura nouă de specialist, apoi se merge cu actele la Centrul de Perfecționare în Domeniul Medical, pentru a primi, în sfârșit, un cod de parafă. Codul este inscripționat pe un certificat special și cu acesta se poate realiza o parafă la orice magazin de ștampile și parafe.

Medicul care a trecut prin toate filtrele amintite (pregătire riguroasă, examene de stagiu, licență, rezidențiat, stagii complete de rezidențiat, examen final de specialitate, integrare deplină în Colegiu, primire cod de parafă) se poate ulterior angaja unde dorește, în limita competențelor, pe bază de examen de post sau nu.

Integrarea în Colegiul Medicilor este OBLIGATORIE pentru cei care practică medicina (spital sau clinică privată) în România. Medicii străini au, de asemenea, nevoie de aprobare din partea aceleași instituții. Cazurile cu acte false ne arată șuntarea unor filtre care ar trebui să fie solide și reprezintă, firește, domenii de anchetă penală.

Menționez că statutul unui medic din Colegiul Medicilor arată dreptul acestuia de a face efectiv consultații la stat sau privat, activități de gardă și tot ce înseamnă activitate pur clinică. Există medici care, temporar sau permanent, sunt retrași din activitatea clinică, iar statutul din Colegiu poate deveni inactiv (sau fost membru). Unii au trecut cu totul în cariere politice, alții fac cercetări, programe de sănătate, educație medicală (e și exemplul personal, temporar) sau alte activități – aici calitatea de membru în Colegiu devine irelevantă. Orice medic, din motive diverse, poate lua o pauză în profesia sa. El se poate oricând întoarce în activitate, cu reintegrare în CMR, dar nu trebuie să stea departe de clinică mai mult de cinci ani, caz în care își va pierde complet dreptul de practică. A nu se confunda statutul din CMR cu pregătirea medicală și toate celelalte filtre amintite.

Medicina înseamnă ani grei de pregătire și metode solide de verificare. Din păcate, prin anumite locuri, sistemul ne arată carențele sale. Aceste cazuri apărute zdruncină și mai mult lipsa de încredere a populației în medici și-n sistem. Ele n-ar trebuie să augmenteze birocrația, ci să pună lupa pe seriozitatea metodelor actuale de filtrare. Neajunsurile, vă asigur de asta, sunt mult mai multe față de cele care apar, din când în când, în spațiul public. Iar presa de calitate, atât cât mai există ea, poate fi un element decisiv spre normalitate.

În practica medicală, acolo unde se lucrează cu cel mai sensibil material, cel uman, scopul nu trebuie să scuze mijloacele.

V.