Experimentezi reacții adverse la medicamente? S-ar putea să le creezi singur

Treaba corpului este să plimbe creierul de colo-colo. – Thomas Edison

Uneori, organul suprem pe care încă nu-l cunoaștem suficient de bine, poate lucra în detrimentul nostru. Când vine vorba de sănătate, știm cu toții că pastilele au, pe lângă efectele pozitive clare, o serie de efecte adverse posibile. Ei bine, aici apare întrebarea: ce rol are creierul în generarea unor efecte adverse?

Placebo și Nocebo

Există două concepte importante în medicină: placebo și nocebo. Primul s-ar putea să vă fie mai cunoscut – el se referă la efectul pozitiv obținut prin intermediul gândurilor, utilizând un preparat care de fapt nu incorporează o substanță activă. Nocebo este exact opusul placebo și se referă la atragerea unor efecte negative, tot prin intermediul creierului.

S-au făcut aici studii serioase și rezultatele sunt surprinzătoare: dacă un medicament are o listă de reacții adverse și omul care își administrează medicamentul zilnic cunoaște aceste reacții, e posibil să le genereze cu ajutorul propriului creier, nu prin mecanismele colaterale și incontrolabile ale substanței. Există studii pe statine (clasă de medicamente pentru optimizarea nivelului seric de colesterol) sau beta-blocante (clasă de medicamente pentru controlul aparatului cardiovascular).

În cazul statinelor, poate cea mai interesantă clasă de medicamente inventată până acum, oamenii au rețineri pentru că se vorbește intens despre durerile musculare care pot apărea la uzul cronic al acestor preparate. Surpriză, se pare că analiza atentă a unui lot de 10.000 de pacienți (articol în The Lancet), inițial prin metodă dublu-orb (nici medicul, nici pacientul nu știau dacă preparatul este statină sau placebo, doar investigatorul avea preparatele codificate) a arătat o incidență similară a durerilor musculare la ambele piloane de pacienți (în jur de 2%). Folosind același lot de pacienți (excelent detaliu, crucial pentru importanța rezultatelor), ulterior cu o configurație open (adică pacienții știau că primesc statină sau placebo), durerile musculare au fost mai des raportate la cei cu statină versus placebo (1.3% versus 1%). Se poate trage concluzia că, știind despre statine și reacțiile lor adverse cel mai des întâlnite, unii pacienți puteau construi singuri aceste acuze, la nivel central.

Vorbind despre beta-blocante, grija celor care primesc așa ceva este la depresie, cefalee, amețeli, impotență, reacții adverse cel mai des întâlnite. Studii serioase (unul este sumarizat aici) au arătat că lucrurile stau de multe ori chiar invers, depresia fiind mai des observată în grupul placebo decât în cel cu beta-blocant. Dacă un bărbat urmează să ia beta-blocant, el citește despre impotență și se așteaptă la asta; în cazul în care impotența chiar apare, cine e vinovat, psihicul bărbatului sau chiar beta-blocantul? De multe ori vinovat este chiar creierul.

Un pacient care răscolește internetul pentru a citi experiențele altora cu anumite medicamente și procesează rând cu rând prospectele aflate în cutie, gândindu-se constant la toate reacțiile negative posibile, va crea un teren favorabil pentru autogenerarea multora dintre respectivele reacții adverse.

Iată cum nocebo poate lucra în detrimentul pacientului. Am spus cândva că pacientul ideal nu este cel slab informat, nici cel foarte informat, ci unul aflat pe la mijloc. Un pacient care răscolește internetul pentru a citi experiențele altora cu anumite medicamente și procesează rând cu rând prospectele aflate în cutie, gândindu-se constant la toate reacțiile negative posibile, va crea un teren favorabil pentru autogenerarea multora dintre respectivele reacții adverse. Este deosebit de important ca pacientul să se concentreze mental pe efectele pozitive, detașându-se de lista de reacții adverse.

Puterea sugestiei este recunoscută de majoritatea medicilor. Nu e nimic SF aici și am dat două exemple relevante mai sus. Îmi aduc aminte de o pacientă căreia cu greu am reușit să-i compun o schemă de tratament antihipertensiv, pentru că îmi spunea că are probleme cu fiecare medicament pe care îl aduceam în discuție; studiase prospectele fiecăruia, citea materiale ample pe internet și era oricum foarte temătoare și sceptică la fiecare preparat. După conversații și încercări repetate, mi-a venit să-i spun cred că pe multe dintre aceste reacții adverse le și atrageți singură, nu vă mai gândiți atât la ele. În timp am obținut o oarecare detașare și, surpriză, s-au dus și efectele nedorite.

Când luați medicamente într-o schemă cronică, cel mai potrivit este să vă gândiți constant la binele pe care acestea vi-l produc. Trebuie să cunoașteți potențialele reacții adverse, dar fără să vă fixați mintea obsesiv la ele.

V.