Recunoașterea rapidă a unui AVC

Am fost rugat să dau o declarație la ProTV despre Stela Popescu. Din păcate nu am reușit, prins în consultații fiind. Vreau din capul locului să mărturisesc că nu sunt neurolog, dar din experiența mea, mă pot pronunța pe tema asta, pentru că o voi face simplu, mai ales că am și un caz relativ recent.

Abia azi am văzut clipul și m-am cutremurat. Stela vorbea total incoerent, schimba ideile fără să reușească să le termine, era evident că ceva se petrece acolo. Oamenii din sală poate au avut un sentiment de repulsie sau au râs, una din două. Sigur nu s-au gândit că e ceva rău la mijloc. Însă, când vezi așa un om, te duci la el după, îl intrebi dacă e bine, dacă a luat anumite pastile, îl vezi cum se comportă în continuare și sigur îți atrage atenția. Poate e beat, dar măcar te convingi. Sunt situații și situații. E trist că nu avem cultură medicală și nu cred că în esență asta e buba, eu cred că nici nu mai suntem oameni, mulți dintre noi.

Povestea 1. Eram la Sf. Maria și mă pregăteam să plec de la spital. Pe holul de la parter sunt mese cu scaune, în fața unui butic. La una din ele era o doamnă, culcată cu capul peste mâini, pe masă. Avea o poziție cam ciudată. Zeci de oameni trecuseră pe acolo. Trec și eu, mi se pare ceva în neregulă, mă duc la dumneaei, o întreb dacă e bine, nu primesc răspuns. Mă apropii și văd că are ceafa transpirată, udă toată. O împung cu degetul. Nimic. O zdruncin. Nimic. Verific dacă respiră. Respira greu, superficial. Puls accelerat. Chem ajutor și o duc în gardă. Îi luăm analize, apoi îi pun o glucoză. Începe să își revină. Avea glicemia 25mg/dl! Pentru ceilalți, era o tanti care dormea cu capul pe masă.

Povestea 2. O prietenă îmi cere ajutorul, că mătușa nu își mai simte corpul și nu poate vorbi. Nu știe ce să facă. Îi spun să sune imediat la ambulanță, probabil e un AVC.

Prima poveste are legătură cu felul în care ne pasă de cei de lângă noi și intervenim să îi ajutăm. A doua, cu recunoașterea rapidă a unui AVC. Acum, e greu uneori să recunoști așa ceva, avem dificultăți și prin UPU, cert e că nu lăsăm omul până nu abordăm complet problema și nu o lămurim.

AVC-ul în mod tipic evoluează, dă semne, are un crescendo, un punct critic, apoi un descrescendo, uneori chiar pe săptămâni întregi. Tipic apar tulburări de mișcare sau sensibilitate în corp, dar tabloul poate fi pervers. Tulburările de vorbit sunt frecvent întâlnite. Cele de înțelegere ale persoanelor care vorbesc la fel. Simplele episoade de amețeală pot fi date tot de accidente vasculare. Durerile intense de cap pot fi semne sugestive și ar trebui să ridice semnale de alarmă.

Cine observă un om care se clatină, nu poate controla bine o mână sau un picior, vorbește ciudat, are jumătate de față „picată” trebuie să se gândească imediat la AVC. Acum, puteți spune că ne dăm viteji după întâmplare, dar nu e așa. Erau semne suficiente.

Vă rog să vă faceți o minimă educație medicală, să fiți oameni și să săriți atunci când vedeți că ceva nu pare în regulă. Nepăsarea și ignoranța produc victime și e păcat.

Mulțumesc.

V.

PS: articolele din #leapșadesănătate se dau mai departe.