Relația dintre medic și pacient

Pe domnul G. l-am văzut într-o gardă, acum vreo doi ani; venise cu o mână umflată, în contextul unui atac de gută. După consult, analize și tratament, m-a vizitat după o săptămână, voind să-mi mulțumească, să dăm noroc și să văd că mâna e ca nouă. Azi, la doi ani distanță, nu știu cum m-a găsit, dorind să mă ocup de un haluce umflat, din cauza aceleiași gute. Mi-am dat seama că-mi aminteam fiecare detaliu al examinării trecute, forma mâinilor, culoarea și textura pielii, ochii, pomeții, nasul, picioarele (le observasem și atunci pentru a strânge suficiente date). Domnul G. mă privea cu prietenie și încredere, spunându-mi cât de norocos este că m-a întâlnit.

Am căzut pe gânduri, rumegând ce înseamnă relația puternică dintre medic și pacient. Actul terapeutic, atingerile, privirile ochi în ochi, toate construiesc între noi legături minunate. Când îi revedem, ne amintim imediat de ei, de bolile lor, de poveștile spuse, de lecțiile livrate, de cum au înflorit când au scăpat de suferință, de glumele făcute, de particularitățile de caz, de câte și mai câte.

Eu, când aud numele unui pacient, dezleg memoria relațională și cele mai vechi zone ale creierului îmi sunt inundate cu toate informațiile despre respectivul om, în câteva secunde. Rar mi s-a întâmplat să uit ceva. Asta ca să vedeți ce e în capul unui medic. Mi se pare formidabil lucrul ăsta și e unul dintre motivele care mă fac să merg înainte, dincolo de toate neajunsurile: relația specială medic-pacient.

V.