Omul zilei

Se practică această expresie. Spui „omul zilei” și apoi nominalizezi persoana, eventual explici și ce anume a făcut ca să merite această distincție.

După mine, omul zilei sunt eu. Omul zilei ești tu. Numai noi înșine știm ce lupte ducem în fiecare zi, ce dezamăgiri cumplite trăim, ce suferințe purtăm. Numai noi știm câte lucruri neîncepute sau începute dar neterminate cărăm în noi. Și ele ne rod, din interior spre afară, niciodată invers. Invers le-am putea apuca mai ușor, ne-am putea scutura cu mâinile. Acolo, în noi, e mai greu să intervenim.

Fiecare zi se termină și, retrospectiv, poți spune dacă a fost bună sau rea. Corect e să admiți că mereu e bună și rea, dar te îmbeți uneori sau te înfurii și tinzi să-i pui o etichetă clară. Așa faci și cu viața ta. În loc să admiți că e un amestec de lucruri bune și rele, o tranșezi și treci în tabăra fericiților sau a nefericiților. Omul zilei ești tot tu la finalul ei, unul vesel sau trist. Pardon. Vesel și trist. E mai bine așa. Important e, la retrospecție, să vezi câteva lucruri bune făcute. Să vezi câteva raze care au reușit să plece din nucleul tău luminos spre întunericul care ți-l înconjoară. E destul de mult în tine. Să vezi câțiva pași făcuți înainte, spre o versiune mai bună de-ale tale. Să vezi că ai iertat pe cineva. Să vezi că ai avut curaj să faci cutare lucru. Că ai arătat recunoștință și dragoste.

Omul zilei ești tu, pentru că ai mai dus una la capăt. Dacă ai fost mai mult bun decât rău, vei putea deveni omul nopții, al unei nopți cu adevărat liniștite.

V.