Unul dintre cele mai rele flageluri ale vieții este singurătatea.

Unul dintre cele mai rele flageluri ale vieții este singurătatea. Când se depășește acea stare de izolare constructivă și chiar meditativă, singurătatea devine apăsătoare, rece, chiar generatoare de boală. Suntem ființe sociale. Am supraviețuit tot timpul în grupuri și am stat unul lângă altul. Adunarea aceasta ne-a adus mari beneficii și încă ne aduce. Oamenii care trăiesc frumos lângă alți oameni au longevitate sporită, au risc mai mic de dezvoltare a principalelor afecțiuni cronice, au parte de fericire. Există studii pe comunități restrânse în care membrii aveau un lucru în comun: depășeau lejer 80-90 de ani cu toții. S-au monitorizat diete, vicii, principii de viață, exercițiul fizic și alți parametri. S-a descoperit că toți se știau între ei. Se întâlneau și stăteau la povești. Discutau amplu despre orice și se bucurau de momentele petrecute împreună.

Timpurile noastre, din păcate, ne aruncă în depresie, izolare rece, suprasolicitare, fugi absurde după lucruri care nu ne satisfac, orgolii mărețe. Am cam uitat cum să ne facem prieteni. Îi avem pe cei virtuali și asta nu aduce o contrapondere suficientă. E o plăsmuire. Ar trebui să ne gândim bine la acest aspect și să ne înconjurăm de oameni dragi, de calitate, care să ne asculte, să ne ajute, să ne iubească. Alături de care să luăm mese cu cantități mici de alimente și cantități mari de voie bună. Alături de care să ne dezgolim de niște straturi superficiale. Alături de care să discutăm și toate prostiile din lume, pe lângă lucrurile importante. Alături de care să ne mai debarasăm de griji și tensiuni. Alături de care să trăim mai bine și mai mult.

V.