Nebunia cu ivermectina

Nebunia cu ivermectina

Circulă numeroase informații despre ivermectină și sunt binevenite câteva informații. Mai ales când acest medicament a început să fie vânat de cei ce vor să se vindece la domiciliu de Covid-19, că așa au citit pe internet. Aveți mare grijă cu astfel de informații, tratamente, leacuri-minune! Nu numai că nu vă vor face bine, dar vă pot face mult rău!

👉🏻 Ivermectina este un antiparazitar. Un medicament deosebit de util și la om. Este eronat să spunem că el e folosit doar la animale, când a contribuit la reducerea drastică a unor boli parazitare la om, iar un premiu Nobel a fost acordat (și) pentru descoperirea acestei substanțe.

👉🏻 Ivermectina poate da reacții adverse severe, mai ales la nivel central, adică în creier.

👉🏻 Au apărut niște discuții despre un efect antiviral (ne interesează pentru că Sars-Cov2 este virus și, dincolo de vaccinuri, antiviralele eficiente ar reprezenta un progres uriaș) al ivermectinei, dar studiile au fost, atenție, in vitro, și oricum la doze mari. Rezultatele sunt împărțite, nu există nicio dovadă solidă că medicamentul funcționează în Covid-19. Studii in vivo, adică la oameni, nu există. Iar dozele mari ridică riscul reacțiilor adverse.

👉🏻 Nicio organizație recunoscută nu recomandă ivermectina în tratamentul Covid-19. Nici FDA, nici agenția europeană similară celei americane.

👉🏻 Nu sunt recomandate automedicațiile în Covid-19!

👉🏻 Nu recomand nimănui să apeleze acasă, fără sfat medical, la ivermectină, hidroxiclorochină, dexametazonă, azitromicină sau ce mai circulă pe internet!

BONUS: cei care spun că nu cred în vaccinuri pentru că nu sunt studiate suficient, dar apelează la ivermectină, care chiar e puțin spre deloc studiată în Covid-19, fac parte din ceea ce numim „noaptea minții”.

V.

Dacă tot ești aici…


Scriu de mulți ani de zile și, bazându-mă pe toată pregătirea mea de medic, ofer explicații și materiale pentru publicul larg. Ele sunt accesibile oricând, gratuit. Toate eforturile mele pot continua dacă această comunitate, despre care îmi place să cred că este plină de empatie, generozitate și bunătate, va susține munca mea. 

Cum se poate face asta? E simplu: am scris 7 cărți pentru adulți și 3 pentru copii; ele sunt deosebit de utile și pline de povești care îți vor încălzi inima. Le poți lua din SHOP, la prețuri extrem de accesibile, mai ales în varianta pachetelor. Am redus atât de mult prețurile tocmai pentru ca aceste cărți să ajungă la cât mai mulți dintre voi și să vă bucure, dar și ajute să fiți sănătoși. Trebuie să știi că pachetul de 7 cărți + 3 cadouri este acum doar 100 de lei, iar pachetul cu 3 cărți pentru copii este și el tot 100 de lei. Ambele au transport gratuit.

Mulțumesc tuturor!





AZI în Shop, cărțile încep de la doar 10 lei! Profită!

iar la comenzi de peste 100 lei transportul devine gratuit

-80%

Dieta Perfectă

30
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-80%

Fasting: regula 6/18 Lasă pe mâine ce poți mânca azi

1
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-76%

Cum să ai o zi aproape perfectă

2
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-76%

Meniuri și Rețete pentru un slăbit sănătos

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 42.00lei.
-66%

Dragă inimă

27
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Culorile uitării (mic tratat despre memorie)

14
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Medicina povestită pe înțelesul tuturor

565
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Să-ți pui o dorință

12
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

100 de mituri despre sănătate (cu eleganță și umor demontate)

20
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

Sănătatea inimii pe înțelesul tuturor

23
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-66%

O altă poveste de iubire

18
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-59%

Jurnalul unui medic tânăr: Dragă suflet

9
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea femeii sănătoase

5
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cartea Bărbatului Sănătos

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Vei fi bine

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-59%

Cum să trăiești peste 100 de ani

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 49.00lei.
-66%

Între inimă și creier: cugetări terapeutice

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-63%

Antidoturi la depresie

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 54.00lei.
-58%

Un nou CREIER

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-78%

Țestoasa Anica și povestea inimii

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Purcelușul Murli are probleme cu igiena

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Hai la cabinetul lui Doctor Vasi

7
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Peripețiile lui Gustav gâscanul

4
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Buni se simte rău (de dor)

6
Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Vidra Nora și puiuțul care nu mai creștea

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-78%

Bufnița Nini duce lipsă de vitamina D

Prețul curent este: 10.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Corpul uman chiar este fascinant!

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ratonul Sică și somnul buclucaș

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Purcelușul Murli și bullying-ul

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Dr. Amalia și dr. Vasi te învață cum să mănânci sănătos

3
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ursulețul Bruni și pofta lui exagerată de dulce

1
Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este creierul?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-67%

Ce este imunitatea?

Prețul curent este: 15.00lei. Prețul inițial a fost: 45.00lei.
-62%

Oni a devenit supererou

Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 52.00lei.
-64%

Acum pot și eu să zbor!

1
Prețul curent este: 20.00lei. Prețul inițial a fost: 55.00lei.
-57%

Oni și vulpea fermecată

4
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 58.00lei.
-60%

Oni și povestea magică de Crăciun

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 62.00lei.
-58%

Aventurile pisicii Muna

6
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-58%

Dragă mami, ce este iubirea?

9
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.
-62%

Ceva dulce: 50 de rețete de deserturi sănătoase pentru copii

14
Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 65.00lei.
-58%

Cartea copilului care vrea să crească sănătos!

Prețul curent este: 25.00lei. Prețul inițial a fost: 59.00lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.