Hands hygiene

De ce nu ne spălăm pe mâini în spitale?


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.
Hands hygiene
captură din Originals de Adam Grant

Spălatul pe mâini are o importanță aparte în sănătatea individuală și colectivă. Trebuie să facem asta fie că suntem acasă sau la un restaurant, la o petrecere sau în spital, ca pacient sau cadru medical.

În spitale, lucrurile devin delicate. Știm pacienți care au probleme cu igiena personală și sunt deficitari la acest capitol încă de la internare; aici, medicul sau asistenta ar trebui să atragă atenția cu eleganță și să nu judece pe nimeni – poate acea persoană nu avea baie acasă, poate a venit în grabă, poate avea alte motive. Nu-i nimic, sub cuvântul medicului, cam orice pacient se spală. O face pentru că poate interacționa cu alți pacienți din salon, poate unii mai imunocompromiși, dându-le germeni capabili să-i îmbolnăvească grav. Din lipsa unui gest simplu – spălatul pe mâini îndeosebi – apar probleme semnificative, greu de manageriat, care cresc numărul infecțiilor nozocomiale, al deceselor intraspitalicești, al plecărilor din spital cu microbi sau fungi ce îmbolnăvesc familiile etc.

Ce ne facem cu spălatul pe mâini în rândul medicilor? Exceptând chirurgii și ATI-iștii care se spală riguros înainte de orice act intervențional (după acesta, la vizitele ulterioare la salon, ei se omogenizează cu ceilalți medici) medicii consideră că muncesc mult timp și, văzând că nu fac boli în activitatea lor, socotesc că nu e tocmai un gest important pentru ei. Sunt studii în spitale care arată că medicii se spală de puține ori și superficial, în niciun caz nu după fiecare pacient văzut și atins, așa cum e logic și obligatoriu. Punându-se pe ei în centrul problemei, ignoră situația pacienților. O facem mai ales pentru ei – ei sunt bolnavii – și mai puțin pentru noi (e crucial și pentru noi, credeți-mă pe cuvânt, dar pacientul e cel multiple afecțiuni).

 

Îți ofer o carte GRATIS ♡


Mă citești și-ți mulțumesc pentru asta. Chiar dacă primești atât de multe informații utile de la mine, care au o muncă uriașă în spate, iar proiectul nu are nicio formă de monetizare (donații, patreon, reclame), să știi că tot eu plusez: îți ofer GRATUIT cartea Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de mai jos, să pus cartea în coș și să finalizezi comanda. Curierul rapid va ajunge la tine în 1-2 zile lucrătoare. Să te bucuri de carte!


Cum facem să îmbunătățim lucrurile? O idee este să amplasăm postere relevante lângă fiecare chiuvetă dedicată și, cu un senzor sau o persoană din domeniul igienei, să monitorizăm numărul de spălări, să vedem rezultatele și să încercăm să le îmbunătățim mereu. O altă idee este să spunem pur și simplu pacienților să se spele; să spunem colegilor medici să se spele, în cel mai respectuos mod cu putință. Ele ar trebui chiar reunite cumva, spre binele tuturor. În SUA, s-a pus la un moment dat una din două imagini deasupra fiecărui robinet: pe una scria „Hand hygiene prevents you from catching diseases” iar pe alta „Hand hygiene prevents patients from catching diseases”. Doar incluzând cuvântul „patients” în mesaj a condus la o creștere semnificativă a numărului de spălări în rândul cadrelor medicale, în ton cu ceea ce spuneam mai sus. Așadar, mesaje simple și de efect pot produce schimbări importante, mai ales când orice individ din structura spitalului pricepe că nu e neapărat vorba de el, ci de cei sensibili care trebuie tratați acolo.

Există, mai ales în medicină, gesturi mărunte care cântăresc enorm. Spălatul pe mâini este unul dintre ele.
V.

Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Vasi Rădulescu

Eu sunt Dr. Vasi Rădulescu și sunt medic specialist, cu 15 ani de pregătire medicală. Fac aici educație pentru sănătate, cu lucruri explicate simplu, pe înțelesul tuturor. Am scris șapte cărți. Îmi doresc să construim o comunitate puternică, empatică, educată, implicată în lucruri bune, cu aplecare spre lectură, voluntariat, educație, cauze cu impact semnificativ în societate.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend