N-am absolut nimic de spus în apărarea Oliviei Steer. Dar absolut nimic. Femeia asta bate câmpii cu o ignoranță incredibilă, jonglând cu niște riscuri mari privind propria-i sănătate, dar și pe a celora care se uită, cu aceeași ignoranță, în gura ei.
Și totul pare un sistem etanș: a strâns în ogradă antivacciniști, vegani vocali agresivi, naturopați, adepți ai pseudoștiinței, conspiraționiști și alte specii certate cu știința adevărată, medicina, sănătatea. Să ne înțelegem bine: ce face Steer nu are nicio legătură cu sănătatea. Comunitatea ei este recensământul perfect al prostiei, inconștienței, jocului cu focul.
Cât timp această femeie își aruncă lăturile în spațiul public, mor cu zile alte femei din cauza cancerului de sân și de col uterin, unde suntem campioni în Europa. Tot campioni suntem la vaccinare, acel procedeu șuntat de Steer cu boabe de muștar și rostopască. Firește, campioni în sens sarcastico-peiorativ, că trăim în țara culcatului pe o ureche, a șoșoacelor, a experților închipuiți, a idioților care se opun la orice, a celor care fac ceva bun nu prin logică și asumare după cântărire, ci atunci când le trece glonțul pe la ureche, în al douăsprezecelea ceas.
Steer sfidează cu nonșalanță regulă a bunului simț. E genul care, dacă preferă să consume balegă de cal la micul dejun, trebuie să o și spună sigur, pentru că e convinsă că balega are proprietăți anticancer. Nu deține niciun studiu pentru asta, ci doar experiența proprie. Dacă nu a făcut cancer, e sigur de la balegă. Se și pozează, cu o mutră musai de om arogant, situat deasupra medicinei, ajuns acolo prin atingerea unei cunoașteri care nu a venit prin căi raționale, ci prin mister. Numai că-n spatele zâmbetului de aleasă superioritate stau grave carențe neuronale care pot stârni milă din partea unora care mai dețin sinapse sănătoase.
Poți lua comunitatea lui Steer și ai o frescă perfectă a ceea ce înseamnă societatea românească: educație sanitară ioc. Vai și-amar de generațiile viitoare.
V.
2 Comments
Sar eu in apararea Oliviei Steer, cu un argument: selectia naturala.
Randurile de mai jos ar fi trebuit sa ramana o simpla nota de jurnal intim. Le fac totusi publice in speranta ca cineva, citindu-le, va privi altfel complicata relatie medic/pacient.
Ca medic, imi este mult prea familiara indignarea fata de pacientul refractar la doxa medicala oficiala (cu toata gama ei, de la simpla ridicare amuzata din spranceana pana la frustrarea neputincioasa ca toata investitia ta de pasiune, desfasurata pe atatia ani, este spulberata in cateva minute de irationalitatea unor eresuri pseudostiintifice).
Am „cantat” si eu pe toate notele acestei indignari, convins ca in joc e o cauza nobila. In definitiv, la ce bun toata aceasta acumulare ametitoare de cunostinte medicale daca ele nu reusesc sa-l faca pe aproapele tau mai bine si, la limita, sa-i salveze viata. Pacientul ar face bine sa nu mai umble cu prostii si sa asculte la mine. Ce Dumnezeu, cu moartea nu-i de gluma!
„Sa mori tu ?!” – a venit, intr-un tarziu, replica pacientului. „Ce treaba ai tu cu moartea mea? De ce crezi ca idealul meu de fericire e sa castig olimpiada planetara de longevitate? Si apropo…faceti putina ordine in protocoalele voastre. Daca tot va place, ca preoti ai „evidence-based medicine” sa oficiati „random controlled trials”, nu mai folositi supravietuirea ca „hard end-point” (aici, ce-i drept, am cam tresarit; pacientul asta isi facuse lectiile, nu gluma…). „Concentrati-va asupra calitatii vietii, QALY, cum ii spuneti voi. Credeti ca in azilul in care voi baigui interviuri la televiziuni despre „secretul celor 100 de ani” faptul ca voi avea arterele curate ca-n palma ma va face mai fericit? De ce nu ma lasati sa traiesc si sa mor asa cum vreau eu?”
Marturisesc ca dupa un astfel de dialog am inceput sa fiu mai ingaduitor. La urma urmei, stim noi cu adevarat ce inseamna „bine” pentru celalalt? Nu cumva, in elanul nostru de a face bine, riscam sa cadem in postura maimutei care, din inaltimea copacului, se apleaca sa salveze de la inec pestii din lac?