eCommerce WordPress Themes
Mă dor toate-n mine când mi-e dor de tine

Mă dor toate-n mine când mi-e dor de tine

Mă dor oamenii. Simt acut toate legăturile cu ei, îmi frământă fiecare celulă din corp și mă taie, visceral, fiecare punte legată de ei. Mă dor oamenii alături de care am trăit, i-am îngrijit, am construit povești. Cel mai mult mă dor iubirile, toate aparent eșuate, care îmi răscolesc amintirile. Țin minte totul, am scene vii care îmi vin în primplan și parcă retrăiesc momentul. Știind exact unde am greșit, aș vrea să intervin, să îndrept lucrurile, să le scot din viața mea nouă, mult mai experimentată; în rechemare sunt un simplu spectator, mă bucur și mă tulbur în același timp. Mă dor locurile pe care le-am bătut cu piciorul și știu că-n unele voi reveni, poate cu alte persoane, când negreșit le voi vedea mereu altfel, într-un amestec de prezent și trecut. Îmi voi spune „uite, aici am mai fost cândva cu Irina, Adina, Oana, Angi sau Claudia, aici am băut o cafea, aici ne-am strâns în brațe după o mică ceartă, aici am făcut dragoste, aici retrospectiva zilei, aici planuri pentru un viitor împreună”. Toate cad în negura trecutului și, chiar dacă îi spunem așa, el nu trece cu adevărat niciodată. Nu știu dacă e o groapă comună sau o bibliotecă aranjată. Pentru mulți, trecutul e un calvar și fug de el ca de naiba. Pentru alții, trecutul depășește prezentul, fiind un dulce refugiu. Ne ținem acolo călătoriile, iubirile, poveștile, oamenii. În esență nu pierdem nimic, lucrurile doar se amestecă, vin straturi noi peste ele, mai uităm, mai disimulăm. Amintirile se întorc într-un fel sau altul.

Mă dor toate-n mine când mi-e dor de tine, dor de mine, dor de noi. Încerc să țin sufletul drept într-un corp aproape epuizat. Sunt o ființă a trecutului, oricât aș ști să apreciez prezentul, cu toate ramificațiile lui minunate. M-am crezut mereu puternic, am zis că mă pot detașa de orice, chiar și de o poveste de iubire, dar mă recunosc învins și depășit. Timpul va trece, în stilul său stoic, nedând doi bani pe emoțiile umane. Totul e nou și-n același fel vechi. Vom repeta greșeli, vom disimula, vom construi și lucruri frumoase, vom lenevi, vom mai iubi, ne vom trage măștile pe față sau de pe față, vom face pași printr-o lume tot mai mică, în care noi devenim tot mai mari. E bine să devii mare la finalul vieții, în ultimul punct al ei, când îți iei tălpășița. Dacă devii mare precoce, strici ordinea și riști să fii expulzat. Dacă devii mare printr-o umflare de ego, ia-ți adio și de la iubire, căci ea și egoul nu vor face pereche niciodată. Împăcările savuroase și cele mai frumoase clipe le-am avut când mi-am băgat o unghie în supapa egoului, simțind aerul lui tare cum ieșea, până s-a dezumflat de tot, și am trăit bine-mersi și așa, chiar mult mai bine. Iubirea și egoul sunt antagonice. Dacă vrei să trăiești frumos, anulează-ți orice importanță, orice pornire egoistă și rece. Mergi simplu, salută pe toată lumea, stai într-o sferă caldă, lasă în stânga și-n dreapta din magia ta interioară. Fii om bun, trăiește ca-ntr-o poveste în care iubirea își face mereu culcuș și se așază încovrigată ca o mâță grăsună, torcând. Țin minte că-n copilărie, atunci când mă simțeam rău, una dintre pisici venea și se punea pe mine, pe piept, burtă, picior, gât. Parcă avea o antenă cu care scana fragilitatea emoțiilor, suferința, durerea. Se punea acolo și era terapeutică. Așa e și iubirea.

Fragmentul face parte din cărțile mele. Dacă te-ai apropiat de mine și vrei să mă citești mai mult, am o ofertă minunată pentru tine: un pachet special cu toate cele 7 cărți ale mele, la care am adăugat 4 cadouri (o cană cu recunoștință și trei artprints), cu transport gratuit, la doar 100 de lei. Pachetul se găsește exclusiv la Readers Do Good, editura mea.

Nu rata o oportunitate imensă: poți lua un pachet cu toate cele 7 cărți ale mele, care vine și cu 4 cadouri (o cană minunată și 3 artprints), cu transport rapid gratuit, la un preț incredibil de doar 100 de lei. Cărțile au peste 200 de recenzii de 5 stele și pot fi comandate de pe readersdogood.ro, site-ul editurii mele. Mai mult, dacă iei pachetul magic, ai șansa să câștigi un coș cu 25 de cărți extraordinare, alese cu grijă de mine! Profită!

+ 3 pachete și mai avantajoase!

Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Articole populare