Porți închise

Mi s-au închis atâtea porți în față, iar eu, ca un neofit în apucăturile antagoniștilor reci, am plecat capul în pământ, cu dezamăgire, m-am rotit pe jumătate din gradele unui cerc și-am bătut cale-ntoarsă spre o stare mai bună. Mi-am dat seama, un pic cam târziu, ce-i drept, că trebuia să rămân cu privirea sus, demn, echilibrat, conștientizând că locul din spatele porții nu era al meu și nu m-ar fi ajutat concretizarea atingerii lui, cât avea să mă ajute chiar respingerea.

Sfat: nu vă consumați prea tare când treceți prin asta. De multe ori, tărâmul de dincolo e o himeră și nu mai stă pe nivelurile porții minunate. Păstrați capul sus și admirați poarta pentru câteva secunde, apoi fiți siguri că o veți lua pe alte drumuri, că multe altele vi se vor închide în nas, că doar unele sunt cu adevărat pentru voi.

V.