Femei pe dinafară, femei pe dinăuntru

Stau pe o canapea și soarele îmi mângâie fața. În spatele pleoapelor închise, desenez tot felul de figurine, dansuri, culori, chipuri, prinse în peisaje ținute pentru fracțiuni de secundă pe fundalul roșu viu. Sunt de gardă și prin spital nu miroase a primăvară, ci a clor, betadină, trupuri transpirate și răvășite de boală. Dincolo de imaginea dezolantă, vă spun că doamnele au primit vizitele celor dragi, au flori pe noptiere, diverse cadouașe, bomboane de la medici și vorbe liniștitoare. Astăzi, orice boală e suspendată în timp. Femeile de acum sunt femeile din vremea lor de glorie, chiar dacă doar la nivel mental. Îmi trec pe după pleoape frânturi cu doamnele din viața mea, din familie, prieteni, pacienți. Le strâng pe toate la piept și le păstrez într-un nucleu din creierul vechi, din hipocamp, aproape de cornul lui Amon. De acolo, în anumite situații, se revarsă și îmi inundă toate măruntaiele.