O scurtă privire spre rai

Mi-ai spus că, într-o zi ploioasă, ți-a dat prin minte să faci o mare grozăvie. Ai scos o scară bună din tine, ai potrivit-o cum ai știut tu mai bine și te-ai apucat să urci pe ea. Să vezi raiul, mi-ai spus. Te-am crezut pe cuvânt, dar eu cu greu am putut să mai dorm noaptea aia. Mi-am pus o sumedenie de întrebări și chiar le-am notat pe un carnețel. Apoi am închis ochii.

e frumos?
e liniște?
e soare?
poate ploua?
cântă uneori cineva la pian?
în rai se mai doarme?
trebuie să mai respiri din când în când?
în rai trebuie să pui piciorul pe pământ când calci?
te poți plânge de ceva?
sau poți plânge?
fericirea e la îndemâna oricui?
mai există spațiu și timp?
au oamenii amintiri?
mai păstrăm și regrete în noi?
mai rămânem noi?
îți poate fi teamă de ceva?
poți continua să îndrăgești viața?
îți mai e dor de cineva?
încă iubești o persoană?
poți zbura cumva?

În dimineață m-am trezit și-am găsit carnetul deschis. Ce uimire, era plin de răspunsuri.

e frumos.
e liniște.
e soare.
poate ploua.
cântă uneori cineva la pian.
în rai se mai doarme.
trebuie să mai respiri din când în când.
în rai trebuie să pui piciorul pe pământ când calci.
te poți plânge de ceva.
sau poți plânge.
fericirea e la îndemâna oricui.
mai există spațiu și timp.
au oamenii amintiri.
mai păstrăm și regrete în noi.
mai rămânem noi.
îți poate fi teamă de ceva.
poți continua să îndrăgești viața.
încă iubești o persoană.
îți mai e dor de cineva.
poți zbura cumva.

Te-am întrebat cum de ai găsit toate răspunsurile. Mi-ai spus că scara ta nu era una prea mare, avea așa, cam o jumătate de metru. Nici nu trebuia să fie mai lungă. Te-ai suit pe ea și de acolo ai privit tot raiul: camera cu patul răvășit și-n el cu mine, respirând, din când în când, cu temeri, cu dor, cu amintiri, cu iubire. Era liniște, mi-ai spus. Ai văzut toate lucrurile pe care le ai și te-ai bucurat enorm că sunt așa cum sunt.

Apoi ai sărit de pe scară în pat. Sau ai zburat, cumva.

V.