Despre bine și rău

Cugetările mele asupra binelui s-au tot întins pe axa timpului și-am încercat să ofer prezumție de bunătate oricărui om. Am greșit.

Am ajuns să am reacții ciudate în corp când mi se spune „ce om bun ești”. Ar trebui să trăiesc un sentiment înălțător, dar recunosc că mă deranjează acum formularea, de parcă ar fi o nucă-n peretele meu devenit realist și aproape rece. Voi analiza chestiunea din mai multe unghiuri.

Răul în lume. S-au dat războaie. Se mai dau. Mor oameni din nimicuri. Mor copii. Sunt ucise femei. Sunt decapitați jurnaliști. Sunt aruncate în aer mașini și clădiri. Sunt omorâți bătrâni pentru 30 de lei. Sunt împușcați oameni nevinovați. Multe relații între state sunt clădite pe minciuni. Șefi de țări abia se suportă și caută nod în papură să mai înceapă o luptă. Banii dictează majoritatea relațiilor pretutindeni. Deschizi televizorul și vezi 80% știri despre rău și rele. Atentate peste atentate. Conflicte religioase. Discriminări. Inhibări. Compromisuri. Neputințe. Egoism. Orgolii.

Răul în oamenii de lângă mine. Am interacționat cu mulți oameni și am văzut cât de ascunși sunt, cât de mânați de gustul banului, cum pot judeca, minți, lovi oricând e nevoie pentru a câștiga ei ceva, ideal material. Oameni care te folosesc sorbindu-ți seva și care apoi te aruncă secat de orice energie, urmând să folosească pe altcineva. Oameni care te invidiază dacă ești mai bun sau îți merge mai bine. Oameni care te-ar omorî imediat dacă legea nu ar pedepsi asta. Oameni care te vorbesc în mii de feluri pe la spate. Oameni prefăcuți, perverși, parveniți, reci, morți înainte de termen.

Răul din mine. Nu sunt un om bun. Port un rău teribil în mine și mă înspăimântă asta. Mă lupt zilnic să-l inhib, să fac fapte bune, să am curaj, să îndrăgesc alți oameni, să scot gesturi și cuvinte din nucleul veritabil ascuns în interiorul meu pur, dar acest nucleu luminos e înconjurat de întuneric și de forțele răului. El poate ajunge să depășească răul, dar nu-l va elimina niciodată. Nu e posibil și nici bine așa, dar nucleul acesta, odată antrenat, poate face lucruri spectaculoase. Eu mai am frustrări, am furii, am momente în care urăsc oamenii, am părți întunecate pe care cu greu le stăpânesc. „Ce om bun ești” a ajuns să mă sperie, mai ales după ce eticheta asta mi-a adus cerințe din toate părțile, cerințe pe care n-am reușit și nu reușesc să le refuz, cerințe care m-au obosit cronic și cred că iremediabil. A fi un om bun devine peiorativ când ceilalți își vor interesele construite pe umerii tăi. Devine o piatră uriașă așezată pe spatele tău.

Model anarhic utopic. M-am gândit într-o seară ce s-ar întâmpla dacă toate legile și instituțiile de control al dispărea, instaurându-se anarhia. S-ar coaliza oamenii pentru binele omenirii, viețuind pașnic după legile simple ale naturii și construind colectiv lucruri sau ar începe să se omoare între ei pentru mâncare și bunuri? Sunt absolut sigur de a doua variantă. Răul e mult mai la îndemână, chiar dacă pare contrar dorinței unei specii de a rezista. E-n firea omului să o facă lată și să distrugă tot.

Am crezut că binele și răul nu trebuie incluse în viața noastră. Ca aici:

Cea mai frumoasă zi e ziua în care nu stai să analizezi dacă lucrurile sunt bune sau rele, ci te bucuri că există, într-o atitudine umilă.

