SFATURI PENTRU VIAȚA TA

SFATURI PENTRU VIAȚA TA

Ai stat vreodată măcar 10 minute, doar tu cu tine, să îți analizezi viața așa cum arată ea în clipa asta? Ești un cumul de emoții, de trăiri – tot trecutul tău te definește. Ce ai trăit până acum și ce ai făcut dictează felul în care arată prezentul tău, de departe cel mai important capitol al existenței. Ești un om mulțumit?

Oferă-mi doar 10 minute pentru această poveste. De fapt acele 10 minute sunt pentru tine. Indiferent dacă urmează să iei alte acțiuni concrete pornind de la acest text, îți promit că vei avea enorm de câștigat fie și prin faptul că ideile trec prin creierul tău și îți vor modifica niște circuite neuronale, te vor sensibiliza într-un fel, îți vor da o stare specială.

Vezi tu, pe mine m-a obsedat ideea asta cu Trage tare pentru visurile tale și nu înceta niciodată să lupți pentru ceea ce vrei cu adevărat de la viață? Bine, bine, dar de unde știi ce vrei? Și cum poți să faci un milion de lucruri, să te păstrezi sănătos, să mergi la job, să ai grijă de tine, să ai grijă de familie, și-n același timp să nu pierzi motivația pentru acele visuri mărețe? Lucrurile cumva se așază, ți-ar spune un înțelept precum Osho. Dar nu se vor așeza niciodată de la sine (în natură există o entropie, adică lăsate baltă, lucrurile tind să se strice), ci doar cu acțiunea ta, cu ambiția ta, cu impulsul tău de transformare. Cu MINTEA ta. Probabil nu realizezi asta sau nu ai făcut-o până acum, dar mintea ta va face diferența în felul în care ajungi să trăiești, în comoditate, în sărăcie, în obezitate, în tristețe, în neajunsuri sau în armonie, bogăție, fericire, succes. MINTEA ta va fi mereu cel mai mare obstacol în calea TRANSFORMĂRII TALE.

Mi-a luat mult să mă prind de asta. Am investit zeci de mii de lei în cărți și cursuri, în facultate, într-un rezidențiat, în pregătirea mea dincolo de medicină. Pentru că știam deja relativ bine capitolul nutriție, dar voiam și o pregătire separată aici, am făcut și asta. Pentru că simțeam că pot motiva oamenii și să-i inspir să se schimbe, am urmat și calea asta motivațională, dar francă, directă, fără siropuri și vrăjeli pe care le vedem la tot pasul. Am început, cu vreo 10 ani în urmă, să scriu despre sănătate, obiceiuri pozitive, motivație, transformare. Să-ți spun ceva: NU E NICIODATĂ PREA TÂRZIU SĂ-ȚI SCHIMBI VIAȚA. Am văzut pacienți de 65 de ani care spuneau că ei nu mai pot schimba nimic, au trăit prea mult în obiceiurile proaste, e prea târziu pentru ei. FALS. Totul converge spre MINTE. Acolo se pot face resetări fabuloase. Trebuie doar să știi cum.

Viața bună stă dincolo de un ZID pe care tu-l ții în picioare cu MINTEA TA. Recitește asta. Iar și iar. Apoi fă tot posibilul să dărâmi acel zid. Cum? Cu acțiune, informație bună, motivație, investiție continuă în tine, chiar ajutor specializat. Dacă viața ta are o mulțime de carențe în ea, mănânci prost, nu faci mișcare, nu dormi bine, nu te bucuri de clipe, nu au reușite, să știi că lucrurile vor merge din ce în ce mai prost. Nu va veni nimeni să te schimbe pe tine, să facă lucrurile în locul tău. În realitate fiecare om are problemele lui și nu are chef sau timp să le preia și pe ale tale. Ai înțeles? Asta nu înseamnă că ești complet singur. Slavă cerului, există acum informații, motivație, cărți, cursuri. Și viața ta, cât ți-a mai rămas, poate fi una extraordinară. O meriți, ești mai aproape de ea decât crezi, dar te autosabotezi. Și știi asta – te-ai autosabotat când ai vrut să ții o dietă, când ai promis că îți schimbi viața, că te duci la alt job, să depășești o frică, că vei deschide o afacere a ta, că vei investi cu cap, că vei reduce cheltuielile, că te vei muta într-o casă la care visezi. Ți le știi foarte bine. Aici sunt 99% din oameni. Exact ca tine. Doar 1% înțeleg 5 nevoi fundamentale și se concentrează cu adevărat acolo. Eu le-am înțeles după ani de rătăciri, pierderi, căderi, lecturi, cursuri. Și am avut un moment revelator, de tip EVRIKA. Asta e! Am înțeles cum stau lucrurile cu adevărat.

Citim mai departe? Doar 1% din oameni conștientizează niște lucruri relativ simple. Pare incredibil, știu. Dar asta e realitatea.

  1. Dacă nu ai educație financiară, spune PA PA independenței tale financiare și bunăstării. Vei trage de tine să mergi la job, vei da 50% la stat înapoi, vei plăti facturi și utilități și vei trăi DIN CE RĂMÂNE. Vei cheltui pe lucruri inutile ca să reglezi niște goluri, ca să arăți altora ce nu ești, ca să capeți mai multă încredere în tine. Vei intra în CURSA NESFÂRȘITĂ a acumulării materiale, a dorințelor de a avea lucruri un pic mai noi, mai mari, mai bune. Și 99% din cheltuieli vor fi de fapt pasive, adică pierderi. În loc, ai nevoie să investești în educația ta, în dezvoltare, în sănătate, în cursuri. Ai nevoie să înveți cum să produci bani, cum să produci valoare pentru ceilalți, cum să ai dări cât mai mici către stat, cum să trăiești tot mai bine, cum să-ți acoperi cheltuielile cât mai eficient, cum să investești în lucruri care mai departe te aduc mai aproape de independența ta financiară. NU ÎNVEȚI ASTA LA ȘCOALA. Școala te pregătește pentru linia facultate – job – salariu. Adică o pseudosiguranță, dar în realitate o formă de sclavie modernă. Trebuie să ieși din cursa asta!
  2. Dacă nu ai sănătate, spune PA PA oricărei încercări de a-ți împlini visurile în viață. Adu-ți aminte de ultima perioadă de boală, când nu aveai chef de nimic, când implorai să te faci bine. Adu-ți aminte de cheltuielile pe medici, pe pastile, pe consultații. Știi cât de bine era să dai 100-200 de lei pe informație excelentă despre prevenție, scrisă de experți cu 10-20 de ani de pregătire? Era GROZAV, dar nu te-ai gândit niciodată că sănătatea ar putea fi o prioritate. În realitate ne mai peticim, sperăm că sănătatea ne va ține cât mai mult, mai luăm un Colebil, un Paracetamol, hai că trecem și peste asta. Însă sănătatea nu se referă numai la lipsa bolii, ci la potențialul nostru incredibil. Cum îl deblocăm? Cum învățăm cum să mâncăm, să dormim, să ne mișcăm, să recunoaștem imediat niște semnale de alarmă? Trebuie să citim, să investim constant în noi, să ne facem obiceiurile cele mai bune pe care apoi le păstrăm iar și iar, zi de zi. Asta se face ideal din copilărie, dar nu e niciodată prea târziu, repet.
  3. Dacă nu ai educație relațională, vei da chix în majoritatea capitolelor vieții. Este important cum te prezinți, cum transmiți clar ideile în comunicare, cum te vinzi. Viața e un marketing continuu. Știu, te ferești de reclame pe la televizor sau pe site-uri, dar te-ai gândit vreodată că facem cu toții marketing în viață? Un CV e tot un marketing. O negociere de salariu va ține de felul în care te vinzi. Poți să fii tu un scriitor strălucit, cartea nu se va vinde singură niciodată. Cei mai citiți autori nu sunt și cei mai buni, ci cei care își vând bine cărțile. Eu am trecut de 1.000.000 de cărți vândute pentru că am știut cum să fac oamenii să înțeleagă valoarea lor – au pus în ele sumele uriașe pe care eu le-am investit în mine. Dar oricât de grea a fost scrierea, fără o prezentare eficientă nu poți spera la vânzări. Și actul e normal, mulți oameni nici nu pot afla de o carte minunată fără reclamă. Așadar învață cum să comunici, să te vinzi, să ai relații sănătoase. Asta te va ajuta și în relațiile de iubire. Citești cărți, mergi la cursuri și seminarii speciale.
  4. Dacă MINTEA ta rămâne plină de gânduri extraordinare, dar tu nu treci la ACȚIUNE, va fi cam degeaba. Oricine are idei mărețe de a schimba lumea, de a face o afacere grozavă, de a inventa ceva fabulos, dar puțini fac ceva concret pentru a materializa gândurile acelea, ideile. Mulți sunt pur și simplu leneși, alții sceptici, unii plutesc în obiceiuri negative, alții sunt prea aroganți. Curajul, analiza corectă, acțiunea, umilința, curiozitatea, obiceiurile sănătoase vor fi ajutoarele tale cele mai bune. Perseverează. Chiar dacă dai peste ceva care pare eșec, va fi o lecție grozavă. Și apoi nu repornești de la zero, ci de la un nivel de experiență tot mai mare. Oamenii inteligenți și activi știu asta. Succesul pentru ei nu înseamnă reușite pe linie, ci reușite care rămân mai puternic în prezent în comparație cu nereușitele. MINTEA  ta e capabilă de lucruri fabuloase. Ea te va transforma și te va duce la viața aceea minunată pe care o tot visezi. Și e bine că o visezi, dar mergi pe drumul visurilor tale cu acțiune. 
  5. Timpul tău se reduce în esență la o singură zi. Te declari un om mulțumit de felul în care îți arată ziua? Mănânci sănătos, dormi bine, faci mișcare, citești, îți ții totul în ordine, te motivezi, te înconjuri de oameni grozavi, produci valoare pentru ceilalți, ajuți, dăruiești, trăiești în armonie, ai bani care nasc alți bani constant, ai pe lista visurilor tale bifate deja mare parte din ele? Dacă stai un pic doar tu cu tine, vei vedea că răspunsul e NU. Ziua ta nu arată prea bine. Plutești în oboseală, în stres, în burnout. Pare că nu ai timp pentru nimic. Ești tot mai departe de visurile tale.

Îți recomand sincer să ai un moment de liniște și de analiză deschisă a vieții tale. Dacă ce ai citit te-a sensibilizat suficient, vei vrea să treci la treabă și să începi să schimbi lucrurile. 

Pune pe o foaie 5-7-9 dorințe mari, cele mai importante pentru viața ta. Citește-le iar și iar, ține-le la vedere. Să îți intre bine în minte. Ele vor deveni scopurile tale și implicit realitatea ta. Drumul până la ele e mai scurt sau mai lung în funcție de mintea ta și de ceea ce vei face în continuare.

Fiecare ZI trebuie să conțină acțiuni care te duc mai aproape de acele scopuri. Ia-le pe bucăți – nu degeaba romanii au zis Divide și Cucerește. Investește în educația ta, nu în prostii materiale de care în esență nici nu prea ai nevoie. Fă o arhitectură cât mai plăcută și utilă a zilei tale, ca să ai productivitate, eficiență, concentrare, bucurie, relaxare, sănătate, valoare. 

Învață să oferi ceva bun celorlalți. Lucrurile se vor întoarce însutit către tine. Învață să ai o relație sănătoasă cu banii, cu corpul tău, cu mintea ta, cu ceilalți oameni. Majoritatea aspectelor unei vieți stau sub controlul tău și sunt mai simple decât le crezi sau le proiectezi tu.

Te-ai gândit vreodată cât cheltuiești pe hrana nesănătoasă, pe activități sau lucruri care nu-ți fac niciun bine și după care nu rămâi cu absolut nimic? E posibil să descoperi că dai câteva mii de lei pe lună pe cele mai proaste pasive, în loc să investești inteligent în tine, ca să iei calea transformării și să te bucuri de obiceiuri care vor deveni parte din tine, vor lucra de la sine pentru ca tu să ajungi altcineva.

Misiunea mea e să te ajut să duci o viață mai bună, sănătoasă, împlinită. Chiar dacă prin librării găsești alte cărți la 40-50-60 de lei, mi-a plăcut mereu să le fac pe ale mele mai accesibile, oferind o valoare excelentă la un preț decent și în ton cu realitățile noastre cotidiene. Le găsești pe toate azi în SHOP cu doar 10 lei. Te vor ajuta enorm.

V.

+ transport gratuit de la 100 lei 50% REDUCERE azi la toate cărțile mele!

+ 3 pachete și mai avantajoase!

-75%

Pachet EXCLUSIV Vasi Rădulescu, 10 cărți

6
150,00lei
-50%

Oni și povestea magică de Crăciun

6
31,00lei
-50%

Dragă mami, ce este iubirea?

9
29,50lei
-50%

Aventurile pisicii Muna

6
29,50lei
-50%

Oni și vulpea fermecată

4
29,00lei
-50%

Acum pot și eu să zbor!

1
26,00lei
-50%

Oni a devenit supererou

26,00lei
-50%

Adio, zahăr!

24,50lei
-50%

NOU Vei fi bine

24,50lei
-50%

Cartea femeii sănătoase

4
24,50lei
-50%

Dieta Perfectă

30
24,50lei
-50%

Jurnalul unui medic tânăr: Dragă suflet

9
24,50lei
-50%

O altă poveste de iubire

18
24,50lei
-50%

Sănătatea inimii pe înțelesul tuturor

23
24,50lei
-50%

Să-ți pui o dorință

12
24,50lei
-50%

Medicina povestită pe înțelesul tuturor

565
24,50lei
-50%

Culorile uitării (mic tratat despre memorie)

14
24,50lei
-50%

Dragă inimă, ediție aniversară

27
24,50lei
-50%

Ursulețul Bruni și pofta lui exagerată de dulce

1
22,50lei
-50%

Ratonul Sică și somnul buclucaș

1
22,50lei
-50%

Buni se simte rău (de dor)

6
22,50lei
-50%

Peripețiile lui Gustav gâscanul

4
22,50lei
-50%

Hai la cabinetul lui Doctor Vasi

7
22,50lei
-50%

Purcelușul Murli are probleme cu igiena

6
22,50lei
-50%

Țestoasa Anica și povestea inimii

4
22,50lei
-50%

Corpul uman chiar este fascinant!

3
22,50lei
-50%

Cum să ai o zi aproape perfectă

1
21,00lei
Hai în comunitate! Ai parte de articole, sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate. Newsletterul este realizat cu grijă de mine și se trimite de 1-2 ori pe săptămână.
Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.

Introdu o adresă validă
Adresa asta e deja folosită
The security code entered was incorrect
Mulțumesc pentru înscriere!

Articole populare