Există, undeva, o potecă numai a ta, care te așteaptă. O înlănțuire de întâmplări aparent întâmplătoare și o coliziune cu oameni aparte te vor duce acolo. Furtuni, lupte și suferințe te vor face puternic. Până atunci, te vei rătăci pe drumuri grele, zgomotoase și gri. Vei duce bătălii cu alții, dar mai ales cu tine însuți. Vei primi piedici sau ți se vor deschide căi aparent spectaculoase, dar când le vei simți lipsa esenței, te vei descoperi atât de gol în interiorul tău.
Când va fi sosit timpul să devii cel ce ești cu adevărat, te vei trezi la începutul potecii tale. Vei merge apoi pe ea, în liniște, printre flori, printre mult verde, sub ceruri senine, bucurându-te de toate lucrurile mici și nimic nu-ți va mai tulbura esența.
Poteca asta e drumul tău cel mai bun, unde rătăcirea nu mai e posibilă. Să vezi atunci fericire.
V.
3 Comments
Mă bucur mult că ne-ai lăsat să te cunoaștem. Îmi place mult ce scrii. Ai un suflet frumos! Sunt mândră că pot să mă bucur de creațiile tale. Să ai parte de povesti tot mai reușite care să ne încânte sufletele!
Mulțumesc!
Foarte frumos spus! Ne ratacim, ne pierdem de noi insine, dar ramane speranta…intr.o buna zi vom gasi poteca! Si atunci…flori, adieri blande , cer senin s i un suflet usor, usor si…liber!