Florile binelui

Florile binelui


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.

Să vă povestesc ceva. Am o colegă la cardiologie, care muncește de dimineață până seara. A venit de pe reumato, este mică, i-a fost foarte greu cu mediul nou. A suferit teribil când am mai pierdut câte un pacient și a luptat, a sperat, a făcut tot posibilul pentru fiecare om internat acolo.

La un moment dat, o aștept în fața spitalului, trebuia să mergem să ne întâlnim cu alți colegi, la un ping-pong, cred că era cinci seara.
– Unde ești? Te aștept de un sfert de ceas! îi zic.
– Stai, că am ieșit eu, sunt puțin în piață.
– În piață? Ce faci acolo?
– Vreau să iau niște flori.
– Pentru cine?
– Pentru doamna S., este ziua ei azi.

Doamna S. a stat în secție mai bine de o lună și, din păcate, din cauza multiplelor afecțiuni grave, a pierdut lupta. Dar până atunci, colega mea i-a fost alături, cu gesturi felurite, gesturi de medic și mai ales de om. A făcut asta cu toți și o va mai face, sunt convins.

Ca ea, am o mulțime de colegi. Ei își doresc să lucreze aici, să muncească zilnic cu pasiune, să fie alături de oameni. În idealismul nostru prostesc, eu, noi, încă sperăm că sistemul se va schimba și nu ne va împinge spre orizonturi mai bune, dar negreșit străine.

V.

 

Îți ofer o carte GRATIS ♡ Am trimis peste 35.000 în ultimele zile!


Mă citești și-ți mulțumesc pentru asta. Chiar dacă primești atât de multe informații utile de la mine, care au o muncă uriașă în spate, iar proiectul nu are nicio formă de monetizare (donații, patreon, reclame), să știi că tot eu plusez: îți ofer GRATUIT cartea Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de mai jos, să pui cartea în coș și să finalizezi comanda. Curierul rapid va ajunge la tine în 1-2 zile lucrătoare. Să te bucuri de carte!


Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Vasi Rădulescu

Eu sunt Dr. Vasi Rădulescu și sunt medic specialist, cu 15 ani de pregătire medicală. Fac aici educație pentru sănătate, cu lucruri explicate simplu, pe înțelesul tuturor. Am scris șapte cărți. Îmi doresc să construim o comunitate puternică, empatică, educată, implicată în lucruri bune, cu aplecare spre lectură, voluntariat, educație, cauze cu impact semnificativ în societate.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend