Un pic de empatie

Se vorbește din ce în ce mai mult despre empatie, dar încă nu suficient de mult. Medicul ar trebui, fără doar și poate, să se pună în locul pacientului, să priceapă că omul acela nu e doar o sumă de diagnostice, ci un cumul de povești, de trăiri, de suferințe. Omul acela are nevoie de mai mult decât o medicină rece. O vorbă caldă poate conta enorm pentru el. O strângere de mână poate îmblânzi drumul terapiei propriu-zise. O privire în ochi poate aduce un supliment de liniște. 

Fac educație pentru sănătate de peste 5 ani și îți ofer pachetul Medicina Povestită la doar 53 de lei. Bonus: primești încă o carte cadou.

comandă pachetul ⇨

Am întâlnit mulți medici care spun că empatia e o prostie, că ei nu se vor încărca niciodată cu suferința pacienților, că se vor limita la culegerea informațiilor în așa-numita anamneză, vor examina fizic oamenii, vor pune niște diagnostice, vor elibera o schemă de tratament și cam atât. E destulă uzură psihică în medicină, nu e loc și de empatie.

M-am tras deoparte și am încercat să înțeleg totul. Pe undeva le-am dat dreptate, dar construcția mea îmi spunea altceva. Sistemul românesc, plin de atâtea și atâtea neajunsuri, de compromisuri, îmi trimitea alte semnale. Medicii schimbării trebuie să fie calzi, deschiși, buni comunicatori, plini de empatie. Această marotă cu încărcarea nu trebuie să fie alibi suprem. Oricine poate testa să vadă cât suportă să se implice în relația asta medic – pacient, care e, sau poate deveni oricum, cel mai frumos lucru din medicină. Da, poți ține un scut de protecție personală, e un mecanism de autoapărare, dar fii om, fii bun, fii blând, fii aproape de pacientul tău. Medicina per se e atât de rece. Medicii o pot încălzi, cu rezultate mult mai bune. Schemele terapeutice merg mai bine când pacientul este într-un confort psihic, când e liniștit de medic, când i se explică frumos niște lucruri, când primește o mână pe un umăr, când e privit liniștitor în ochi, când există un dialog dincolo de datele pur medicale.

Când am început eu rezidențiatul într-o unitate specială coronariană, văzând cazurile de acolo, mi s-au tăiat picioarele. Ieși din perioada examenului și ai atâtea noțiuni proaspete, dar habar nu ai cum să le apuci, să le aplici. Practica e cu totul alta, pentru că brusc te lovește responsabilitatea uriașă: în fața ta, în mâinile tale e viața unui om. Trebuie să faci ceva pentru a echilibra rapid niște parametri, să alungi durerea, suferința, să redai o respirație normală, să restabilești o ordine. Cărțile te învață ce și cum, dar în spital te poticnești în emoții, presiuni, dificultăți multiple. Întâi de toate trebuie să fii excelent pregătit teoretic, pentru că medicina nu merge altfel. Apoi trebuie să fii și mai bine pregătit practic, să te orientezi rapid, să ai fler, să știi exact ce să faci într-un milion de situații, pentru că medicina nu merge altfel. Apoi, dincolo de aceste două ecuații, trebuie să rămâi un pic stoic, pentru că dacă ai conștientiza la maximum presiunea, te-ai prăbuși. Nu știu cine s-a gândit vreodată ce înseamnă să ai o viață în grija ta directă, ea să depindă de mintea și mâinile tale, să faci practic diferența între viață și moarte. Mai presus de toate, trebuie să-ți conștruiești, dincolo de personalitatea ta, o componentă caldă care să îmbrace totul. Iată de ce medicina e atât de complicată, iar empatia nu e chiar floare la ureche. 

Am pus câțiva pași spre inima salonului în care se tratau inimi, observând toate cazurile grave de acolo. Erau oameni cu familii, copii, nepoți, prieteni. Aveau zeci de decade în spate. Unii cu insuficiențe cardiace, cu tulburări de ritm, cu pneumonii grave, cu anevrisme, cu fel de fel de grozăvii pe care le știam pe dinafară din cărți, dar eu nu le aveam, eu eram sănătos, mă rog, cel puțin pur fizic. Acești oameni trebuiau cumva să fie făcuți bine și să se întoarcă în familiilor lor. Să li se amelioreze insuficiența cardiacă, să li se dezumfle picioarele, să li se restabilească ritmul normal, să li se extragă lichidul din plămâni, să li se elimine infecțiile. Cu toții erau transformați de boală, cu fețele suferinde, cu apetit mic de vorbă, imobilizați în pat. Unul era chiar în comă, cuplat la un ventilator mecanic, aparat care preia funcția plămânilor pentru o perioadă de timp. Iar eu am luat frontal această suferință a tuturor, chiar acolo, în centrul salonului special. Era să mă prăbușesc. Mi-am zis că nu voi putea niciodată să fac față într-o asemenea atmosferă, să rămân ferm pe poziții, să rezolv cazurile grele, să restabilesc echilibrele, mai ales la nivel de inimă. Inima mea suferea cumplit printre toate celelalte inimi. Eram vulnerabil.

Primele luni mi-a fost teribil de greu, chit că aveam lângă mine un medic primar care lua deciziile, mă ajuta mereu, îmi explica niște mecanisme pe care nu le înțelegeam. Am vrut să renunț. Când am văzut că oamenii mai și  mureau acolo, că nu toate luptele erau câștigate, mi-a venit să evadez, să alerg până în parcul de peste drum de spital, să arunc halatul, să-mi văd în liniște de viața mea, departe de moarte. Dar nu aveam cum să stau departe de moarte. Nimeni nu poate. Nu aveam cum, pentru că simțeam că locul meu e acolo, în spital. Nu aveam cum, pentru că oricât îmi doream contrariul, aveam acasă o bunică minunată, imobilizată în pat de peste zece ani, căreia îi intuiam evoluția, oricât visam eu altceva. Nu aveam cum, pentru că știam că la un moment dat voi muri și eu, iar asta nu mă sperie deloc. Impulsionat și de medicul primar, am ținut capul sus și am continuat rezidențiatul.

