Întâlnire cu domnul I.

Să vă povestesc ceva. Am aflat că s-a internat la noi un pacient care a căzut și s-a lovit la cap, având un bandaj plin de sânge, fractură de piramidă nazală și multiple echimoze. În vârstă de 71 de ani, domnul I. era un cardiac sadea, cu o aritmie permanentă (fibrilație atrială). Medicul care a fost de gardă ieri ne-a prezentat cazul și m-a făcut să mă gândesc la un pacient dificil de „intervievat”, un om șters, anost, neinteresant. Vine pacientul cu salvarea azi pe la prânz după un consult neurologic și examen CT la Municipal, excluzându-se acolo orice afectare neurologică (noi nu avem neuro, a trebuit să-l trimitem pentru o examinare), și mergem să îl vedem, în terapia noastră de cardio. Îl descopăr pe domnul I., fost tehnician veterinar. Perfect conștient, bandajat la cap, normoponderal, în stare relativ bună. După câteva vorbe, zice: „dumneavoastră vă e mult mai ușor, mă întrebați și vă răspund; de la animale, oricât te-ai strădui, nu poți scoate niciun cuvânt; un cal nu-ți spune unde îl doare; un vițeluș nu poate arăta cu piciorul în zona inimii”. Ne povestește apoi ce probleme medicale a avut în trecut. Știa detalii incredibile despre tot ce se întâmplase în trecutul său, cu o memorie uluitoare. Îmi spunea date, evenimente de atunci, sentimentele pe care le avusese. Se lovise grav la cap când avea șase ani, stătuse în comă și fusese salvat de câțiva medici pricepuți. Atenție, sunt cunoscute multe cazuri de oameni care, după traumatisme craniene sau boli neurologice severe, au dezvoltat abilități de geniu, putând apoi memora orice, face calcule complexe, reproduce scene în detalii incredibile. L-am făcut de mai multe ori „doctor” reținând greșit că așa era. M-a corectat în cel mai frumos mod cu putință că nu a fost doctor ci doar tehnician. Alții ar fi tăcut molcolm și s-ar fi bucurat pe nemeritate de titlul primit.

După primele investigații, chirurgia s-a ocupat de pansament și toaleta plăgii, noi i-am fixat schema de tratament. Stătea în șezut, uitându-se meditativ la ceilalți pacienți din terapie, în stări mai puternic influențate. Îmi spune blând: „vă luptați aici cu lucruri pe care mai nimeni nu le poate înțelege. E un mediu apăsător și trist în care lucrați în fiecare zi ca să salvați acești oameni. Pe ei, pe mine, pe alții. Sunteți apoi atât de criticați și puși la zid la tot pasul. Uite, acum mă gândesc că în cazul meseriei mele am găsit un mare avantaj: pe mine nu m-a vorbit de rău niciun animăluț până acum.”

Am descoperit un om absolut fabulos, credeți-mă pe cuvânt. Abia aștept să ajung mâine la spital să mai vorbesc cu dumnealui.

n.b. – după o gardă din noiembrie 2014