De ce țin fasting. Câteva motive.

De ce țin fasting. Câteva motive.

Am deja peste nouă luni de zile de când mă țin de un sistem 6/18, adică am o fereastră de șase ore în care pot mâncare orice, apoi vine una de optsprezece ore în care doar consum apă, ceai sau cafea. Mă trezesc la 4:30 – 5 în fiecare dimineață, inclusiv în weekend. După prima toaletă care înseamnă un duș rece rapid, spălat pe dinți și îmbrăcat, mă hidratez cu o jumătate de litru de apă, apoi ies la o plimbare sau la alergat în parc. Expunerea la liniștea matinală, când orașul este liber, mașinile sunt rare, iar oamenii abia apar, îmi oferă calm. Îmi fac planul pentru zi, iar în timpul mișcării am de regulă și multe idei creative, de articole, de materiale, de cărți viitoare. Este foarte importantă expunerea la lumină naturală, pe care o prind în plimbare sau alergare – soarele motivează, generează vitamină D în piele, dar ajută și la reglarea ciclului somn/veghe, prin impresionarea receptorilor din ochi conectați la sistemul melatoninic. Pe scurt, expunerea la lumină naturală ne menține sănătoși, în formă, dar ne ajută și să dormim bine noaptea. Iau o masă la ora nouă, pe care nu o consider mic dejun, pentru că nu mă limitez la combinații convenționale și de regulă bogate în calorii goale, cum ar fi clătitele cu siropuri dulci lângă un pahar de suc și o cafea. Micul dejun poate însemna pentru mine o salată de verdețuri și legume, ouă făcute în mai multe feluri, fructe diverse, cereale cu lapte, de regulă din toate în cantități mici, să am toate grupele alimentare în rații corecte. Următoarea masă va fi cel târziu la ora 3 după-amiaza, așadar așezată în calupul de șase ore de alimentație. Nu iau snacksuri între aceste mese, ci doar consum câteva cafele și apă plată. Masa de prânz este fie o friptură cu o salată mare lângă, fie paste cu somon, cu fructe de mare, legume la cuptor, risotto cu ciuperi sau cu creveți sau cu mai multe fructe de mare. La desert apelez la un bol cu fructe. Alimentația mea s-a terminat, nu mă mai gândesc la mâncare, ci mă concentrez pe mulțimea de lucruri pe care le am de făcut. Există astfel o rutină în dietă, alăturată rutinei construite în muncă – știu ce am de făcut, unde trebuie să ajung, țin totul în ordine acasă, la locurile de muncă, nu pierd timp prețios cu activități inutile. Dacă nu aveam această rutină, probabil nu reușeam ce am reușit până acum. 

În primele două săptămâni mi-a fost un pic greu, pentru că efectuând o alergare matinală și încă 30-45 de minute de exerciții fizice pe la ora 17, corpul îmi cerea mâncare. Am avut câteva episoade de hipoglicemie seara, când eram în stare să mănânc tot ce se afla în frigider, dar pe care le-am domolit cu un lichid energizant, bogat în carbohidrați, dedicat celor care fac antrenamente fizice intense (și care mi-a rupt fastingul, dar am acceptat asta). Pe măsură ce m-am obișnuit cu sistemul 6/18, am început să fiu bombardat cu efectele sale. Am dormit tot mai bine, cu mențiunea că trezitul la 4 și jumătate te cam obligă să intri în pat de la 8 seara. Am început să am tot mai multă energie, să mă simt din ce în ce mai bine fizic, să alerg mai ușor, să-mi fac și exercițiile (mi-am propus să fac câteva serii pentru abdomene, 100 de flotări cu prize diverse pe o placă specială, dar și 10 minute intense de kettlebell – o greutate cu mâner). Ce m-a surprins însă a fost acuitatea mintală – pur și simplu îmi aduceam aminte imediat lucruri pe care le consideram de mult timp uitate. Ce se întâmpla în creierul meu? Ce se întâmpla însă în sistemul de depozitare al grăsimilor? Ce se întâmpla în mitocondrii, în glandele producătoare de hormoni, în intestine? Cred că sunt întrebări la care oricine este curios va vrea niște răspunsuri ancorate atât în pregătirea mea, cât și în studii făcute de alți experți. 

La cei 1.80 metri ai mei, mi-am propus să nu mai oscilez mai mult de două kilograme, stând între 78 și 80 de kg. Am un respect uriaș pentru cei care vor masă musculară dezvoltată puternic și știu ce înseamnă grija pentru exerciții, pentru somn, pentru aportul de proteină, dar interesul meu este să am un corp plăcut, să mă simt bine, să țin jos majoritatea riscurilor pentru bolile principale, să am energie pentru tot ce fac în fiecare zi. Înainte să încep fastingul am avut 86 de kilograme, masă cu care nu arătam chiar rău și eram foarte aproape de IMC-ul normal, dar la o anchetă personală m-am declarat nemulțumit, simțind evident grăsimea în exces. Fastingul coroborat cu mișcarea m-au propulsat la 77 de kilograme, iar în momentul în care scriu aceste rânduri am 79, cu mențiunea că datorită exercițiilor fizice am crescut un pic în masa musculară. Am păstrat aceeași acuitate mintală și diferențele pentru mine sunt evidente. Ultimele analize (nu au fost chiar cele uzuale, pentru că mi-am făcut și niște dozaje speciale, de curiozitate mai mult) au ieșit perfect. Am LDL colesterol 73 mg/dl, HDL colesterol 47 mg/dl, glicemia 91 mg/dl, hemograma cu toți parametrii în limite normale, ionograma serică normală, PSA normal, hormonii tiroidieni la valori normali, cortizol plasmatic normal, fără sindrom inflamator (VSH și CRP). 

Nu am spus-o doar eu, dar și prietenii mei au remarcat schimbările în bine. Am vrut să sap, dincolo de toată medicina pe care o știu deja (nu în sensul că o știu pe toată, pentru că ar fi imposibil, ci în sensul celei pe care o stăpânesc deja) în mecanismele intime care apar în fasting. Am făcut și câteva schimbări în sistemul 6/18, având uneori câte o zi pe săptămână de repaus alimentar total (de regulă vinerea) sau două zile cu o singură masă. Cred că nu mi-a venit atât de greu pentru că aveam ambiție, curiozitate, dar și antecedente ample în care am mâncat foarte puțin.

În cartea nouă Fasting Regula 6/18 am povestit pe larg despre această revelație, apelând desigur la studii și explicații științifice, pentru că avem nevoie de ele dincolo de orice modă în alimentație. Găsești cartea în Shop, alături de alte oferte extrem de bune:

pachete exclusive cu Transport GRATUIT Aceste OFERTE expiră curând!

Doar 41 pachete rămase

Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Articole populare

OFERTĂ last minute

PREȚUL VA CREȘTE CU 50% ÎN SCURT TIMP!!