Cum am reușit să scriu cinci cărți

Toate sunt disponibile pe www.readersdogood.ro

Unul dintre cele mai mari visuri ale mele era să scriu o carte. Am reușit asta în mai anul trecut, cu emoții uriașe, cu mii de mesaje primite de la cititori. Scrisul pentru mine era deja rutină de câțiva ani, cu multe texte publicate pe Facebook, pe leapșa de sănătate, prin diverse reviste. Numai că scrisul unei cărți e cu totul altceva.

Scrisul unei cărți e chinuitor. Necesită trudă, enervare, rupere de gânduri, nesomn. Cred că sunt un norocos aici, că scriu compulsiv de cele mai multe ori și corectez ulterior extrem de puțin, dar tot muncesc de-mi sar capacele la o carte. Ca să scrii ai nevoie de stare, vocabular, ceva talent, multă muncă, organizare. Dacă ai reușit să publici o carte nu prea te mai poți opri. Dar să nu credeți că ai scris-o și gata, hop și succesul. Nu. Urmează un drum obositor de editare, tipărire, promovare, vânzare efectivă. Iar de când m-am ambiționat și mi-am făcut și editura proprie, mi-am dat seama cât de greu e totul. Dar nu regret nimic.

Dragă inimă a venit natural și tot așa s-a și așezat în inimile cititorilor. Prima ediție a ajuns la peste 25.000 de oameni, iar în august am adus-o la Readers Do Good, editura fondată de mine, într-o ediție nouă ce are haine proaspete, dar și cinci capitole bonus.

Culorile uitării a fost un joc între planuri reale și imaginate, dar substanța din ea e tulburătoare, pentru că e despre Alzheimer și uitare, cu o poveste dramatică la mijloc (domnul D., dacă vă aduceți aminte). Cred că am lucrat cinci luni la această carte și ediția nouă e tot la Readers Do Good acum.

Medicina povestită pe înțelesul tuturor e despre empatie, relație frumoasă medic – pacient, afecțiuni explicate. Pe scurt o educație medicală veritabilă, ce trebuie să există în orice om. Cartea a pornit de la proiectul Leapșa de Sănătate, sunt aproape 350 de pagini cu informații utile în ea. O consider cea mai importantă carte a mea și e rodul unei munci de cel puțin trei ani.

Să-ți pui o dorință e un roman de mică întindere cu o poveste care mi-a dat mult de furcă, pentru că am început-o cândva și apoi nu mai reușeam să găsesc starea potrivită pentru a o continua. Până la urmă totul a fost bine, am reușit să o scriu, mai mult pe drumuri, îndeosebi în avioane. E o carte la care țin foarte mult, mai ales că am dedicat-o doamnelor de la Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.

O să te tragă curentu (și alte mituri despre sănătate) e dată deja la tipar și va apărea în foarte scurt timp. E o lectură ușoară, amuzantă, dar și doldora de informații serioase, pentru că avem prea multe mituri în medicină și de niște ani buni mi-am asumat misiunea de demontare a lor.

“Bunica îmi făcea orez cu lapte, scovergi, cartofi la cuptor și tot ce mai voia mușchiul meu. Nu știu exact care mușchi, dar înclin să cred că e vorba despre tunica musculară a stomacului. Când mănânci cu bunica aproape, de la emoții poți avea palpitații. Dacă îi spui că ai palpitații, ea îți aduce un extraveral, dar tu nu-l iei, că pastilele sunt pentru bătrâni. Tu mănânci și emoțiile mor. La fel mai poți avea când bunica vine la festivitatea de premiere de la sfârșitul anului școlar. Sau când, după ani în care a venit la rândul, nu mai vine. Și-atunci ai lua și extraveralul, dar nu-l mai ai.” – fragment din Dragă inimă, prima mea carte.

“Această carte este o extensie necesară și naturală a călătoriei în jurul cordului descrise în Dragă inimă. Tindem să considerăm o luptă, un versus între inimă și creier, când medical și spiritual chestiunea stă cu totul altfel. La începutul vieții embrionare, doi muguri stau lipiți unul de altul în extremitatea cefalică, corespunzătoare capului. Sunt ca doi frați ce nu-și dau drumul mâinilor. La un moment dat, primind un semnal întipărit genetic, un mugure începe să coboare spre torace, depărtându-se de celălalt, dar fără să-l uite vreodată. Mugurele rămas pe loc în cap devine creierul. Cel plecat se transformă într-o casă cu patru cămăruțe și pe la ziua cu numărul douăzeci începe să bată, trimițând sângele în micul corp. Inima. Legăturile rămân pentru totdeauna între cele două organe. Creierul livrează control prin sistemele nervoase simpatic (energic, de luptă) și parasimpatic (domol, de relaxare). Tot organul cocoțat la cel mai înalt nivel poate să dea peste cap inima în situații de stress acut, suferință emoțională, ceartă. Sunt știute situațiile de tahicardie, palpitații, senzație de inimă oprită la cei cu anxietate și atacuri de panică, simptomele provenind tot din tulburări centrale. Din păcate sunt tot mai multe, la vârste tot mai mici. Nu e nimeni ferit de asta.” – fragment din Culorile uitării, a doua mea carte.

“Capitolele sunt de o dezarmantă sinceritate, pentru că nu pot scrie altfel. Ele amestecă informații atât de utile din domeniile principale ale medicinei și toate au rolul de a vă face să vedeți lucrurile cu alți ochi, chiar dacă îi folosiți pe aceiași. Umanitatea în medicină trebuie să primeze și să înțelegem că acest concept al empatiei trebuie să fie bilateral, împletit cu bunătate, fundament științific, respect, picioare pe pământ, cap pe umeri, mult bun simț și poziționare mereu în centru a pacientului, asupra căruia trebuie îndreptate toate eforturile pentru a-i reda starea de sănătate. O spun, pentru a nu știu câte oara, că ideal este să prevenim afecțiunile, să avem grijă de noi, să păstrăm relații frumoase cu medicii, să ne informăm din surse bune și să nu ajungem deloc sau foarte târziu în etape care necesită intervenția certă a cadrelor specializate în cazul unor boli.” – fragment din Medicina povestită, a treia mea carte.

“Acesta este un roman de mică întindere în care o țestoasă magică ce deține răspunsuri la toate întrebările din univers, un pește buclucaș care e aproape auriu și îndeplinitor de dorințe, un liftier doldora de învățăminte, un electrician inimos și cam fricos, o asistentă cu poftă nebună de vene proaspete, o bucătăreasă absolut delicioasă, un chirurg empatic și priceput, un chinez cam lung și doar puțin lat, o mamă adoptivă și cu afinitate pentru adrenalină, o fetiță cu pistrui și un puști cu șosete turcoaz se întind la câteva povești și apoi își văd liniștiți de viețile lor frumoase, în locuri care există aici sau în altă parte.“ – fragment din Să-ți pui o dorință, a patra mea carte.

Le-am pus pe toate într-un pachet special pe care îl găsești aici