L-am privit pe pacientul tânăr nu cu ochi de medic, ci de prieten.

Dincolo de biroul din cabinet, pe scaunul verde, a luat loc un tânăr care avea în jur de 25 de ani. Orice consult înglobează o anamneză – extragerea datelor esențiale despre pacient, istoric personal și al celor apropiați, o examinare, investigații paraclinice. Există un diagnostic la prezentare, aproximativ, unele de etapă, când se dau anumite entități la o parte și se conturează cel sau cele finale, trecute apoi pe scrisoarea medicală, alături de istoric, examen fizic, rezultatele investigațiilor, recomandări și, dacă e cazul, o medicație ce va fi luată pe o perioadă delimitată sau a la long.

Pacientul meu se prezentase pentru palpitații apărute în contextul unei stări anxioase marcate. Întrebându-l dacă se știe cu vreo afecțiune, mi-a răspuns, timorat, că este seropozitiv. Cuvântul mi-a atins timpanul, a trecut prin oscioarele urechii, a fost decodat de organitele specializate, transmis la creier și interpretat într-o nebuloasă. A trebuit să mă scutur puțin. Știu ce înseamnă seropozitiv. Prea bine. Dar atunci eram tulburat de conexiunea dintre acest termen dur, categoric, și un tânăr care ar fi trebuit să aibă toată viața înainte, iar, cumva, și-o marcase peiorativ pentru totdeauna. M-am dat puțin pe spate, mi-am tras și umerii, am respirat adânc și am continuat consultul. Anxietatea lui venea din mai multe surse: lua un tratament zilnic, era marginalizat, îi era teamă de societate, îi era teamă de cele câteva litere care cântăresc atât de greu. Avea toate premisele pentru anxietate, iar aceasta, în contextul ei larg, era răspunzătoare și de palpitații, printre altele.

Nu avea nimic la inimă, dar avea atât de multe la inimă. Pe măsură ce am continuat discuția, nebuloasa mea s-a împrăștiat și mi-am dat seama că ale mele gânduri inițiale erau eronate. Da, purta un diagnostic dificil, da, literele S, I, D, A erau ca un colier de plumb așezat eronat în jurul lui de către ceilalți oameni, dar putea face cam orice, tratamentele sunt foarte bune acum, nu era condamnat la moarte. Mi-am adus aminte imediat că terapiile moderne au dus speranța de viață la aproape același nivel al oamenilor seronegativi. Dar rămâneau arătatul cu degetul, ferirea celorlalți, repulsia, stigmatul. Erau toate acolo, prinse într-un om care nici pe departe nu putea fi redus la cele trei sau patru litere, la un diagnostic sec, rece, greu.

Am ajuns acasă după o zi grea și mi-am amintit de un domn văzut în anul patru de rezidențiat pe interne, când lucram într-o secție de reumatologie. Cu o erupție ciudată pe corp, dureri articulare, analize de sânge dificil de încorporat într-un diagnostic precis, medicul primar a cerut și testarea pentru HIV, care a ieșit pozitivă. Am fost acolo la transmiterea diagnosticului. Să ai lângă tine un bărbat pe la 50 de ani și să-l lovești în plin cu un acronim echivalent pentru el cu o sentință supremă. Să încerci să-i expui totul clar, să-l liniștești, să-i dai indicații precise. Nu e nimic simplu.

Corelând imediat cazurile, am plonjat într-o documentare asiduă. Tratamentul este modern, dar nu mulți și-l iau, mai ales că unii fac parte din categorii defavorizate, cum ar fi oameni fără locuință, pe deasupra și dependenți de droguri. Societatea încă îi vede pe acești oameni, indiferent dacă fac parte din pături sociale de la cele de jos până la cele de vârf drept niște condamnați la moarte sigură, neștiind că speranța de viața e aceeași cu a celor nepurtători, condiția primordială fiind ca medicația să se administreze zilnic. Iar în rest, orice activitate devine posibilă, orice prietenie poate fi legată și menținută.

Am văzut de-a lungul timpului cum circulă miturile și fake news-ul. N-am putut sta deoparte și am asigurat, așa cum am putut, prin toate căile de care am dispus, o contrapondere competentă. Am făcut asta de peste cinci ani de zile și e cazul să o fac și-n HIV – aici am pregătit un material complementar amplu pe Leapșa de Sănătate, pe care vi-l recomand: 23 de lucruri de știut despre infecția HIV

Văzând rezultatele unui studiu recent (IAPAC), m-am cutremurat. Mulți oameni confundă HIV cu SIDA, nu știu că tratamentul modern poate duce la supresie virală (adică virusului nici nu mai poate fi detectat, neputând fi nici transmis mai departe), nu se împacă cu ideea de a avea un partener de viață cu HIV sau un coleg de muncă cu aceeași infecție. Mulți mai cred că virusul se transmite prin sărut sau atingere. Tocmai de aceea avem atât de mult de lucrat la capitolele educație medicală, deschidere, empatie.

Cred că avem nevoie de mai multă empatie în viața noastră. Am văzut stigmat amestecat cu repulsie și-n cazul cancerelor la copii (unii oameni nu au vrut să citească, spre exemplu, romanul meu de mică întindere, „Să-ți pui o dorință”, spunând că nu-i interesează, că nu vor să audă de asemenea subiect). Tocmai de astfel de subiecte ducem lipsă, care se ne sensibilizeze, să ne facă mai oameni.

Lipsa de informație poate naște monștri, poate augmenta repulsia și stigmatul. Văzând o societate refractară și plină de ură, cei care posedă diagnostice grele au și mai mult de suferit, amplificându-și tarele psihice deja existente. Dacă ar vedea în schimb deschidere, empatie, înțelegere, toate împletite cu mecanisme guvernamentale și nonguvernamentale care să-i sprijine real, lucrurile au deveni mult mai ușoare pentru ei.

L-am privit pe pacientul tânăr nu cu ochi de medic, ci de prieten. I-am cerut voie să-i vorbesc per tu și-am continuat consultul, unde componenta mea era mai degrabă de liniștire psihică, întrucât nu avea nimic la inimă. Era împăcat cu ideea diagnosticului, lucrurile stăteau sub control, își lua pastila și mergea regulat la departamentul special de boli infecțioase. Ce-l mai speria era drumul lui printre ceilalți oameni.

Cât despre pacientul de la reumatologie, din spital, acesta a fost trimis la o altă clinică, pentru a fi luat în evidență acolo și a demara protocolul special ce nu mai ținea de noi. I-am explicat tot ce înseamnă virusul, evoluția, tratamentul, recomandările speciale, pe care le puteți găsi și voi în materialul complementar de pe Leapșa de Sănătate.

În rest, fiți deschiși, documentați-vă bine în acest domeniu, aveți grijă la prevenție, dați dovadă de empatie, renunțați la repulsie, ajutați asociațiile care fac lucruri importante în lupta cu acest flagel, dați mai departe informațiile prețioase.

V.