Era incredibil de frumoasă

ce faci acolo sus?
tai o creangă.
dar e cea pe care stai.
bun spirit de observație.
de ce faci asta?
e uscată. eliberez copacul.
vei cădea chiar tu!
am eu grijă.
de ce nu cobori ușor?
pentru că am urcat foarte greu.
ei bine, să știi că stau dedesubt.
de ce faci asta?
ca să te prind.
nu vreau. te rog să pleci.
nu ai cum să mă obligi. stau fix aici.
la ce bun?
la ce bun să te trântești de la cinci metri?
șase. pe măsurate.
hai jos, ușor. o să îți dau ceva.
nu am nevoie de nimic. mai am câțiva centimetri de tăiat din creanga asta.
asta-i culmea. de ce nu sari direct?
vreau să fac și eu o faptă bună. amputez această parte uscată a copacului.
ce spirit nobil.
mereu am fost așa.
ești și drăguț. hai jos. îngheț aici.
nu mi-ar plăcea să te văd înghețată.
știu. hai, coboară.
acum.

Și el a îmbrățișat trunchiul gros, lăsându-se să alunece încet peste scoarța netedă. Când a pus piciorul pe pământ, costumul său era făcut praf, parcă se luptase cu un animal sălbatic. Un singur lucru a putut să constate: era incredibil de frumoasă.

ești și mai drăguț de aproape.
drăguț și fără cuvinte.
nu-ți trebuie. te-am salvat. realizezi?
dacă spui tu.
ești un prost.
de unde până unde?
de la urechea stângă până la dreapta, cuprinzând ce e între ele.
mă rog. ai zis că îmi dai ceva. iată-mă.
poftim.
au. o palmă? asta-i bună!
e din dragoste. hai să bem ceva cald.
arăt ca naiba.
mergem la mine.
hai. acum văd că briceagul mi-a rămas în copac.
cu briceagul voiai tu să tai creanga și să te sinucizi?
să ce? nici pomeneală. iubesc viața. eu doar am scrijelit ceva pe scoarță.
vai, am crezut altceva. îmi spui și mie?
sigur. am scris așa: „univers drag, fă tot posibilul să mă placă tipa asta minunată de jos”.
ține cu tine, se pare.
întotdeauna.
mergem?
mergem.

V.