Mit: Vaccinul COVID-19 dă complicații pe termen lung


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.

Doctorii spun despre lista lungă de vaccinuri care au fost folosite de zeci de ani, că niciunul dintre acestea nu s-a dovedit a crea efecte pe termen lung. „Aceasta vine ca o mare surpriză pentru majoritatea oamenilor, dar efectele adverse asociate cu majoritatea vaccinurilor devin evidente în termen de 2 până la 3 luni de la administrarea vaccinului. Suntem dincolo de asta acum cu vaccinurile COVID și am dat milioane de doze din acesta, așa că știm care este profilul efectelor secundare ”, spun ei.

Doctorii adaugă că vaccinurile sunt monitorizate continuu după punerea pe piață. „Un sistem guvernamental american (VAERS), precum și producătorii, identifică și investighează orice evenimente pe termen lung și urmăresc recomandările adecvate ori de câte ori apare o problemă neașteptată după o perioadă extinsă de timp, care nu a fost găsită inițial”. Sistemul de supraveghere VAERS funcționează constant și a fost mai elaborat în urmărirea vaccinurilor COVID, adaugă Schaffner.

El a observat semnalarea tulburarării de coagulare a sângelui asociată cu vaccinul J&J și inflamația inimii legată de vaccinurile Moderna și Pfizer. „Sistemul a preluat aceste evenimente cu adevărat rare. Le investigăm și le vorbim în mod transparent despre ele oamenilor, astfel încât aceștia să știe care este nivelul de risc, iar comunitatea medicală le poate recunoaște și trata ”, spun medicii.

Riscurile și reacțiile adverse au fost semnalate și exprimate public încă de la început, și majoritatea se petrec în scurt timp de la administrare. Nu există grija unor reacții ce ar putea apărea la ani distanță.

Sursa

 

Îți ofer o carte GRATIS ♡ Am trimis peste 35.000 în ultimele zile!


Mă citești și-ți mulțumesc pentru asta. Chiar dacă primești atât de multe informații utile de la mine, care au o muncă uriașă în spate, iar proiectul nu are nicio formă de monetizare (donații, patreon, reclame), să știi că tot eu plusez: îți ofer GRATUIT cartea Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de mai jos, să pui cartea în coș și să finalizezi comanda. Curierul rapid va ajunge la tine în 1-2 zile lucrătoare. Să te bucuri de carte!


Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Lixandru Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend