Prediabetul s-ar putea să nu fie chiar benign, așa cum s-a crezut inițial


Dă mai departe acest articol pentru a construi împreună o comunitate sănătoasă.

Un studiu efectuat de American College of Cardiology a arătat recent că persoanele cu prediabet au fost semnificativ mai susceptibile de a suferi un infarct miocardic, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare majore în comparație cu cele care au avut un nivel normal de zahăr din sânge. Cercetătorii au declarat că descoperirile ar trebui să servească drept un apel de trezire atât pentru clinicieni, cât și pentru pacienți, pentru a încerca să prevină prediabetul.

Termenul de prediabet înseamnă creșterea valorii glicemiei a jeun (glicemia luată dimineața, pe nemâncate, cu valori între 110-125mg/dl) și/sau scăderea toleranței la glucoză (glicemia la 2 ore postprandial între 140-199mg/dl), sau valoarea hemoglobinei glicozilate HbA1c între 5,7-6,4%.)

Prediabetul este o afecțiune în care cantitatea medie de zahăr din sânge este mare, dar nu suficient de mare pentru a fi diagnosticată ca diabet de tip 2. În timp ce diabetul de tip 2 este un factor de risc bine cunoscut, principal pentru infarct, accident vascular cerebral și blocaje în arterele inimii, rolul prediabetului a fost mai puțin clar. Cu toate acestea, prediabetul este destul de comun. Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că 34 de milioane de americani – puțin peste 1 din 10 – au diabet, iar alți 88 de milioane – aproximativ 1 din 3 – au prediabet.

“În general, avem tendința de a trata prediabetul superficial. Dar am constatat că prediabetul în sine poate crește în mod semnificativ șansa cuiva de a avea un eveniment cardiovascular major, chiar dacă nu progresează niciodată până la diabet”, a spus Adrian Michel, MD, medicină internă rezident la Spitalul Beaumont-Royal Oak, MI și autor principal al studiului. în loc să prevenim diabetul, trebuie sa ne concentrăm și să prevenim prediabetul.

Prediabetul aproape că a dublat șansa unui eveniment cardiovascular major, care reprezintă 1 din 4 decese în SUA”, a spus Michel.

Aș vrea să ne educăm mai mult cu privire la riscul creșterii nivelului de zahăr din sânge și la ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea inimii noastre și să luăm în considerare începerea tratamentului mult mai devreme, sau să solicităm consiliere cu privire la modificarea factorilor de risc, inclusiv sfaturi cu privire la exerciții fizice și adoptarea unei diete sănătoase. 

Prediabetul joacă un rol în sănătatea inimii, deoarece nivelurile ridicate de glucoză din sânge pot deteriora și provoca inflamații în vase și, în consecință, leziuni ale vaselor din întregul organism, cu îngustarea lor și apariția evenimentelor cardiovasculare: infarct miocardic, accident vascular cerebral, boala arterială periferică, alterarea rinichilor și a altor organe importante.

Sursa

Abonează-te la newsletterul gratuit

Întră în comunitatea dr. Vasi Rădulescu! Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit.

Mulțumesc pentru interes! Verifică emailul tău activ (inclusiv folderele spam sau promoții)

Something went wrong.

Lixandru Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Send this to a friend