O oră pe un hol la oncologie

Am fost ieri la Elias, în secția de oncologie, pentru a lua o semnătură și a-i transmite salutări minunatei doamne doctor Cornelia Nițipir.

Curtea spitalului e plină de copaci și flori. Niște muncitori îngrijesc coroanele, doborând crengile uscate. Fac glume, din când în când. Trec pe lângă clădirea administrativă, ocolesc alt pavilion și ajung la oncologie. Urc la etajul unu și văd holul plin de pacienți care așteaptă, lângă o mică recepție clădită din lemn vechi. Unii sunt tineri, slăbiți, fără păr. Mă țin tare. Doamna doctor nu era acolo. Iau la pas un alt rând de trepte și ajung la doi. Schimbare bruscă: o ușă automată mă lasă să trec într-un hol impecabil. Grămadă de pacienți și aici. Scaune bune, aviziere din pexiglas, recepție nouă, detergenți, dulăpioare, pereți perfecți, uși noi la fiecare salon. Mă duc la asistente și întreb de doamna doctor; mi se răspunde elegant că este pe undeva prin clădire. Aștept, sprijinit de un perete. Lângă mine, câțiva oameni cu rezultate de analize sau examinări imagistice stau îngândurați. Un tânăr are cearcăne adânci. O doamnă speriată o tot întreabă pe o alta ce tip de cancer are.

Am devenit un observator cuminte și umil. Eram pe teritoriul cancerului, al bătăliilor mărețe. Am așteptat cam o oră, timp în care am văzut, printr-o ușă deschisă, cât de frumoase sunt și saloanele, curate și renovate. Am văzut mulți rezidenți care vorbeau minunat cu acești oameni de pe hol. O rezidentă i-a aranjat bluza unei doamne, în timpul unei conversații scurte. Doamna doctor ajunge în cabinet și sunt chemat acolo. Avea deja câțiva pacienți înăuntru și-i spun că mai aștept, să nu deranjez. Insistă să vin aproape, obțin semnătura și simt nevoia să o felicit pentru toată munca deosebită pe care o face acolo. Îi transmit salutări calde și din partea lui Carmen, a Oanei, a Mihaelei, tipele grozave de la Dăruiește Viață. Discrepanța dintre etaje vine de aici: Dăruiește Viață a renovat tot etajul doi, din donații, cu toate cheltuielile transparente, cu deosebită mulțumire din partea doamnei doctor Nițipir, precum și a pacienților.

Atmosfera m-a apăsat. Ies din pavilion și văd molizii, niște flori, un petec de cer albastru. E încă vară, chiar dacă ne spune altceva calendarul. Îi dau mesaj lui Carmen și-i spun cât mi-a plăcut ce au făcut acolo. Apoi îmi văd de drum și de luptele mele, mult mai mici decât ale altora. Cu mult mai mici.

V.