De la Ceaușescu la Ceaikovski

Să ne-nțelegem: m-am dus la un spectacol și eu când merg la așa ceva, mă rup de mediul înconjurător și mă concentrez pe scenă, că asta e tot ce contează. Să te faci mic-mic, tot o inimă deschisă, și să te bucuri de clipele acelea, de muzică, de stările generate. De data asta n-am reușit să mă rup. Scena e foarte mică pentru asemenea sală. Patinoarul improvizat a avut o gheață proastă și, colac peste pupăză, microfoanele puse anapoda au aruncat zgomotul făcut de patine în toate părțile, când acolo trebuia să primeze muzica divină a lui Ceaikovski. Care muzică, la asemenea eveniment și prețuri, trebuia să vină live, dintr-o orchestră, nu din boxe. Dar unde să pui orchestră, pe scena aia minusculă?

O balerină a căzut, alta era cât pe ce să cadă, dar merg pe ideea că asemenea imperfecțiuni dau savoare unui spectacol și nu-l strică. Poate a fost gheața proastă, amplasarea proastă, nu știu. Una peste alta, baletul a fost superb.

Am ieșit repede spre un uber, părăsind comunismul nostru drag. Niciun primar nu dă doi lei pe bucureștenii care merită o sală bună pentru spectacole. Avem primăriță care împarte saci cu bani la catedrale, la statui, la luminițe. Are miliarde de euro pe mână și nu poate reface Sala Palatului sau construi de novo o sală decentă. Cam aici ne situăm.

Oficialii noștri tot balet fac, dar n-au nicio pregătire pentru el. Am văzut și aseară și vom mai vedea.

V.