Puțin despre arta plimbării

Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poți face este să te plimbi, cu buzunarele goale, cu două bancnote puse undeva în jachetă, pentru urgență. Fără telefon. Fără portofel. Fără ceas la mână care să-ți arate că 6 seara este la cinci ore peste 1 amiaza și la cinci ore de momentul în care ar trebui să te retragi la somn. La naiba cu convențiile, cu distragerile electronice care mișcă orice gând și-l denaturează.

O plimbare te apropie de tine și de oameni. Vezi lucruri. Auzi. Simți aerul. Observi povești. Detalii. Ai parte de idei. Te integrezi în tabloul general de care fugi când ești cu mașina, izolat între niște fiare mișcătoare. Pas după pas, devii mai înțelept și mai empatic. Ai timp de o introspecție, e-n regulă. Uite, tipa asta seamănă cu mama când era tânără. Uite, tipul ăsta râde ca Guido din Viața e Frumoasă. Uite cum arată cerul. Uite, norul ăla are formă de balenă. Femeia asta vinde trandafiri. Bate vântul. Mi-a venit o idee. Cum cântă omul ăsta la harpă. Pe peretele din dreapta cineva a scris „trăiește acum”. Au apărut stelele.

Plimbarea înseamnă orchestră de sunete și idei. Orașul are notele lui muzicale, dincolo de urgia aparent respingătoare. Ici-colo, vuiește un fâlfâit de aripi, se închide o fereastră, scârțâie o ușă, trosnește o șină de tramvai. Orașul are clădiri încărcate de istorie, cu simboluri și statui așezate pe coloane, balcoane sau fațade. Orașul are vegetația care respiră, tremură sub vânt sau își scutură frunzele sub impulsul toamnei. Orașul are oamenii lui, fiecare cu poveștile sale. Pas după pas, plimbarea înseamnă să absorbi cu poftă și uimire din toate.