În sezonul estival este o tot mai mare căutare de diete. Unele, dacă se poate, care să te ajute să dai jos multe kilograme într-un timp record. Medicina este însă despre principii sănătoase, nu alergat după soluții miraculoase care nu sunt testate și-ți pot pune viața în pericol. În acest material te învăț cum să slăbești rațional, calculat, în siguranță. Și, foarte important, să rămâi la o masă corporală optimă.
Înainte să trecem la treabă, dă-mi voie să-ți spun că am răspuns rugăminților multor oameni care voiau cărțile despre sănătate, așa că am construit în SHOP un pachet special format din cele mai dorite 3 cărți ale mele, Dieta perfectă, Cum să ai o zi aproape perfectă, Medicina povestită pe înțelesul tuturor. Pachetul are transport gratuit și azi costă doar 50 lei!
Înapoi la slăbit. Regula principală aici este deficitul caloric. Cum îl obții? Corpul are nevoie, doar pentru funcțiile lui principale, de 1400 – 2000 de calorii pe zi. Dacă îi oferi mai puțin, el nu are cum să funcționeze cu ce îi dai, așa că va recurge la stocuri. Stocul înseamnă, cel mai probabil și accesibil, grăsimea. Dacă din mesele zilnice îți iei 1500 de calorii, diferența va fi luată din depozitele de grăsime. Da, trebuie să apelezi la alimente cu mai puține calorii, dar să fie calorii de calitate (e mare diferență între caloriile unei salata și caloriile unui suc acidulat).
Scoate zahărul din ecuație sau redu-l pe cât posibil. Este inamicul principal al sănătății. Și dușmanul oricărei diete. Mă refer la zahărul propriu-zis, dar și la alimentele bogate în zahăr.
Ai grijă cu făinoasele. Poți consuma 1-2 felii de pâine integrală, cu fibre multe, dar fără paste, aluaturi, pizza. Nu vei slăbi așa.
Ai nevoie de 1g de proteină per kilogram corp. Proteinele sunt deosebit de importante și nu vrei să renunți la ele. Ia-le din pește, fructe de mare, carne albă, de 1-2 ori pe săptămână și carne roșie.
Ai nevoie de grăsimi. Există și unele sănătoase, cum ar fi în uleiul de măsline sau în avocado. Puțin unt merge. În rest nu apela la alimente cu multă grăsime animală. Grăsimea conține multe calorii.
În dieta zilnică e nevoie și de carbohidrați, dar îi poți reduce semnificativ pentru rezultate optime. În cartea Dieta Perfectă am scris mult despre dieta keto.
Pune alături de carne o salată bogată. Consumă ouă. Poți consuma fructe. Poți consuma un pumn de semințe.
Hidratează-te optim, mai ales că e cald și ai nevoie de minimum 2 litri de apă pe zi. Am zis apă, nu suc. Nu consuma sucuri cu îndulcitori artificiali. Nu consuma sucuri cu zahăr. Nu consuma sucuri chipurile naturale. Nu trișa pentru a face un fresh din 3 portocale, pentru că ai voie 1 fruct pe zi, nu 3.
Alcool la slăbit? Mai gândește-te. Alcoolul este bogat în calorii și nu e indicat în nicio dietă.
Mișcare în dietă? Cu siguranță. Chiar dacă poți obține rezultate bune doar din alimentație, mișcarea va fi un bonus, pentru că se vor arde extracalorii. Nu face sport solicitant dacă masa ta corporală te plasează în obezitate. Vei afecta articulațiile. Ia-o ușor. Mers pe jos, mișcări ușoare, apoi crești intensitatea pe măsură ce dispar și kilogramele.
A, să nu uit. Dacă nu dormi 8 ore pe noapte, uită tot ce am scris. Fără somn bun, nicio dietă nu va merge.
Ai nevoie de principii sănătoase pe care să le ții pe timp lung. Ai nevoie de educație în alimentație. Da, va fi în regulă să mai sari peste reguli și să savurezi un dulce o dată pe săptămână, dar vei reveni negreșit la obiceiurile tale sănătoase.
Vei vedea cum corpul se simte mult mai bine, mintea la fel. Vei avea mai multă încredere în tine. Vei sta în marja de sănătate, fără riscuri suplimentare de diabet, boli de inimă sau alte tulburări metabolice.
Când ajungi la masa optimă pentru înălțimea ta, te poți duce lejer la 2000 de cal pe zi și chiar peste și nu, nu te vei mai îngrășa. Depozitele apar din excese, nu din moderație.
O viață ai. Ai grijă de tine. Mănâncă sănătos, cu moderație. Mișcă-te. Dormi bine. Bea apă.
V.
1 Comment