Despre homeostazie și o poveste cu doamna C.

Doamna C. avea lupus eritematos sistemic, boală autoimună încă deficitar înțeleasă. Practic, în această entitate, niște anticorpi atacă structurile proprii ale organismului, niciuna rămânând în siguranță. Lupusul mimează alte afecțiuni, poate fi dificil de recunoscut la început, poate avea o mie de fețe. Riscurile sunt mari, putând apărea tulburări care să ducă la deces, altfel fiind caracterizat de perioade lungi de acalmie. Tratamentele sunt limitate, se fac progrese firave, iar pacientul trebuie să dețină o educație deosebită, pentru că de el depinde mare parte din evoluție. În pleiada de manifestări, doamna C. făcuse o tulburare electrochimică severă, cu un potasiu seric foarte mic. Potasiul este crucial pentru inimă, el participând la mecanismele celulare implicate în propagarea impulsului electric și depolarizarea, respectiv repolarizarea celulelor, având ca efect contracția în masă a fibrelor musculare și apoi relaxarea lor. Nivelurile de potasiu, sodiu, clor, magneziu și alți electroliți sunt atent reglate, stau la anumite valori și nu se schimbă mult, făcând parte din așa-numita homeostazie. Homeostazia este proprietatea organismului de a-și menține constantele interne între niște limite clare, deosebit de importante. Când vorbim de constante, ne referim de exemplu la temperatură corporală, pH-ul sangvin sau tensiunea arterială. Le vom lua pe rând, să le explicăm puțin, dar până atunci, să-l amintim pe Claude Bernard, un medic francez care a fondat practic fiziologia modernă. În secolul XIX, Bernard a fost primul medic care a studiat câteva constante, observând extraordinara capacitate a organismului de a le păstra în anumite limite.

Fără această homeostazie, viața nu ar fi posibilă. Temperatura se menține prin producție și pierdere termică, ambele procese controlate la nivel hipotalamic. Valorile normale sunt între 36,1 și 37,2 grade Celsius. Ce e sub se numește hipotermie, ce e peste se numește febră, cu primul grad numit de multe ori stare subfebrilă. Tensiunea arterială este și ea fin reglată prin procese complexe. Cea mai bună tensiune arterială la adult este 120/75 mmHg.

pH-ul sangvin este atent controlat prin sistemele renal și pulmonar, cu valori normale între 7.35 și 7.45. Ce e sub se numește acidoză, iar ce e peste se numește alcaloză.

A nu se confunda homeostaza cu hemostaza, care înseamnă procesul de stopare a unei sângerări!

Am văzut așadar că potasiul face parte și el din homeostazie, iar în anumite condiții patologice sau din cauza unui aport exogen insuficient sau prea mare (rarisim, de regulă excesul este imediat eliminat), nivelul său poate să fie influențat. În lupus se poate întâmpla asta, atât prin boală, cât și printr-un tratament cu corticosteroizi care e cunoscut a scădea potasiul. Pe doamna C. am monitorizat-o, i-am reglat deficitul electrolitic și am transferat-o înapoi în secția de reumatologie. Aveam să dezvoltăm o prietenie întinsă pe mai mulți ani. O vedeam prin gărzi, când mă mai chemau pe secții la pacienți cu probleme. Îmi părea rău că stă atât de mult în spital, mai mult în patul din salon decât în patul de acasă. Venea cu tot felul de complicații, se chinuia teribil.

La un moment dat a revenit în terapia cardio, cu fibrilație, pneumonie și o funcție renală tot mai afectată. Un marker important al funcției renale e creatinina serică, valorile peste normal fiind indicator de afectare renală. La doamna C. era de patru ori peste valoarea maxim acceptată, iar răspunsul la tratament era greoi. Într-o seară, o colegă tânără a fugit din spital până la piața aflată în apropiere. S-a dus să-i cumpere flori, pentru că era ziua dumneaei. S-a bucurat nespus, nici nu-i venea să creadă că primește flori de la un medic. Peste două zile, de gardă fiind, am intrat la vizita de noapte cu două cutii de cola în salon și le-am lăsat pe un birou (în gardă consumam cola si cafea, uzura fizică era oricum foarte mare). Mi-a zis că are o poftă teribilă și i-am pasat o cutie. Întâmplarea a făcut ca, după terapia colanergică, creatinina să scadă de la 3.7 la 2.1 mg/dl! Sunt gesturi, jocuri, permisiuni, apropieri care-i conferă pacientului un confort și, poate, chiar un strop de fericire într-un munte de suferințe. Aceste mici elemente contează enorm, mai ales legăturile și acțiunile umane genuine, ca pulsație a compasiunii. Florile au rămas o perioadă pe pervaz, bogate în culori și miros. Apoi patul doamnei C. a fost ocupat de altcineva. Din prea multe dezechilibre a pierdut lupta, dar cred că s-a bucurat, atât cât a putut, de scânteile care i-au anulat, în clipe mărunte, orice tulburare.

V.