Timpul a zburat ca un fum. Am devenit tot mai stăpân pe mine și tot mai deschis spre culegerea de povești de la pacienți. M-am mutat lângă spital, îmi terminam programul, mă duceam acasă să dorm o oră, să mănânc ceva, apoi mă întorceam să mai văd pacienții, să mă uit prin analize, să răsfoiesc foile, să mă mai uit pe monitoarele de funcții vitale. Cel mai mult îmi plăcea să observ eudaimonia, înflorirea umană, transformarea pe măsură ce se făceau iar bine. Culegeam poveștile lor și, culmea, nu-mi făcea niciun rău asta. Eram fascinat de ei, de modul în care-și exteriorizau amintirile. Cred că între medic și pacienții lui se formează punți care nu se pierd niciodată, nici dacă ei pornesc spre alte locuri, din spital sau de acasă. Îmi aduc aminte, viu, poveștile minunate din gărzi, saloane, consulturi cu nemiluata. Ele mi-au atins inima și au făcut-o să bată altfel. 

Ani la rândul mi-am scris întâmplările. Reveneam din gărzile de 24 de ore care se prelungeau cu programul normal de lucru, eram cumplit de obosit, dar îmi notam totul pe telefonul mobil, ca o formă de contrapondere. Scrisul pentru mine a fost și este o veritabilă formă de terapie. Am publicat câteva povești pe Facebook și am rămas impresionat de reacțiile oamenilor care-și doreau același lucru, un sistem cu medici calzi, cu relații frumoase în spitale, cu empatie. Am așternut textele, cu o emoție uriașă, în prima mea carte, Dragă inimă, care a ajuns la zeci de mii de cititori. Am continuat să scriu, iar și iar, despre inimă și nu numai, în clipe de calm sau de tumult personal, pentru că-n majoritatea timpului am plutit în burnout. Ascundeam oboseala, disimulam depresia, mascam anxietatea și-ncercam să găsesc o armonie fragilă, să fac cât de mult bine pot, să fiu natural în actul terapeutic, să fie aproape de pacienți. Cred că relația asta e ceea ce m-a menținut cât de cât pe linia de plutire. 

Să nu credeți niciodată că sub halat e vreun erou. Nu. E un om vulnerabil, cumplit de vulnerabil. Un om care are suferințele lui, care poate nu a dormit deloc, care poate s-a despărțit de partenerul de viață, care poate și-a pierdut mama sau o bunică, care poate are X diagnostic și ia Y pastilă. Halatul acela nu e mantie de supererou, nu dă puteri speciale. El e o bucată de cârpă pusă pe toracele unui om pregătit să vindece alți oameni, cu sacrificii mari de tot, cu presiuni, responsabilități, tare psihice, emoții, toate care rod în ritm accelerat, împing la burnout, chiar suicid.

În toată această ecuație largă, inima medicului e predispusă și ea la durere. Uneori ar vrea să spargă pieptul și să urle. Am văzut atâta suferință, atâtea neajunsuri în sistem, atâtea lupte. Toate m-au făcut să merg altfel înainte, mai puternic, să încerc schimbări acolo unde am putut, să renunț acolo unde nu am putut, dar măcar am încercat. Toate cărțile mele au în ele lucrurile în care cred cu tărie. Toate cuvintele au ieșit pe axa creier – inimă – mână, dintr-un om extrem de vulnerabil, cu slăbiciuni multiple, lovit de burnout, dar altfel puternic, drept. Vârful de deget măcar făcut în educația medicală reprezintă o satisfacție aparte. Fresca aceasta a relației frumoase medic – pacient, cu înțelegere bilaterală, a contat pentru suficienți oameni și m-a făcut, pe măsură ce am zugrăvit-o, să perseverez în acțiunile mele. 

Avem multe lacune și zone negre, dar să nu credeți că medicina nu are și oameni fantastici. Sper că ei vor prolifera, exact în spiritul principiilor pe care încerc să le cultiv.

Am primit de curând un mesaj și-l aștern cuminte aici:

„Dragă Vasi, 

Nu ne cunoaștem. Voiam să îți mulțumesc personal, pentru că am început facultatea de medicină generală, acum sunt studentă în anul trei și fac semiologie la Spitalul Municipal. Din postările tale am auzit prima dată despre «povestea fiecărui om» și despre ce înseamnă pentru pacient un simplu gest – «să îl ții de mână». Pacienta (o bătrânică de 79 ani, fostă asistentă la Municipal), care ieri intrase în fibrilatie atrială si se sufoca, pentru că suferea și de astm, ținând-o de mână, mângâind-o si liniștind-o până s-au mobilizat asistentele, femeia-pacientă, în criza ei – și-a dat jos masca de oxigen ca să îmi pupe mâna. Am rămas blocată si mi-au dat lacrimile. Mulțumesc! De la tine am învățat! Acum am înțeles și eu, și voi da mai departe! Continuă să faci ceea ce faci!”

Poftim. Să mai zici ceva. Mi-am luat inima în brațe și ne-am bucurat amândoi pentru o clipă sau două.

-fragment din cartea Medicina povestită: Despre inima ta, disponibilă pe readersdogood.ro

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi pe email articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de mine. Totul este gratuit. În plus, intri automat și într-un concurs.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Pachetul complet cu toate cărțile mele este acum cu 54% reducere.

comandă pachetul ⇨

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here