De ce ne sperie educația sexuală?

Am urmărit de-a lungul timpului reacțiile oamenilor la anumite intenții de a aborda acest capitol din educația sanitară, deosebit de important, și anume educația sexuală. Reacțiile au fost de la „vreți să ne pervertiți copiii” până la „nu e nevoie de așa ceva, oricum vor învăța singuri să facă sex”.

Observ niște lacune evidente. După mine, educația sexuală e în primul rând despre boli, că suntem campioni la unele care pot fi perfect evitate printr-un amestec bun de grijă și informare. La HPV mă refer, la HIV, la alți agenți patogeni unde e nevoie evidentă de protecție.

Apoi apare problema uriașă a sarcinilor nedorite la vârste mici, corelabilă cu statusul economic și nivelul de școală. Societățile mai dezvoltate pun preț pe măsurile de contracepție, pe educație, prin urmare nu au o situație similară cu a noastră.

Educația sexuală mai înseamnă să cunoaștem lucruri decente despre anatomie, plăcere, preludiu, orgasm. Să existe o comunicare cu partenerul. Empatie. Grijă. Pentru că viața sexuală e o componentă importantă pentru sănătatea generală.

Ne sperie acest bau-bau închipuit prin aceleași atitudini false de tip „vor să-i transforme în gay pe copii” care provin din pături conspiraționiste sau generatoare de manipulări ordinare. În realitate trebuie să admitem că avem niște probleme clare, care necesită rezolvări. Iar veșnicul culcat pe o ureche, tipic românesc, nu e potrivit aici. O societate fără educație devine tot mai bolnavă.

V.