E lungă și cred că mi se vede

E mare și cred că mi se vede


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.

Ia uite cum mă joc eu de-a eroul prin boscheții timpului. Nu-mi dă pace un singur gând: de unde până unde ține? “E lungă tare”, mi-a zis un om al străzii într-o seară de mai, după ce stătuse ploaia. M-am gândit atunci că mi se vede, așa, în toată splendoarea ei. Nu e cu putință s-o mai las în ochii lumii ăsteia, mi-am zis pe loc. Așa că am îndesat-o înapoi în lăcașul ei. Misterios lucru, dar a intrat fără să zică ceva de mamă, de morți sau de draci. A intrat ca unsă. “Acum e mai bine”, părea că dorește să-mi strige vagabondul, din depărtări cam gri.”Acum e cert mai bine”. Bun, o las acolo, să nu-mi mai facă pielea ca de găină. Îi spun să stea cuminte și poate mă ascultă.

De parcă ar fi după mine. E o întreagă filozofie la mijloc, să nu credeți că e simplu. Din ceas în ceas, cucul iese afară. E un blestem primit de la un vecin în vârstă tare, pe care nici nu l-am cunoscut vreodată, chiar dacă stă deasupra mea. Nimeni nu l-a cunoscut. El a făcut să iasă cucul, în semn de oră scursă. Și, oră de oră, mie îmi iese și mă chinui să o bag la loc. Mi s-a făcut o rușine teribilă, mai ales că este destul de lungă și toți o privesc cu admirție sau invidie. Sau poate lumea toată e numai în capul meu…

Am o valiză cam lungă, dar și puțin cam lată. E lungă tare, colorată, nu foarte solidă. Am fost blestemat ca din oră în oră să-mi iasă și să-mi pun în dânsa, vreau, nu vreau, câte ceva. Țin acolo câteva iubiri din care am învățat atâtea, persoane dragi pe care le-am pierdut înaintând prin viață, bubele dulci din genunchii copilăriei, dinți pierduți, chipuri de bunici, locuri cutreierate demult, lacrimi din tristeți, nisip din mare, flori de pădure, frunze peste care mai săream, încercări, zâmbete, succese, melancolii, detalii care contează atât de mult, câte și mai câte. Le am pe toate acolo.

Nu știu dacă lumea din jur chiar o vede sau totul e numai în închipuirea mea, nu știu dacă omul străzii există. Știu numai că o scot mereu ca să mai bag ceva în ea și mă tem tot timpul să nu-i pierd conținutul. Până la urmă contează numai ce țin acolo, nimic altceva. Și, cu cât e mai mare valiza asta, cu cât e mai plină de amintiri, îmi dau seama că am trăit. O ascund în mine, uneori se ascunde singură sau iese când mă aștept mai puțin. Adaug lucruri noi și caut printre cele vechi.

E singurul lucru care contează cu adevărat.

V.

PS: am scris acest text în urmă cu zece ani.

 

Îți ofer o carte GRATIS ♡


Mă citești și-ți mulțumesc pentru asta. Chiar dacă primești atât de multe informații utile de la mine, care au o muncă uriașă în spate, iar proiectul nu are nicio formă de monetizare (donații, patreon, reclame), să știi că tot eu plusez: îți ofer GRATUIT cartea Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de mai jos, să pus cartea în coș și să finalizezi comanda. Curierul rapid va ajunge la tine în 1-2 zile lucrătoare. Să te bucuri de carte!


Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Vasi Rădulescu

Eu sunt Dr. Vasi Rădulescu și sunt medic specialist, cu 15 ani de pregătire medicală. Fac aici educație pentru sănătate, cu lucruri explicate simplu, pe înțelesul tuturor. Am scris șapte cărți. Îmi doresc să construim o comunitate puternică, empatică, educată, implicată în lucruri bune, cu aplecare spre lectură, voluntariat, educație, cauze cu impact semnificativ în societate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend