Spălatul pe mâini: un gest mărunt cu impact uriaș

Spălatul pe mâini are o importanță aparte în sănătatea individuală și colectivă. Trebuie să facem asta fie că suntem acasă sau la un restaurant, la o petrecere sau în spital, ca pacient sau cadru medical.

Spălatul pe mâini cu apă și săpun este suficient pentru acasă, la restaurant sau în toaletele publice. Cum ne spălăm? Umezim bine mâinile cu apă caldă sau rece (acolo unde există, cea caldă e mai bună), oprim apa pentru a nu face risipă, aplicăm săpunul și apoi frecăm eficient mâinile, insistând între degete, precum și la nivelul unghiilor. O spălare optimă înseamnă cel puțin 20 de secunde în care pielea stă în contact cu săpunul. Apoi ne clătim, închidem robinetul și ne uscăm mâinile cu un prosop curat.

Gestul se repetă după fiecare contact cu suprafețe murdare sau înainte de o interacțiune directă cu oamenii, înainte de manipularea unor alimente, înainte de folosirea mâinilor la masă, după folosirea toaletelor, după contactul cu animalele, după suflatul nasului și-n oricare context care cere o igienă sporită.

În spitale, lucrurile devin delicate. Știm pacienți care au probleme cu igiena personală și sunt deficitari la acest capitol încă de la internare; aici, medicul sau asistenta ar trebui să atragă atenția cu eleganță și să nu judece pe nimeni – poate acea persoană nu avea baie acasă, poate a venit în grabă, poate avea alte motive. Nu-i nimic, sub cuvântul medicului, cam orice pacient se spală. O face pentru că poate interacționa cu alți pacienți din salon, poate unii mai imunocompromiși, dându-le germeni capabili să-i îmbolnăvească grav. Din lipsa unui gest simplu – spălatul pe mâini îndeosebi – apar probleme semnificative, greu de gestionat, care cresc numărul infecțiilor nozocomiale, al deceselor intraspitalicești, al plecărilor din spital cu microbi sau fungi ce îmbolnăvesc familiile etc.

Ce ne facem cu spălatul pe mâini în rândul medicilor? Exceptând chirurgii și ATI-iștii care se spală riguros înainte de orice act intervențional (după acesta, la vizitele ulterioare la salon, ei se omogenizează cu ceilalți medici) medicii consideră că muncesc mult timp și, văzând că nu fac boli în activitatea lor, socotesc că nu e tocmai un gest important pentru ei. Sunt studii în spitale care arată că medicii se spală de puține ori și superficial, în niciun caz nu după fiecare pacient văzut și atins, așa cum e logic și obligatoriu. Punându-se pe ei în centrul problemei, ignoră situația pacienților. O facem mai ales pentru ei – ei sunt bolnavii – și mai puțin pentru noi (e crucial și pentru noi, dar pacientul e cel cu multiple afecțiuni, deci vulnerabil).

Cum facem să îmbunătățim lucrurile? O idee este să amplasăm postere relevante lângă fiecare chiuvetă dedicată și, cu un senzor sau o persoană din domeniul igienei, să monitorizăm numărul de spălări, să vedem rezultatele și să încercăm să le îmbunătățim mereu. O altă idee este să spunem pur și simplu pacienților să se spele; să spunem colegilor medici să se spele, în cel mai respectuos mod cu putință. Ele ar trebui chiar reunite cumva, spre binele tuturor. În SUA, s-a pus la un moment dat una din două imagini deasupra fiecărui robinet: pe una scria „Hand hygiene prevents you from catching diseases” iar pe alta „Hand hygiene prevents patients from catching diseases”. Doar incluzând cuvântul „patients” în mesaj a condus la o creștere semnificativă a numărului de spălări în rândul cadrelor medicale, în ton cu ceea ce spuneam mai sus. Așadar, mesaje simple și de efect pot produce schimbări importante, mai ales când orice individ din structura spitalului pricepe că nu e neapărat vorba de el, ci de cei sensibili care trebuie tratați acolo.

Există gesturi mărunte care cântăresc enorm. Spălatul pe mâini este unul dintre ele. În spital lucrurile capătă o altă valoare și deja discutăm de diferențe între viață și moarte.

V.