Pentru că singura chestie care le face bune sau rele e mintea ta. Dacă o pisică neagră îți taie calea, admiră-i grația, drumul, vigilența – nu e niciun semn rău. Dacă o femeie superbă aleargă spre tine cu brațele deschise, observ-o fără să te miști și savurează momentul – mai mult ca sigur e un alt bărbat la un metru în spatele tău și spre el fuge. Urmărește scena. Poate pisica era a lor și cu toții locuiesc în mansarda unei vile vechi, aproape de parc. Poate el e un scriitor și ea un top-model de succes. Ești observator de povești. Bucură-te de ele.

Dacă se întâmplă să câștigi peste noapte o sumă mare de bani, rămâi același om, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă vei considera că un lucru minunat s-a înfăptuit, sărind în sus și urcând pe un munte de planuri, poate a doua zi vei pierde totul. Atitudinea îți dictează altitudinea. Cumpără-ți de bani o pisică neagră. Mută-te în mansarda unei vile vechi, aproape de parc. Ia multe cărți, citește-le și apucă-te să scrii. Top-modelul aleargă deja spre tine. Du o viață simplă, dar care te face fericit, bucurându-te că lucrurile există în jurul tău.

Asta pare o filosofie zen forțată, menită să ascundă mai ales răul. Nu se poate. El există. Ne putem detașa metafizic, ne putem izola dar lumea tot așa merge, chiar dacă nu mai percepem noi. Suntem anapoda.

Când aveți de-a face cu alți oameni, plecați de la premiza că sunt răi, nu buni. Cei buni sunt puțini și încearcă să răzbată prin mijloace oneste, fiindu-le automat mult mai greu. Cei răi ating mai repede bunăstarea. Uitați-vă în jur: ce lucruri sunt clădite pe minciună și compromis, ambele derivate ale răului? Câți rezistă să nu ia un ban care nu li se cuvine? Câte legături sunt între politicieni, firme proprii cu interpuși, banii statului? Câte lucruri se obțin prin șpăgi? Câte fapte nu scapă de justiție pentru că persoanele anchetate sunt chipurile importante? De câte ori nu a trebuit să suportăm umilința din partea unor oameni cocoțați sus pe nemerit? De câte ori nu a trebuit să spunem și noi o minciună pentru a obține ceva? Mai suntem oare buni?

Lumea e un mare haos. Îți duci viața și oricând poți fi trimis în război, poți fi într-un avion preluat de teroriști, poți fi pe o plajă și vine un nebun cu camionul, poți fi într-o clădire aruncată în aer, poți nimeri într-un schimb de focuri. Răul e pretutindeni. Este mai mult decât în trecut? Nici vorbă. Răul rămâne oarecum constant, doar mijloacele de mediatizare sunt altele și ne ajung la ochi sau urechi mai multe evenimente negative. Să nu ai așteptări de la nimeni și să fii cu băgare de seamă. Pleacă de la ideea că omul e rău și poate te va surprinde pozitiv apoi. Șansele sunt mici, dar ele mai există pe ici și pe colo.

Mecanica binelui. O faptă bună o faci și ți se întoarce pe loc, într-o acțiune-reacțiune ce îți mângâie sufletul. Universul are o armonie desăvârșită. Ferice de omul care atinge și el un soi de armonie. Ferice de omul care citește, iubește, trăiește cu uimire, curaj și dragoste pentru orice. La el, binele izvorăște de peste tot și oferă gesturi, zâmbete, cuvinte care inspiră liniște și lumină. Dacă am pricepe că suntem toți legați între noi indiferent de rasă și religie, am micșora răul și-am râde de el. Am fi în stare de progrese uriașe. Am redeveni oameni-oameni. Binele transformă orice trup și-l face să funcționeze impecabil, departe de boală. Binele naște iubirea. Binele aduce pacea. Binele ridică sufletul din genunchi. Binele se propagă în tot universul și-l face să-și aplece energiile spre om, ușurându-i drumul.

Când vom pricepe lucrurile acestea, vom înceta să facem rău și vom trăi mai aproape unul de altul, mai sănătoși și mai iubitori. Până atunci, tind să cred că răul domină în lume și binele e momentan în inferioritate. Situația a apărut din cauza omului, firește.

V.