L-am văzut pe Moș Nicolae

Am văzut o siluetă ciudată pe holul spitalului. Sincer, am crezut că e Moș Nicolae. Așa părea de la distanță. Bucurie maximă, ghetele erau bine aranjate, mă și vedeam înconjurat de felurite dulciuri apetisante desprinse din tărâmul glicemiilor generoase. Apropiindu-mă, aveam să constat că era un domn de pe ambulanță, cu salvarea trasă pe rampă în fața camerei de gardă. Mi-a livrat o pacientă de toată frumusețea, caz complex psihiatric – ceva normal pentru o oră ca asta – cu un salt hipertensiv. Moș Nicolae mi-a cerut să îi pun parafa pe foaia de parcurs și a plecat. Cu toate dulciurile mele, cu o mare parte din neuroni. Pentru că ce avea să urmeze a fost desprins din filmele cu nebuni, cu miliarde de întrebări, cu panică maximă, cu stări inexplicabile, cu cotrobăit prin dosare groase și vechi, mirobolante arhive cu investigații ample.